Actualitate

Raed Arafat, pe lista neagră a lui Marcel Vela: Vine decontul pentru Apuseni, Siutghiol și Colectiv

Ioana Oprean

Publicat

în

Raed Arafat, pe lista neagră a lui Marcel Vela: Vine decontul pentru Apuseni, Siutghiol și Colectiv

Soarta șefului IGSU, Raed Arafat, va fi decisă săptămâna viitoare, în urma rezultatelor auditului asupra instituției, a anunțat ministrul de Interne, Marcel Vela.

Petrecerea Divorțaților

Ministrul de Interne Marcel Vela a spus, ca răspuns la întrebarea referitoare la evaluarea lui Raed Arafat, că săptămâna viitoare va avea concluzia auditului de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), condus de Raed Arafat.

Vela a menționat că evaluarea privește partea tehnică, fonduri și licitații desfășurate la IGSU, dar a punctat și eșecurile IGSU din perioada în care la conducerea instituției s-a aflat Raed Arafat.

„Ca ministru, am perceput că de-a lungul timpului că IGSU a avut și părți bune și mai puțin bune, cum ar fi prăbușirea elicopterului în Apuseni, cazul Colectiv, cazul Caracal. Au demisionat Radu Stroe (din funcția de ministru n.r.), după tragedia din Apuseni. După Colectiv a demisionat Ponta (din funcția de prim-jministru n.r.), după Caracal, ministrul Moga, dar la IGSU este în continuare atmosferă pozitivă și un spectacol de imagine extraordinar, fără ca cineva să încerce să afle cauzele, pentru a schimba ceva”, a declarat Marcel Vela.

Ministrul de Interne a acuzat că la IGSU nu s-a preocupat nimeni să afle problemele, pentru a fi evitate „asemenea nenorociri și evenimente dramatice produse prin incompetența unora și altora”. „Dacă se întâmplă o dată, de 5 ori, ceva e putred în Danemarca și eu sunt preocupat să găsesc elemente ca pe viitor să nu se mai întample astfel de evenimente nefaste pentru România”, a explicat Vela.

Scandalul legat de Raed Arafat a reizbucnit la comemorarea a patru ani de la tragedia de la Colectiv, unde au murit 65 de tineri, dintre care doar 26 în noaptea sinistrului eveniment. Și asta după ce ziarul Libertatea a difuzat un film realizat de IGSU în noaptea tragediei, în care apare Raed Arafat vorbind calm la telefon, printre cadavre și supraviețuitorii arși, iar activitatea echipelor de intervenție este complet haotică.

Filmul a fost ascuns timp de patru ani, și de public, dar și – ceea ce e mult mai grav – de anchetatori. Parchetul General a deschis dosar in rem pentru ascunderea de probe. Dosarul Colectiv se află în instanță, ajungând în etapa finală. Sunt anchetați doi inspectori IGSU, acuzați că au permis funcționarea unui club în condiții improprii.

Raed Arafat a mai fost criticat și pentru eșecul intervenției din munții Apuseni, când echipele de căutare nu au reușit să identifice poziția avionului prăbușit în urma unui accident în care și-a pierdut viața, în condiții groaznice, pilotul Adrian Iovan.

Un alt eșec pentru care a fost acuzat Raed Arafat a fost intervenția de pe lacul Siutghiol, când un elicopter SMURD s-a prăbușit.

sursa: evz.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Impozitul nu se va dubla pentru cei care și-au închis balcoanele fără autorizație: Ar putea fi amendați dacă nu au proiect și nu intră în legalitate

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitul nu se va dubla pentru cei care și-au închis balcoanele fără autorizație: Ar putea fi amendați dacă nu au proiect și nu intră în legalitate Persoanele care și-au închis balconul apartamentului nu vor plăti impozit dublu, așa cum prevede Codul Urbanismului pentru lucrările fără autorizație, însă trebuie să „intre în legalitate”, a explicat, vineri, […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Transalpina, închisă din cauza ninsorii: Accesul mașinilor, interzis de astăzi pe sectorul Rânca – Obârșia Lotrului

Ioana Oprean

Publicat

în

Transalpina, închisă din cauza ninsorii: Accesul mașinilor, interzis de astăzi pe sectorul Rânca – Obârșia Lotrului Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a anunțat că, înainte de închiderea șoselei, un utilaj de deszăpezire al Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu a făcut o ultimă verificare a traseului, pentru a se asigura că nu […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum se va face comasarea localităților sub 1.500 de locuitori și ce economie va face statul. Ministrul Dezvoltării: „Rămâne un funcţionar, într-un birou”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum se va face comasarea localităților sub 1.500 de locuitori și ce economie va face statul. Ministrul Dezvoltării: „Rămâne un funcţionar, într-un birou” Proiectul care vizează comasarea localităților care au până în 1.500 de locuitori urmează să fie implementat în două etape: comasare voluntară până la 1 martie 2027, apoi o comasare pe care ar […]

Citește mai mult