Actualitate

Recordul de viteză pe autostradă, săptămâna trecută – 211 km/h pe A2 și A3. Amenzi de până la 2.900 de lei și permise de conducere reținute pentru 38 de șoferi

Ioana Oprean

Publicat

în

Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliției Române au depistat, săptămâna trecută, 38 de persoane care conduceau cu viteze de peste 180 km/h. Cea mai mare viteză înregistrată de radar a fost de 211 km/h, atât pe autostrada A2, cât și pe A3.

În perioada 23 – 29 iulie a.c., poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliției Române au acționat pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței rutiere.

În această perioadă, polițiștii au depistat 38 de șoferi, care au depășit limita legală de viteză pe autostrăzi cu mai mult de 50 km/h, iar în 5 cazuri șoferii au fost depistați circulând cu viteze de peste 200 km/h.

Cea mai mare viteză, de 211 km/h, a fost înregistrată atât pe autostrada A3, la data de 24 iulie a.c., când polițiștii au depistat un bărbat, de 34 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea pe sensul de mers Turda-Borș, cât și pe A2, la data de 25 iulie, când polițiștii au depistat un alt bărbat, de 60 de ani, din județul Ialomița, care circula, cu aceeași viteză, pe sensul de mers București-Constanța.

Toți șoferii depistați conducând cu viteză excesivă au fost sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 1.305 şi 2.900 de lei, iar ca măsură complementară, le-au fost reținute permisele de conducere, pentru 90 de zile.

Poliția Română reamintește că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă admisă pe autostradă este de 130 km/h. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că limita maximă se poate modifica, pentru motive legate de siguranța rutieră, atunci când se circulă în condiții meteo nefavorabile sau pe anumite segmente de drum, acest lucru fiind semnalizat prin indicatoare rutiere.

Depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.305 şi 2.900 de lei).

Totodată, se aplică sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Părinții ar putea avea liber în prima zi de școală: Măsura vizează părinții copiilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial. Ce prevede proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Părinții ar putea avea liber în prima zi de școală: Măsura vizează părinții copiilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial. Ce prevede proiectul Prima zi de școală a copiilor vine în multe familii din România și cu probleme de organizare. Părinții care vor să își însoțească copiii la festivitatea de deschidere trebuie, în prezent, să […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în septembrie 2026: Vara se prelungește și în prima lună de toamnă. Prognoza meteo de la ANM pentru următoarele patru săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în septembrie 2026: Vara se prelungește și în prima lună de toamnă. Prognoza meteo de la ANM pentru următoarele patru săptămâni Luna septembrie 2026 vine cu temperaturi peste normal în cea mai mare parte a țării, potrivit estimărilor meteorologice pentru următoarele patru săptămâni. Vremea va fi mai caldă mai ales în […]

Citește mai mult

Actualitate

Certificatul de integritate comportamentală: Ce este și cine este obligat să îl prezinte la angajare. Documentul poate fi solicitat şi online

Ioana Oprean

Publicat

în

Certificatul de integritate comportamentală: Ce este și cine este obligat să îl prezinte la angajare. Documentul poate fi solicitat şi online Certificatul de integritate comportamentală pentru angajare poate fi obținut începând cu 1 iulie 2026 și online, o variantă mult mai simplă de a obține acest document. Poliția Română a anunțat că certificatul poate fi […]

Citește mai mult