Recidiviști suspectați de furt dintr-o locuință din Abrud, identificați și reținuți de polițiști
Vineri seara, în jurul orei 18.00, prin apelul de urgenţă 112, Poliţa oraşului Abrud a fost sesizată de către un bărbat din localitate despre faptul că, în cursul zilei, autori necunoscuţi au pătruns în locuinţa sa de unde au sustras 1.500 lei, mai multe ceasuri şi alte bunuri.
”La scurt timp după sesizare, pe baza probelor descoperite cu ocazia cercetării locului faptei, coroborate cu datele obţinute în cadrul activităţilor de investigare, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei oraşului Abrud sprijiniţi de colegii lor din cadrul Poliţiei municipiului Alba Iulia au reuşit identificarea şi prinderea principalelor persoane bănuite de săvârşirea furtului ca fiind B.V. de 47 de ani din comuna Bazna judeţul Sibiu şi I.V. de 30 de ani din comuna Lupşa, judeţul Alba, ambii cunoscuţi cu antecedente penale”, precizează reprezentantul IPJ Alba.
Cei doi au fost prinşi în timp ce se deplasau cu un autoturism taxi spre comuna Cetatea de Baltă de poliţiştii care au realizat un filtru la intrarea în municipiul Alba Iulia. Asupra lor a fost găsită suma de 1.121 lei, precum şi 4 ceasuri de mână, un ceas de buzunar şi mai multe articole de îmbrăcăminte sustrase din locuinţa persoanei vătămate.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care B.V. şi I.V. sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „violare de domiciliu” şi „furt calificat”, fapte pedepsite de art. 224 alin.1 şi art. 228, alin.1 , art. 229 alin.1 lit. d din C. Penal.
Împotriva acestora poliţiştii au emis Ordonanţă de reţinere şi au dispus măsura reţinerii pentru 24 ore şi depunerea lor în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, urmând ca azi, 12 iulie, să fie prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni cu propunerea de sesizare a instanţei de judecată şi arestare preventivă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Prezența unui urs, semnalată în Ponor, pe strada Principală: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui urs, semnalată în Ponor, pe strada Principală: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată joi seara, în jurul orei 20.00, pe strada Principală din Ponor. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. În comuna Ponor a fost semnalată prezența unui urs. La fața […]
Terenul fostului ștrand municipal din Alba Iulia, introdus în registrul spațiilor verzi: Urmează să fie amenajat un parc cu spații recreative și de agrement în zona Schit
Terenul fostului ștrand municipal din Alba Iulia, introdus în registrul spațiilor verzi: Urmează să fie amenajat un parc cu spații recreative și de agrement în zona Schit Consilierii locali din Alba Iulia vor avea pe ordinea de zi, în ședința extraordinară de luni, 9 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind actualizarea Registrului local al […]
FOTO | Accident rutier cu un autoturism implicat, pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Intervin pompierii din Alba Iulia pe sensul Alba-Sebeș
Accident rutier cu un autoturism implicat, pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Intervin pompierii din Alba Iulia pe sensul Alba-Sebeș Un accident rutier a avut loc joi seara, în jurul orei 18.40, pe autostrada A10 Sebeș-Turda. A fost implicat un singur autoturism. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la […]
