Actualitate

Recomandările specialiștilor pe timp de caniculă

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Sănătăţii recomandă pe timp de caniculă să fie evitată, pe cât posibil, expunerea excesivă la soare, în special între orele 11.00 şi 18.00.  

caniculaLa fel, specialiştii în sănătate recomandă să consumăm cel puţin 2 litri de lichide – sucuri, apă plată, iar dacă dispunem de aer condiţionat, să reglăm climatizorul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală, scrie IPN.

Pe timp de caniculă este indicat să purtăm pălării de soare, haine lejere din fibre naturale de culori deschise. Nu se recomandă consumul de alcool, inclusiv bere sau vin, deoarece favorizează deshidratarea, astfel diminuând rezistenţa organismului la căldură. La fel nu se recomandă băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), fiind diuretice acestea deshidratează organismul.

Pe parcursul zilei este indicat să fie făcute duşuri călduţe. În încăpere, nu trebuie folosite ventilatoarele dacă temperatura aerului depăşeşte 32 de grade Celsius. Se recomandă consumul de fructe şi legume proaspete pentru că ele conţin o mare cantitate de apă şi se recomandă evitarea consumului de alimente cu conţinut sporit de grăsimi, sare, zahăr, a bucatelor prăjite, afumate, semifabricatele, fast-food etc.

Specialiştii în sănătate recomandă o atenţie sporită şi grijă pentru persoanele în etate, copii, persoane cu dizabilităţi, oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu le solicită. Copiii nu trebuie lăsaţi fără supraveghere, chiar pentru perioade scurte de timp, în automobile sau în încăperi prost ventilate. În perioada caniculară trebuie evitate plimbările. Nu se recomandă scăldatul în apă rece. Alimentarea copiilor va include legume, fructe, sucuri naturale şi decocturi din plante.

Este foarte util ca în perioadele caniculare persoanele cu afecţiuni cronice cardiovasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul de familie în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente.

Recomandări privind protecţia populaţiei pe timpul caniculei:

– Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice);

– Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;

– Purtați haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;

– Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici); evitaţi consumul băuturilor alcoolice sau al celor cu cofeină sau zahăr (carbogazoase).

– Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mica;

– Evitaţi alimentele cu unt conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;

– Menţineţi legătura eu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;

– Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;

– Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;

– Persoanele care suferă de diferite afecţiuni îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente.

– Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmul activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

Prevenirea incendiilor de vegetație şi de mirişti

În condițiile în care se obțin aprobările cerute de legislaţia în vigoare, arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor măsuri:

– condiţii meteorologice fără vânt;

– parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;

– izolarea zonei de ardere faţa de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;

– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

– asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;

– asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;

– asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Benzina a ajuns la un nou record istoric în România: Litrul se apropie de pragul de 10 lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Benzina a ajuns la un nou record istoric în România: Litrul se apropie de pragul de 10 lei Prețul benzinei a atins vineri dimineață, 11 septembrie, un nou record în România. Media națională pentru benzina standard a ajuns la 9,88 lei pe litru, iar în unele stații prețul a urcat până la 9,97 lei.  La […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Pompierii, paramedicii și voluntarii din județul vecin, gest de respect pentru salvatorii de la 11 septembrie din New York: Au parcurs un traseu echivalent cu 110 etaje, înălțimea celor două Turnuri Gemene

Bogdan Ilea

Publicat

în

Pompierii, paramedicii și voluntarii din județul vecin, gest de respect pentru salvatorii de la 11 septembrie din New York: Au parcurs un traseu echivalent cu 110 etaje, înălțimea celor două Turnuri Gemene Pompierii, paramedicii și voluntarii „Salvator din Pasiune” de la ISU Cluj au urcat treptele Cetățuii din Cluj-Napoca, parcurgând un traseu echivalent cu 110 […]

Citește mai mult

Actualitate

11 septembrie 2026 | Ziua Crucii, omagiată pe Vârful Caraiman: Militari și salvatori montani vor urca la Crucea Eroilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Crucii, omagiată pe Vârful Caraiman: Militari și salvatori montani vor urca la Crucea Eroilor Ziua Crucii va fi marcată vineri, 11 septembrie 2026, pe Vârful Caraiman, printr-un moment solemn dedicat memoriei eroilor români căzuți în Primul Război Mondial. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, militari, veterani, reprezentanți ai instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică […]

Citește mai mult