Opinii - Comentarii

REFERENDUM 2018/ Coaliţia pentru Familie: ”Respingem confiscarea politică a iniţiativei noastre de revizuire a Constituţiei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Membrii Coaliţiei pentru Familie precizează, într-un comunicat de presă, că iniţiativa lor de revizuire a Constituţiei nu are nicio legătură cu vreo formaţiune politică, precizând că resping confiscarea politică a demersului lor.

„Iniţiativa noastră de revizuire a Constituţiei României nu are nicio legătură cu vreo formaţiune politică. Nu suntem şi nu am fost la remorca niciunui partid.Demersul nostru nu este în niciun fel legat de PSD sau de guvernarea PSD. Protocoalele semnate cu PSD, PNL şi ALDE nu au vizat decât obţinerea sprijinului parlamentar pentru adoptarea legii de revizuire a Constituţiei României. Am respins şi respingem confiscarea politică a iniţiativei noastre. Exprimarea publică a susţinerii demersului celor 3 000 000 de cetăţeni români, inclusiv de către actori politici, nu poate fi considerată o încercare de confiscare politică. De altfel, legea de revizuire constituţională nu a putut trece decât cu votul mai multor partide de la putere şi din opoziţie. Organizatorul referendumului este Guvernul României, nu PSD. Cine consideră că structura politică a guvernului este un impediment pentru votul la referendum, va trebui să fie consecvent şi să boicoteze şi alegerile de anul viitor organizate de acelaşi guvern. Ceea ce este, evident, absurd”, transmite Coaliţia pentru Familie, într-un comunicat de presă remis joi MEDIAFAX.

Reprezentanţii Coaliţiei pentru Familie precizează că tema referendumului este protecţia constituţională a definiţiei căsătoriei.

„Deci nu vom vota pentru sau împotriva vreunui partid politic, pentru sau împotriva vreunui lider politic. Votul pe care îl vom da este pentru păstrarea firescului vieţii noastre şi a copiilor noştri. Orice altă înţelegere a organizării referendumului este viciată de interese meschine. Atacurile şi defăimarea continue la adresa milioanelor de cetăţeni români care şi-au dorit referendumul demonstrează nivelul de violenţă şi vulgaritate excesivă la care s-a ajuns în societatea românească. Deplângem această situaţie şi îi încurajăm pe toţi susţinătorii referendumului să nu dea curs niciunei tentaţii de a răspunde cu aceeaşi monedă. Deplângem şi condamnăm campania agresivă împotriva Bisericii Ortodoxe Române, dusă de activiştii radicali ai ideologiei de gen, campanie acceptată şi promovată chiar de unele instituţii de presă”, potrivit sursei citate.

Românii vor fi întrebaţi la referendumul pentru redefinirea familiei dacă sunt de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.”Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, va fi întrebarea adresată alegătorilor la referendumul pentru revizuirea Constituţiei, respectiv pentru redefinirea familiei, a anunţat după şedinţa de guvern purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

Potrivit acestuia, costul referendumului va fi de 163,712 milioane lei. Referendumul se va desfăşura pe parcursul a două zile, 6 şi 7 octombrie 2018, între orele 7.00 şi 21.00.

Sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Paștele din 2027 vine cu o diferență uriașă între ortodocși și catolici. Când este Învierea Domnului

Unirea Ziarul

Publicat

în

Paștele ortodox și catolic în 2027. Când pică Învierea Domnului și de ce sunt sărbătorite la 35 de zile distanță Paștele 2027 va fi sărbătorit la date diferite de ortodocși și catolici. Catolicii vor celebra Învierea Domnului pe 28 martie, în timp ce ortodocșii vor sărbători Paștele pe 2 mai Data Paștelui se schimbă de […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea

Ioana Oprean

Publicat

în

13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea Ciocolata are, în calendarul internațional al zilelor dedicate alimentelor, mai multe date de sărbătoare. Una dintre ele este 13 septembrie, desemnată în unele calendare drept Ziua Internațională a Ciocolatei. Data este asociată atât cu istoria industriei ciocolatei, cât și […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești

Ioana Oprean

Publicat

în

11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești 11 septembrie 1867 marchează un moment important în istoria limbii române. După dezbateri îndelungate, Societatea Academică a adoptat proiectul de ortografie susținut de Timotei Cipariu, una dintre cele mai puternice personalități intelectuale ale românilor din Transilvania. Propunerea lui Timotei Cipariu avea […]

Citește mai mult