Record al polițiștiilor din Alba! 130 de amenzi aplicate zilnic șoferilor vitezomani, în perioada 13 – 19 aprilie
În perioada 13 – 19 aprilie 2015, poliţiştii rutieri din Alba au aplicat 903 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea regimului legal de viteză. Acţiunea a făcut parte din calendarul campaniei „SPEED MARATHON” al poliţiilor rutiere europene TISPOL şi a avut drept scop reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regulilor rutiere privind viteza.
Citiți și Acțiunea SPEED Marathon: Șoferii VITEZOMANI, în ”vizorul” polițiștilor. AMENZILE aplicate celor care depășesc viteza maximă admisă
Potrivit IPJ Alba, “în cele 7 zile de acţiune au fost folosite 12 aparate de măsurare a vitezei, iar poliţiştii au depistat 903 conducători auto care au depășit limita legală de viteză.
Aceştia au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 88.042 lei, iar faţă de 3 dintre ei, care au depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de kilometri/oră, a fost luată măsura complementară a suspendării permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.
Totodată au fost constatate 8 infracţiuni la regimul rutier.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Echipele sportive ale Colegiului Militar din Alba Iulia, „team building” la Arieșeni: „Succesul în sport se obține și prin coeziunea echipei”
Echipele sportive ale Colegiului Militar din Alba Iulia, „team building” la Arieșeni: „Succesul în sport se obține și prin coeziunea echipei” Elevii care fac parte din loturile sportive ale Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia s-au bucurat de un weekend la munte pentru a se relaxa, a face mișcare, a socializa și a-și consolida […]
12 – 20 martie | Două transporturi agabaritice de aproape 100 de tone vor traversa județul Alba: Sunt transportate componente de eoliană
12 – 20 martie | Două transporturi agabaritice de aproape 100 de tone vor traversa județul Alba: Sunt transportate componente de eoliană Două transporturi agabaritice care duc componente de eoliană vor tranzita și județul Alba în perioada 12 – 20 martie, pe traseul A1 – Lancrăm – A10. Vehiculele au dimensiuni considerabile, cu o lățime […]
Competiția Business Plan 2026, etapa județeană Alba: Elevi de la Colegiul Economic din Alba Iulia vor reprezenta județul la faza regională de la Brașov
Competiția Business Plan 2026, etapa județeană Alba: Elevi de la Colegiul Economic din Alba Iulia vor reprezenta județul la faza regională de la Brașov În data de 12 martie 2026 a avut loc etapa județeană Alba a competiției Business Plan, organizată în cadrul proiectului „Creșterea relevanței formării profesionale inițiale prin anticiparea nevoilor de formare profesională […]