Radu Tuhuț, primarul comunei Ciuruleasa, noul președinte interimar al PSD Alba: Acesta deschide și lista social democraților la Camera Deputaților
Primarul comunei Ciuruleasa, Radu Marcel Tuhuț, a fost ales noul președinte interimar al PSD Alba, după ce deputatul Ioan Dîrzu a fost înlocuit din funcție în cursul aceste săptămâni.
Edilul din Ciuruleasa se află și pe primul loc în lista de candidați ai PSD Alba, pentru Camera Deputaților, urmat de fostul președinte Ioan Dîrzu.
”Primul Consiliul Politic Județean al PSD Alba, după depunerea dosarelor de candidatură la alegerile parlamentare, s-a întrunit, sâmbătă, pentru a stabili echipele de campanie, calendarul electoral și modul de organizare. De asemenea, au fost prezentate toate proiectele celor 11 candidați care sunt în concordanță cu programul de guvernare al PSD și în beneficiul locuitorilor județului Alba.
Proiectele candidaților, ce au ca scop dezvoltarea județului Alba, vor fi prezentate oamenilor în următoarea perioadă, atât prin intermediul mass-media, a rețelelor de socializare și la întâlnirile cu oamenii. Totodată, întâlnirile cu oamenii vor avea ca scop și ”inventarierea” problemelor și a necesităților care pot fi soluționate din Parlamentul României și în virtutea atribuțiilor pe care le are un deputat sau senator.
În cadrul ședinței, vicepreședintele național al PSD pentru Regiunea Centru, Victor Negrescu, a propus înaintarea către Consiliul Politic Național a propunerii ca președintele executiv al organizației, Radu – Marcel Tuhuț, să preia funcția de președinte interimar al organizației. Propunerea a fost votată de toți colegii prezenți. Radu – Marcel Tuhuț, care deschide lista PSD Alba la Camera Deputaților, primar al comunei Ciuruleasa, este unul dintre cei mai longevivi și apreciați primari din Munții Apuseni.
La ședință au participat toți cei 11 candidați la alegerile parlamentare (7 la Camera Deputaților și 4 la Senat) toți primarii PSD din județ și membrii din conducerea organizației județene. Suntem convinși că unitatea organizației noastre va fi unul dintre elementele cheie care va face diferența. Pentru a obține rezultatul scontat, avem nevoie ca fiecare membru de partid, în perioada premergătoare alegerilor, să prezinte în comunitățile din care fac parte programul nostru de guvernare și proiectele pe care le avem pentru România. ”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers
Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers Un bărbat care a găsit o borsetă cu 26.000 lei a dat dovadă de spirit civic și a predat-o poliției din Zlatna. Proprietarul o uitase pe plafonul […]
Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos
Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos Dr. Bogdan Nicolae, medic specialist urolog în cadrul Compartimentului de Urologie al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, a realizat în premieră în cadrul spitalului o adenomectomie bipolară minim invazivă, oferind pacienților cu adenom de prostată […]
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]

