Politică Administrație

Radu Boroianu, ironii la adresa lui Atanasiu și Iohannis. Cuvinte de laudă pentru conducerea PLR Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Boroianu01Vicepreședintele PLR, Radu Boroianu a fost prezent astăzi, 24 octombrie la Alba Iulia în vederea pregătirii evenimentului de final de campanie pentru Ardeal, al candidatului Călin Popescu Tăriceanu, care va fi organizat la Pavilionul Mercur, în 29 octombrie.

Acesta nu a uitat de foștii săi colegi, Atanasiu și Simedru pe care i-a numit ”mai ciudați” probabil pentru că au fost de acord cu noua formațiune ACL și nu au trecut la PLR, formațiune condusă de Călin Popescu Tăriceanu. Boroianu a spus că Partidul Liberal Reformator ar putea ajunge până la alegerile locale la procentele fostului PNL, ironizându-l pe Teodor Atanasiu, care ”acum are visuri de mărire, vrea să conducă Bucureștiul, nu Alba Iulia”.

”Vin la Alba Iulia pentru că aici am prieteni liberali. Unii dintre ei sunt mai ciudați decât erau pe vremuri. Alții ca domnul Lazăr au rămas oameni normali și apreciez lucrul acesta. Apreciez și se vede că organizația județeană a PLR își face bine treaba (…) Am avut o întâlnire astăzi cu o parte din conducerea organizației. Pe unii îi cunosc din `92-`93. Sunt oameni de bună calitate. Sunt și mulți tineri. Partidul acum se formează”, a spus Radu Boroianu.

Întrebat cu ce ar fi mai bun Tăriceanu decât Iohannis, Boroianu a arătat că cel din urmă este lipsit de experiență.

”Iohannis se laudă cu activitatea domniei sale la Sibiu, uitând că sumele de bani pe care i-a acordat Guvernul Tăriceanu la vremea aceea, sumele de bani care s-au adăugat dinspre lumea saxonă, cu precădere luxemburgheză și flamandă se puteau face orașe noi (…) Nu cred că președinția unei țări îți oferă posibilitatea să te califici la locul de muncă. Între un primar de oraș mediu și președinția unei țări, e cale lungă de tot. Tăriceanu este acel politician care a trecut prin Parlament, a condus ca prim-ministru, în cea mai bună perioadă pe care a avut-o România. Are toată pregătirea și cunoașterea necesară de a fi un președinte”, a conchis Boroianu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un sector de 2 kilometri dintr-un drum județean din Alba urmează să fie modernizat: Demersuri administrative preliminare

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Un sector de 2 kilometri dintr-un drum județean din Alba urmează să fie modernizat: Demersuri administrative preliminare Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 2 aprilie 2026 a Consiliului Județean Alba se află și un proiect de hotărâre privind privind aprobarea predării temporare în administrarea Consiliului Local al Comunei Galda de Jos a […]

Citește mai mult