Ziarul Unirea

Rectificare bugetară în noiembrie. Care sunt ministerele care primesc bani în plus

Luna aceasta are loc a doua rectificare bugetară din 2017. Ministerele Muncii, Afacerilor Interne, Transporturilor, Sănătății, Justiției și Educației vor primi bani în plus.

Diminuări ale fondurilor se vor înregistra la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Culturii și Ministerul Mediului, informează MFP, printr-un comunicat citat de Agerpres.

ELIT

„Ministerul Finanțelor Publice anunță că rectificarea bugetară finalizată în luna noiembrie a acestui an este una pozitivă, are la bază consultări premergătoare cu toate ministerele și s-a realizat cu încadrarea în deficitul de 2,96% din PIB. Rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării unei creșteri economice de 6,1% față de 5,6% cât s-a estimat la elaborarea primei rectificări bugetare și de 5,2%, estimare avută în vedere la elaborarea bugetului pe anul 2017. Astfel, PIB nominal estimat s-a majorat de la 837,2 miliarde de lei la 842,5 miliarde de lei”, se menționează în comunicat.

Conform sursei citate, veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 280,2 milioane de lei.

„Bugetele componente ale bugetului general consolidat au înregistrat majorări ale veniturilor (spre exemplu: bugetele asigurărilor sociale +325,0 milioane lei, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate +269,7 milioane lei, bugetele locale +1.020,8 milioane lei), iar alte bugete diminuări ale veniturilor (spre exemplu: bugetul de stat—655,5 milioane lei)”, se precizează în comunicat.

De asemenea, cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 503,8 milioane lei.

Reprezentanții MFP precizează că s-au asigurat fonduri suplimentare la bugetele locale, 611,9 milioane lei, pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unitățile de învățământ preuniversitar de stat (+550 de milioane de lei), finanțarea sistemului de protecție a copilului (+ 61 milioane lei), finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat (0,9 milioane de lei).

Potrivit MFP, Ministerul Muncii și Justiției Sociale va primi în plus 630,9 milioane de lei per sold. S-au asigurat suplimentar 537 de milioane de lei pentru plata drepturilor persoanelor cu handicap, alocațiilor de stat pentru copii, a indemnizațiilor pentru creșterea copilului și a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate aferente indemnizațiilor și 115,9 milioane de lei pentru majorarea transferurilor de echilibrare către bugetul asigurărilor sociale de stat. Au fost identificate și economii la unele naturi de cheltuieli și prin urmare s-au redus 22 milioane lei.

La Ministerul Afacerilor Interne va fi un plus de 363,5 milioane de lei per sold. S-a asigurat suplimentar suma de 400 de milioane de lei pentru plata pensiilor militare de stat cuvenite cadrelor militare trecute în rezervă și polițiștilor cărora le-au încetat raporturile de serviciu în anul 2017, precum și pentru plata diferențelor rezultate în urma recalculării drepturilor de pensii și s-a redus suma de 36,5 milioane lei aferentă economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli.

De asemenea, la Ministerul Transporturilor va fi un plus de 293,9 milioane de lei per sold (s-a asigurat suplimentar suma de 345,6 milioane lei pentru asigurarea cofinanțării naționale și a cheltuielilor neeligibile aferente proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare aferente perioadei 2014-2020 și s-a redus suma de 51,7 milioane de lei aferentă economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli), iar la Ministerul Sănătății de 281 milioane de lei per sold (s-a asigurat suplimentar suma de 287,2 milioane de lei, în principal, pentru acțiunile și programele de sănătate, pentru plata salariilor medicilor rezidenți, personalului medical din structurile de primiri urgențe, precum și pentru majorarea transferurilor către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și s-a redus suma de 6,2 milioane de lei aferentă economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli).

Plusul per sold la Ministerul Justiției este de 232,1 milioane de lei. Astfel, s-a asigurat suplimentar suma de 240,2 milioane lei pentru achitarea tranșelor aferente anului 2017 pentru hotărârile judecătorești care au ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției și s-a redus suma de 8,1 milioane lei aferenta economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli.

Și la Ministerul Educației Naționale va fi la rectificare un plus de 30 milioane de lei per sold. S-au asigurat 50 de milioane de lei pentru plata hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi salariale pentru personalul din instituțiile de învățământ universitar de stat și s-a redus suma de 20 de milioane de lei aferentă economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli.

Totodată, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate va fi majorat cu 269,7 milioane lei, pentru servicii medicale și medicamente, iar Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat cu 323 milioane lei pentru asigurarea necesarului pentru plata pensiilor de asigurări sociale.

Rectificarea din noiembrie prevede diminuări la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (-78,5 milioane lei), Ministerul Finanțelor Publice (-51,9 milioane lei), Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene (-43,7 milioane lei per sold, dar s-a alocat suplimentar 71,5 milioane lei pentru PNDL), Ministerul Culturii și Identității Naționale (-27,8 milioane lei), Ministerul Mediului (-27,4 milioane lei), având în vedere, în principal, gradul de execuție a cheltuielilor.

Sursa: digi24.ro

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Te-ar putea interesa și:

Comunicat de presă Beniamin Todosiu, deputat USR-PLUS: În 2020 am declanșat revoluția bunei Guvernări. În 2021 continuăm să construim o Românie dreaptă, modernă și dezvoltată

Beniamin Todosiu, deputat USR-PLUS: În 2020 am declanșat revoluția bunei Guvernări. În 2021 continuăm să construim o Românie dreaptă, modernă… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Comunicat de presă| PSD Alba: Solicităm scăderea prețului la gunoiul menajer în toate localitățile din județul Alba

Consilierii județeni ai PSD solicită scăderea prețului la gunoiul menajer în toate localitățile din județul Alba, odată cu redeschiderea depozitului… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Klaus Iohannis, MESAJ de Anul Nou 2021:”Reîntoarcerea la normalitate este tot mai aproape!”

Klaus Iohannis, MESAJ de Anul Nou 2021:”Reîntoarcerea la normalitate este tot mai aproape!” Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Marcel Ciolacu, MESAJ de Anul Nou: ”Au vrut să subjuge România în 2020. Nu i-ați lăsat. Românii sunt adevărații eroi ai acestui an!”

Marcel Ciolacu, MESAJ de Anul Nou: ”Au vrut să subjuge România în 2020. Nu i-ați lăsat. Românii sunt adevărații eroi… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Părerea ta contează: Vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, Victor Negrescu, vă invită să vă spuneți opinia despre viitorul educației

Europarlamentarul de Alba, Victor Negrescu, invită persoanele interesate de îmbunătățirea sistemului educațional să răspundă la mai multe întrebări, în cadrul… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro