Referendum 2018: În Alba, 401 polițiști vor asigura paza și protecția la 200 de secții de votare iar alți 115 vor asigura măsuri de ordine şi linişte publică pe stradă
Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea Referendumului din 6 și 7 octombrie 2018 au luat toate măsurile, din competență, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.
Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al forțelor implicate.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, precum și alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni, pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.
Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa poliţistului, pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.
În acest context, precizăm că 401 polițiști vor asigura paza și protecția la 200 de secții de votare, dintre cele 439 ce se vor constitui pe raza județului Alba, iar pentru restul secțiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I..
De asemenea, peste 115 poliţişti, se vor afla în stradă, în perioada 6-7 octombrie, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.
Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați din paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la cerere, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.
Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, aproape 75 de polițiști vor fi constituiți, zilnic, în rezerve (luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști).
Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, 387 de polițiști și 223 de jandarmi vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba va avea în responsabilitate 223 secții de votare dispuse în 193 de locații, unde vor fi prezenți peste 277 jandarmi. Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.
Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.
203 pompieri asigura desfășurarea in bune condiții a referendumului.
Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.
De asemenea, specialiștii ISU desfășoară activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.
Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta, pe pagina unității noastre, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea Referendumului, cât și actele normative incidente și contravențiile și infracțiunile prevăzute de acestea.
În acest context, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială. Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!
Biroul de presă al IPJ Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Două persoane din aceeași familie, reținute pentru trafic de droguri la Pianu: Sute de ramuri și plante de canabis, descoperite în urma perchezițiilor
Două persoane din aceeași familie, reținute pentru trafic de droguri la Pianu: Sute de ramuri și plante de canabis, descoperite în urma perchezițiilor Două persoane din aceeași familie, de 48 și 51 de ani, au fost reținute după ce ar fi vândut canabis timp de mai mulți ani. În urma a șapte percheziții făcute la […]
Vârstnică din Cugir, înșelată cu 74.500 de lei prin metoda „investiții la bursă”: Persoane necunoscute i-au promis un câștig rapid
Vârstnică din Cugir, înșelată cu 74.500 de lei prin metoda „investiții la bursă”: Persoane necunoscute i-au promis un câștig rapid O femeie de 74 de ani, din Cugir, a rămas fără 74.500 de lei după ce persoane necunoscute ar fi convins-o să facă mai multe transferuri bancare, sub pretextul unor investiții la bursă care i-ar […]
29 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
29 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 29 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
