Actualitate

Record negativ la CFR: Trenurile de călători au întârziat anul trecut 5 milioane de minute

Ioana Oprean

Publicat

în

Trenurile de călători din România doboară record după record, însă, din păcate, toate negative. Numai anul trecut întârzierile au ajuns la 5 milioane de minute întârziere, adică aproape 10 ani. Şi nu se poate vorbi de o călătorie de plăcere. Cum vagoanele sunt tot mai puţine, călătorii sunt înghesuiţi ca sardelele, iar mai nou se vând locuri în picioare.

România anului 2018. 43 de kilometri pe oră. Este viteza medie cu care circulă trenurile din România. Nici nu e mirare că întârzierile sunt uriaşe. Numai în 2017 trenurile au contorizat cinci milioane de minute întârziere.

Din 2.283 de vagoane de călători, 795 sunt vechi şi au nevoie de modernizări. De exemplu, trenul de pe ruta Caracal-Petroşani are doar doua vagoane, deși străbate peste 200 de kilometri. Călătorii stau înghesuiţi cu orele până la destinaţie.

Călător: Mergi ca melcul.

Reporter: Vi s-a întâmplat să cumpărați bilet și să stați în picioare?

-Bineînțeles! De n ori chiar. Sigur. Sau două bilete pe același loc.

Călător: Foarte aglomerat, și-s vagoanele vechi. O dată, de două ori pe săptămână vine un tren mai modern și când e cu bagaje, vinerea, vine un tren vechi în care nu ai spații pentru bagaje, nici locuri și stăm și în picioare și pe holuri.

Altă rută, aceleaşi probleme.

Călător: Fugi aiurea și e o îmbulzeală în vagoane. Te calci în picioare.

Călător: A fost teroare. Cu copii mici în poală și mers mult. O noapte întreagă.

Dan Costescu, fost ministru al Transporturilor: Oriunde într-o societate care se vrea de piață, plângerile acelor oameni că stau înghesuiți ar fi un semnal pentru companii că trebuie să le dea mai multe vagoane, ceea ce ar înseamna o vânzare mai mare, venituri mai mari și poate o subvenție mai mică de la stat.

Reprezentanţii CFR nu au comentat până acum situaţia.

Sursa Digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 20 iulie 2026: Vin temperaturile de foc în toată țara. Prognoza meteo de la ANM pentru următoarele patru săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 20 iulie 2026: Vin temperaturile de foc în toată țara. Prognoza meteo de la ANM pentru următoarele patru săptămâni Meteorologii ANM au emis vineri, 19 iunie 2026, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 22 iunie – 20 iulie. Se anunță caniculă, iar ploile vor lipsi în […]

Citește mai mult

Actualitate

Uniforma școlară ar putea deveni obligatorie din nou în școlile din România. Statul ar urma să acorde sprijin financiar pentru ținutele elevilor din familii vulnerabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Uniforma școlară ar putea deveni obligatorie din nou în școlile din România. Statul ar urma să acorde sprijin financiar pentru ținutele elevilor din familii vulnerabile Uniforma școlară ar putea reveni în mod obligatoriu în școlile din România. Mai mulți senatori PSD au depus în Parlament un proiect de lege care prevede reintroducerea acesteia și au […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii 2026: Pensia medie a magistraților trece de 5.000 de euro. Se pare că „special” nu este doar un adjectiv!

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii 2026: Pensia medie a magistraților trece de 5.000 de euro. Se pare că „special” nu este doar un adjectiv! Judecătorii și procurorii din România continuă să beneficieze de cele mai mari pensii speciale, pensia medie de serviciu în cazul acestora ajungând în luna mai 2026 la 25.586 de lei brut, echivalentul a peste 5.000 […]

Citește mai mult