Reduceri de sporuri la trei spitale din judeţul Alba
Din acest an, unităţile spitaliceşti trebuie să-şi ţină sub control banii alocaţi pentru plata personalului încadrat. Astfel, în baza unui ordin al ministrului Sănătăţii, salariile angajaţilor spitalelor nu mai pot depăşi 70% din bugetul alocat prin casele de asigurări de sănătate. Federaţia Sanitas din România a trimis o adresă Ministerului Sănătăţii (M.S.), respectiv ministrului de resort, Attila Cseke, prin care cerea suspendarea plafonării cheltuielilor de personal la 70 la sută. Răspunsul de la M.S. nu a venit încă şi iată că repercusiunile acestei plafonări au început să apară la noi în judeţ. Conform informaţiilor primite de la liderul Sanitas Alba, Marius Sepi, care, la începutul acestei săptămâni a făcut o vizită în teritoriu, respectiv la Spitalul orăşenesc Zlatna, Centrul de Sănătate Baia de Arieş şi Spitalul de boli cronice Câmpeni, managerii celor trei unităţi au început să ia măsuri pentru a se încadra în plafonul de 70%. Aceste măsuri constau în… reducerea veniturilor angajaţilor. Astfel, după cum a menţionat Marius Sepi, la spitalul din Zlatna, noul manager, „paraşutat în funcţie”, a redus sporurile şi turele de week-end, iar la celelalte două unităţi, cei aflaţi la conducere au tăiat cu 15% sporurile. „Dacă după încasarea salariilor se vor constata aceste tăieri pe fluturaşele angajaţilor de aici, îi vom acţiona în instanţă pe managerii celor trei spitale”, a declarat liderul Sanitas Alba. Se pare că există şi 9 cazuri în care salariile angajaţilor (infirmiere) reprezintă sume sub salariul minim, ceea ce e ilegal.
S-a ajuns oare în situaţia în care pentru a respecta o lege, un ordin, precum cel privind plafonarea cheltuielilor de personal la 70% să fie încălcate altele, precum cea privind acordarea unui drept dobândit? (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]
Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii
Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]