Regimul armelor și munițiilor, MODIFICAT în Guvern: Persoanele inculpate pentru fapte penale nu mai pot deține arme
Regimul armelor și munițiilor, MODIFICAT în Guvern: Persoanele inculpate pentru fapte penale nu mai pot deține arme
Guvernul a adoptat, joi 9 mai 2024, o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, prin care persoanelor inculpate pentru fapte penale săvârşite cu intenţie li se interzice dreptul de a procura sau deţine arme şi li se interzice şi posibilitatea de prelungire a valabilităţii permisului de armă în cazul celor care l-au deţinut.
Citește și: Sălile cu păcănele mai pot funcționa doar în patru municipii și un oraș din Alba – noua lege a jocurilor de noroc

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat la finalul ședinței de Guvern de joi că prevederile ordonanţei ”vizează condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care solicită acordarea autorizaţiei de procurare a armelor letale, respectiv neletale”.
Astfel, pentru asigurarea securităţii şi ordinii publice, persoanelor inculpate pentru fapte penale săvârşite cu intenţie, li se interzice dreptul de a procura sau deţine arme. De asemenea, li se interzice posibilitatea de prelungire a valabilităţii permisului de armă în cazul celor care l-au deţinut, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului.
Actul normativ prevede modificarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor în sensul punerii în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 78/2024 ce a declarat neconstituționale două dispoziții ce vizează condiții pe care trebuie să le îndeplinească persoanele solicitante în vederea acordării autorizației de procurare a armelor letale, respectiv neletale, și anume nu sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție, se arată în Ordonanța Guvernului.
Având în vedere nivelul deosebit de ridicat de risc asupra vieții și pentru asigurarea securității ordinii publice, persoanelor inculpate pentru fapte penale săvârșite cu intenție, li se interzice dreptul de a procura sau deține arme, precum și prelungirea valabilității permisului de armă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista
Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista Concursul Național de Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, iar la examen sunt așteptați 9.969 de candidați, care vor concura pentru un total de 5.483 de locuri și posturi, a […]
Pensionare cu cinci ani mai devreme, fără penalizări, în 2026! Cine poate beneficia de această facilitate și ce condiții trebuie îndeplinite
Pensionare cu cinci ani mai devreme, fără penalizări, în 2026! Cine poate beneficia de această facilitate și ce condiții trebuie îndeplinite Românii care au acumulat suficienți ani de cotizare pot ieși la pensie cu până la cinci ani înainte de vârsta standard, fără să piardă niciun leu din pensie. Facilitatea este prevăzută de articolul 56 […]
Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii
Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii Societatea Română de Pneumologie avertizează asupra riscurilor reprezentate de Virusul Sincițial Respirator (VSR), în contextul apropierii sezonului infecțiilor respiratorii. Potrivit estimărilor, peste 5.500 de persoane vârstnice ajung anual în spitalele din România din cauza infecțiilor asociate acestui virus, în timp […]
