Ştirea zilei

Războiul căruțelor din Cetatea Albei Iulia: Cea mai scumpă închiriere a domeniului public din România: 1 mp a ajuns să coste peste 550 euro!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Cea mai scumpă închiriere a domeniului public din România: 1 mp a ajuns să coste peste 550 euro! Trei căruţe (trăsuri de epocă) din Cetatea Albei Iulia au ajuns să fie adjudecate la chirii lunare cuprinse între 6.000 şi 7.000 de euro!

Ieri, sediul Direcției de Programe al Primăriei Alba Iulia, locul unde se desfășoară lunar ședințele Consiliului Local, a fost luat cu asalt de micii întreprinzători ce-și desfășoară activitatea în zona Cetății Albei Iulia, pentru a lua parte la licitația organizată de primărie în vederea închirierii a 9 trăsuri de epocă pentru comerț alimentar, 4 trăsuri de epocă pentru artizanat, precum și a 6 tonete mobile.

De menționat faptul că în toamna anului trecut, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local, s-a luat hotărârea ca acestea să fie din nou scoase la licitație. Ei bine, cum toți cei ce-și desfășoară activitatea aici au investit în perioada amintită destul de multă energie, sume importante de bani pentru construcția trăsurilor de epocă și dotarea acestora și a teraselor aferente cu tot ceea ce este necesar, în achiziționarea tonetelor mobile, precum și multă, multă gândire în a găsi cele mai bune forme de servire a turiștilor ce vizitează cetatea, deși s-au mai înscris și alții din afară, nu prea a vrut nimeni să renunțe foarte ușor la ceea ce a realizat cu multă muncă în ultimii 4 ani.

Practic, toți s-au luptat într-un fel pentru a nu-și pierde ”locul de muncă”, respectiv afacerea pe care au înjghebat-o cu multă trudă, care de fapt le-a asigurat o pâine zilnică pe masă lor și familiilor lor.

Pentru trăsurile de epocă, licitația publică a început de la 500 de euro, cu un pas de licitație de 20 de euro, iar pentru cele pentru artizanat de la 100 de euro, cu un pas de licitație de 10 euro. De aici, să te ții, frate, în cadrul licitației au ajuns mulți să se concureze între ei, unii probabil având și unele ”interese” ale unor firme mai mari de comerț în spate, sau și cu cei din afară, astfel că prețurile cu care au fost adjudecate trăsurile și tonetele au ajuns de-a dreptul exorbitante.

Cum bine ziceau unii dintre ei, nici pentru spațiile închiriate în Centrul vechi al Bucureștiului, ”la kilometrul zero”, cum se spune, din capitala României, nu s-a ajuns ca un metru pătrat (la căruțe este vorba de 12 metri pătrați), ca spațiu de amplasare să coste peste 500 de euro !!!, cum este cazul la trei dintre trăsurile licitate. Iată, în continuare, la ce prețuri record au fost adjudecate cele 13 trăsuri de epocă (căruțe) și cele 6 tonete mobile: trăsurile numerotate de la 1 la 5 pentru comerț alimentar, care vor fi în șanțurile Cetății, Latura de Vest: trăsura nr.1 – 2.200 de euro/lună; nr. 2 – 580 de euro/lună; nr. 3 – 1000 de euro/lună; nr. 4 – 640 de euro/lună; nr. 5 – 580 de euro/lună.

Cele 4 trăsuri pentru activitate de comerț artizanal numerotate de la 6 la 9 au fost adjudecate la următoarele prețuri: nr. 6 – 730 de euro/ lună; nr. 7 – 2.100 de euro/ lună; nr. 8 – 1500 de euro/lună; nr. 9 – 2.700 de euro/lună. Cea mai mare bătălie s-a dat pentru trăsurile din Piața Cetății, îndeosebi pentru cele două trăsuri (căruțe) care sunt plasate pe lateralele statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul.

Astfel, trăsura de epocă nr. 11 a ajuns să fie adjudecată la exorbitantul preț de 7.000 de euro/lună!, iar cea cu nr. 12 la prețul de 6.020 de euro/lună de către cei doi întreprinzători care au investit și și-au desfășurat până acum activitatea aici și nu au vrut să renunțe cu nici un preț la munca lor. Însă și trăsura cu numărul 13, care, la fel, are un anumit spațiu de terasă, a fost adjudecată cu 6.250 de euro/lună! De asemenea, trăsura ”La Măruță” a fost adjudecată la o chirie lunară de 2.820 de euro.

Iată și chiriile lunare cu care au fost închiriate cele 6 tonete mobile, care, de asemenea, sunt destul de exagerate, dacă ne raportăm la posibilitățile lunare de câștig. Tonete pentru comerț alimentar: nr. 1 – 522 de euro/lună; nr. 2 – 462 de euro/lună; nr. 3 – 552 de euro/lună; nr. 4 – 550 de euro/lună; nr. 5 – 580 de euro/lună; nr. 6 – 564 de euro/lună. Cele două tonete mobile pentru comerț artizanal au fost închiriate totuși la prețuri acceptabile, respectiv una cu 34 de euro, iar cea de-a doua cu 36 de euro.

Potrivit reprezentanților Primăriei Alba Iulia, organizatorul licitației, contractele trebuie semnate de cei ce și-au adjudecat licitațiile în termen de 30 de zile, altfel vor pierde garanțiile, care la trăsurile pentru comerț alimentar se ridică la 3000 de euro, precum și dreptul de a mai participa la orice licitație publică organizată de primărie în următorii 5 ani. Rămâne totuși de văzut câți se vor înhăma să ducă aceste afaceri în continuare la asemenea prețuri pe chirii lunare de-a dreptul inimaginabile și câți vor renunța, nesimțindu-se în stare să le poată onora mai departe.

Oricum, la final, toți cei ce le-au adjudecat le-au cerut celor doi viceprimari prezenți ca de aici înainte, fiindcă, din păcate, așa s-a cam întâmplat până acum, nu trebuie ca în zona licitată să mai primească aprobare la evenimentele cultural-artistice, sportive sau de altă natură nicio firmă cu tot felul de produse alimentare, bere sau băuturi răcoritoare, pentru a le face concurență. Fie ei și mari sponsori ai manifestărilor.

Altfel, sigur va fi mare scandal!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Alba Iulia, două săptămâni sub semnul tragediilor rutiere: Două vieți pierdute și un șir de accidente care ridică din nou problema siguranței în trafic

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia, două săptămâni sub semnul tragediilor rutiere: Două vieți pierdute și un șir de accidente care ridică din nou problema siguranței în trafic Mai multe accidente rutiere grave într-un interval scurt au readus în prim-plan vulnerabilitatea participanților la trafic în Alba Iulia. Două persoane și-au pierdut viața, iar alte victime au ajuns la spital […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noul director interimar al Direcției Cheltuieli din Primăria Alba Iulia. Maria-Alina Petean preia funcția: ,,Are o experiență îndelungată în domeniul financiar al administrației publice”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noul director interimar al Direcției Cheltuieli din Primăria Alba Iulia. Maria-Alina Petean preia funcția: ,,Are o experiență îndelungată în domeniul financiar al administrației publice” Noul director interimar al Direcției Cheltuieli din cadrul Primăriei Alba Iulia, începând cu data de 1 august 2026, este doamna Maria-Alina Petean, fosta șefă a Serviciului Economic. Despre această numire, Flaviu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Care sunt cele 5 comune din Alba unde alegerile locale depind de doar câteva sute de voturi: Date oficiale actualizate

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Care sunt cele 5 comune din Alba unde alegerile locale depind de doar câteva sute de voturi: Date oficiale actualizate Harta electorală a județului Alba scoate în evidență depopularea accentuată a comunităților rurale, în special a celor din zona montană. Datele din Registrul Electoral, actualizate la 31 iulie 2026, arată că în cinci comune numărul […]

Citește mai mult