Radu Bucurică, procurorul care a intrat cu pistolul într-o discotecă din Hunedoara și a făcut scandal, a fost găsit într-un supermaket din Snagov şi arestat pentru 30 de zile
Radu Bucurică, procurorul care a intrat cu pistolul într-o discotecă din Hunedoara și a făcut scandal, a fost găsit într-un supermaket din Snagov şi arestat pentru 30 de zile
Radu Bucurică, procurorul care a intrat cu pistolul într-o discotecă din Hunedoara și a făcut scandal, și dat dispărut joi, 27 august 2026, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, a fost găsit în cursul serii într-un supermarket din Snagov.
În cursul serii de joi, 27 august, procurorul Radu Bucurică a fost descoperit de poliţişti într-un magazin din Snagov anunţă Sindicatul Europol. Acesta se afla în magazinul Lidl din Ghermănești, în zona ieșirii din Snagov spre autostrada A3, când a fost imobilizat de poliţişti.
„Probabil acesta își făcea cumpărăturile pentru cele 30 de zile, cât va trebui să stea în arest preventiv, comentează ironic poliţiştii, alături de o fotografie sugestivă.
Citește și: Procurorul care a intrat cu pistolul într-o discotecă din Hunedoara și a făcut scandal, dat în urmărire națională. ICCJ a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile

Acesta a fost dus mai întâi la sediul Poliției Snagov, iar apoi la Arestul Central.
Magistratul nu s-a prezentat pentru punerea în executare a mandatului și nici nu s-a predat la o unitate de poliție, astfel că a fost dat în urmărire, potrivit Știrilor ProTV.
Decizia instanței supreme a venit după ce procurorii au contestat hotărârea Curții de Apel Alba Iulia, care stabilise anterior că Bucurică poate fi cercetat în libertate.
Pe lângă mandatul de arestare, Radu Bucurică a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Magistraturii.
Dosarul vizează un incident petrecut în noaptea de 8 spre 9 august, într-un local din comuna Ribița, județul Hunedoara. Potrivit anchetatorilor, Bucurică ar fi intrat în local având asupra sa un pistol letal, deși permisul de port-armă îi fusese anulat. Asupra sa au mai fost găsite un cuțit și un spray iritant-lacrimogen.
Conform acuzațiilor, procurorul ar fi provocat scandal în local și ar fi refuzat să se legitimeze în fața polițiștilor chemați la fața locului. Radu Bucuric este suspectat și că a pulverizat spray iritant către agenți și a încercat să fugă, fiind ulterior imobilizat.
În motivarea Curții de Apel Alba Iulia apare și o precizare privind momentul folosirii armei. Contrar informațiilor comunicate inițial de poliție, instanța a reținut că un agent a preluat pistolul, care s-ar fi descărcat accidental. În incident nu au existat persoane rănite.
Radu Bucurică este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și pentru două infracțiuni de ultraj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
13 octombrie – Ziua Informării Preventive: „Ghinionul poate fi prevenit! Fiți prevăzători!”
13 octombrie – Ziua Informării Preventive: „Ghinionul poate fi prevenit! Fiți prevăzători!” Marți, 13 octombrie 2026, este marcată Ziua Informării Preventive, campanie derulată la nivel național de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), cu scopul de a crește gradul de conștientizare a populației asupra riscurilor și a măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență. […]
Avertismentul unui cunoscut economist: ,,Avem cel mai mare deficit de cont curent raportat la PIB de pe planeta Pământ și cea mai mare inflație din Europa”
Avertismentul unui cunoscut economist: ,,Avem cel mai mare deficit de cont curent raportat la PIB de pe planeta Pământ și cea mai mare inflație din Europa” Economistul Radu Georgescu avertizează că Europa traversează o perioadă de tensiuni economice, politice și sociale, care ar putea avea efecte importante și asupra României. Într-o analiză publicată luni, 12 […]
Cum va fi vremea în România până în 9 noiembrie 2026: Temperaturi sub normal în următoarele săptămâni. Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată
Cum va fi vremea în România până în 9 noiembrie 2026: Temperaturi sub normal în următoarele săptămâni. Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată Vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă în următoarele trei săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice actualizate pentru intervalul 12 octombrie – 9 noiembrie 2026. În prima săptămână, precipitațiile […]
