Politică Administrație

Radu Cristian, PNL: ”Am scăpat de trafic, dar ce facem acum cu Sebeșul?”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Cristian TNL Alba SebesÎn final, ca în orice poveste pe care o spui copiilor înainte de culcare, a venit și happy-end-ul. După dezbateri, promisiuni și asumări electorale, autostrada a fost dată în folosință și cel mai mare vis al sebeșenilor din ultimii 20 de ani a devenit realitate: camioanele au dispărut de pe centru, iar traficul greu s-a mutat pe centură.

Petrecerea Divorțaților

Dar asta dă naștere unei alte probleme, care pe termen lung se va dovedi la fel de greu de depășit ca și cea a camioanelor. Pentru că golul creat prin dispariția traficului trebuie umplut cu ceva, ceva care să dea viață orașului. În caz contrar vom avea un oraș mort.

Acum centrul Sebeşului e pustiu. La propriu. Şi există riscul ca acest fenomen să fie unul permanent. În locul traficului, care ne-a readus liniştea, trebuie să apară altceva. Trebuie ca centrul oraşului nostru, de care suntem cu toţii atât de mândri, să capete viaţă şi să atragă turişti. Muhlbach, una din cele mai cunoscute cetăţi ale Transilvaniei, are un dublu potenţial, pe care îl poate exploata din plin: economic şi turistic.

Sebeșul cunoaște de ani buni o creștere economică extraordinară. A devenit practic motorul economic al județului și „paradisul” investitorilor. Şi străini şi români, în egală măsură. Discutăm, aproape în fiecare şedinţă de consiliu local despre Planuri Urbanistice Zonale sau avize pentru diferite investiţii. Care sunt, în unele cazuri, de dimensiuni apreciabile, cum este cea a germanilor de la Daimler. Probabil vor mai veni şi alţii. Dar asta nu e suficient. Nu e suficient să avem bani la buget şi să facem străzi, alimentări cu apă, canalizare şi să turnăm asfalt. Asta rezolvă doar o parte a problemei. Degeaba oraşul arată foarte bine dacă e pustiu, tinerii se distrează în alte oraşe, iar turiştii ne evită.

Spuneam că Sebeşul are un potenţial extraordinar din punct de vedere turistic. O istorie de 800 de ani, cetatea, biserica evanghelică, a doua ca mărime şi importanţă din ţară, Râpa Roşie şi multe alte atracţii pentru turişti. Dar, mai presus de toate, are o comunitate primitoare, cu obiceiuri şi tradiţii care se pierd în negura timpului. Un amestec fascinant între saşi, maghiari şi români, care au dat naştere uneia din cele mai solide comunităţi din România.

Potenţialul turistic al Sebeşului trebuie însă exploatat. Renovarea faţadelor clădirilor din centrul oraşului ar fi un prim pas, urmat de închiderea centrului şi transformarea lui în pietonal, cu galerii de artă, restaurante, terase, magazine de suveniruri. Cu lucruri care să îi dea viaţă şi care să îi atragă şi mai mult pe turişti. În aceste condiţii, plus o campanie de promovare inteligentă şi eficientă, Sebeşul poate intra în circuitul turistic naţional, dar mai ales internaţional. Abia atunci putem spune că misiunea noastră, a aleşilor locali, a fost dusă la bun sfârşit şi că am redat oraşul sebeşenilor.

Ştiu că mulţi dintre cei care doar se laudă şi nu fac nimic pentru oraş vor spune că pentru asta e nevoie de mulţi, chiar foarte mulţi bani. Sunt perfect de acord. Dar banii există. Şi pot fi alocaţi din bugetul local sau se pot scrie proiecte pentru obţinerea de fonduri europene pentru revitalizarea zonelor istorice, care sunt eligibile pe perioada de programare europeană 2014-2020. Soluţii financiare există, dar pentru asta trebuie să existe şi voinţă din partea administraţiei, a consiliului local, a cetăţenilor.

Radu CRISTIAN, consilier local PNL Sebeş


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit” Aproximativ 40 de oameni și organizații care, prin muncă, profesionalism și implicare, contribuie la dezvoltarea județului Alba au fost premiați sâmbătă, 17 octombrie 2026, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un consilier local AUR dintr-o comună din Alba și-a anunțat demisia: „Nu vreau să mă prefac. Nu vreau să port o mască”. Motivele invocate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un consilier local AUR dintr-o comună din Alba și-a anunțat demisia: „Nu vreau să mă prefac. Nu vreau să port o mască”. Motivele invocate Bogdan Ioachim, consilier local în Sântimbru, județul Alba, și-a anunțat demisia printr-o postare publicată pe o rețea de socializare.  El susține că decizia a survenit din cauza nemulțumirilor legate de modul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Parcul Arini din Sebeș: Lucrările avansează / „O zonă emblematică va fi transformată”

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcul Arini din Sebeș: Lucrările avansează / „O zonă emblematică va fi transformată” Lucrările din Parcul Arini avansează. Aleile pietonale, podețele peste canalul care traversează parcul și amfiteatrul de vară încep să prindă contur. În același timp, se amenajează spații pentru locuri de joacă, piste pentru biciclete, skatepark, pump track și terenuri de sport în […]

Citește mai mult