Răzbunare prin incendiere între moţi
Garda de Intervenţie Câmpeni a fost solicitată să intervină luni, 13 iunie, în jurul orei 11.10, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei case de locuit, din localitatea Coceşti, comuna Avram Iancu. La faţa locului pompierii militari s-au deplasat cu două autospeciale de stins incendii, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Avram Iancu. Ca urmare a incendiului au ars acoperişul casei de locuit confecţionat din lemn cu învelitoare din azbociment pe o suprafaţă de aproximativ 24 mp. Valoarea pagubelor a fost estimată de pompieri la 2.500 de lei, iar bunurile salvate nu depăşesc circa 3.000 de lei. Cauza probabilă a incendiului este acţiunea intenţionată, cercetările fiind continuate de către poliţie, a declarat plt. Alina Bălaş, purtătorul de cuvânt al ISU Alba.
Şi pompierii militari de la punctul de lucru din Sebeş al Detaşamentului de Pompieri Alba Iulia au fost solicitaţi să intervină în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 3.30 pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei case de locuit din Sebeşel, comuna Săsciori. Pompierii militari s-au deplasat la locul sinistrului cu 3 autospeciale de stins incendii, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Săsciori. Flăcările au cuprins acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 65 mp, acoperişul anexei gospodăreşti pe o suprafaţă de circa 34 mp şi 4 mc de scândură. Bunurile distruse au fost estimate de pompieri la circa 3.000 de lei, iar valoarea materialelor protejate se cifrează la aproximativ 7.000 de lei. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 7.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la circa 3.000 lei.
După o zi de la producerea incendiului, anchetatorii – pompieri militari şi poliţişti, nu au ajuns încă la nicio concluzie cu privire la cauza şi împrejurările izbucnirii focului, dar nu exclud nici posibilitatea unei acţiuni intenţionate, a mai spus plt. Alina Bălaş. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS
Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]