Opinii - Comentarii
PĂCĂLELI „de ţinut minte” de 1 APRILIE 2023. Eşti pus pe şotii? Vezi cele mai tari FARSE pe care le poţi face cunoscuţilor
Păcăleli de 1 Aprilie pentru: iubit, iubită, prieteni, părinți, colegi, mama, bunici, profesori. Farse de 1 Aprilie 2023, Ziua Păcălelilor. Farse prin mesaje de 1 aprilie • Farse de 1 Aprilie la școală. Păcăleli pentru colegii de clasă de 1 aprilie
Ziua de 1 Aprilie mai este denumită şi Ziua Păcălelilor. Prima grijă a fiecăruia este ca în această zi să nu fie cumva „tras pe sfoară”, să nu fie…păcălit. În acelaşi timp, conform tradiţiei mulţi dintre noi ne gândim ce farse, păcăleli şi glume le putem face celor cunoscuţi.
De la cele mai simpatice şi nevinovate, până la cele mai bine „puse la cale” farse, de 1 aprilie este în cele din urmă permis orice, căci e ZIUA PĂCĂLELILOR. Ei bine, aveţi însă grija ca persoana căreia îi pregătiţi “surpriza” să aibă simţul umorului şi să „guste” gluma, altfel se pierde tot farmecul.
Pentru cei care sunt puşi pe şotii, am pregătit câteva farse, culese de pe internet, ce ar putea merge ca „unse” pentru a-şi lua prietenii prin surprindere, a-i păcăli sau chiar amuza copios dacă ştiu de glumă.
– Cât timp vă aflaţi la cumpărături, lipeşte-i prietenului tău pe spate o bandă anti-furt. În momentul în care va încerca să iasă din magazin se va declanşa alarma.
– Dacă ai timp şi un prieten care ştii că are simţul umorului, înveleşte-i maşina cu ziare sau hârtie igienică. Poţi să faci asta şi în timpul zilei, chiar dacă sunt trecători. Toţi vor râde de ceea ce aveţi de gând să faceţi.
– Pe 1 Aprilie poţi să bagi în cutia poştală a prietenilor o scrisoare făcută frumos (ştampilată) prin care să-i anunţaţi că vor fi deconectaţi de la reţeaua electrică pentru reparaţii timp de 2-3 luni.
– Dacă te afli la muncă, ori la şcoală, cumpăra o pungă de chipsuri cât mai mare, de preferat dintre cele mai scumpe, toarnă piper măcinat peste chipsuri şi agită punga astfel încât să nu verşi conţinutul. Mergi la colegii de serviciu sau de clasă şi serveşte-i insistent. Garantat nu vor refuza.
Citește și: 1 Aprilie – Ziua Păcălelilor. Obiceiuri, tradiții
– O farsă pentru prietenii cu maşina este să scoţi la imprimantă “DE VÂNZARE” pe o foaie, adaugi numărul de telefon al “victimei” şi fixezi hârtia pe parbriz cu ajutorul ştergătoarelor. Mai comic ar fi să o pui anunţul pe altă maşină, de preferat una care să stea mai tot timpul în parcare. Dacă vrei să fie sunat des, alege o maşină de fiţe şi scrie pe foaie un preţ foarte mic.
– Pentru fete: cumpăraţi o pereche de chiloţi de damă şi ascundeţi-o în maşina iubitului, buzunarul lui de la haină – undeva unde puteţi să o găsiţi mai târziu, acasă sau la serviciu între prieteni, şi să-i faceţi scandal.
– O păcăleală mai veche, dar care merge tot timpul, este să schimbi zahărul cu sarea.
– Furişează-te seara în camera părinţilor sau a fraţilor şi fixează alarma ceasului cât mai devreme.
– În timp ce doarme cineva pune într-o farfurie mai multe hârtii, du-te în faţa lui, dă-le foc şi strigă tare după ajutor. Cu siguranţă va fii o păcăleală pe care nu o va uita prea uşor!
– Pentru colegii de şcoală o farsă veche dar mereu de efect este lipirea unei fise sau a unei bancnote pe jos la intrarea în clasă! O să fii surprins câţi se vor apleca să o ridice!
Citește și: Mesaje de Florii. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor
– De asemenea, te poţi furişa seara în camera părinţilor sau a fraţilor să fixezi alarma ceasului cât mai devreme.
– Farsa pentru patronul unui magazin! Lipiţi un afiş pe uşa unui magazin în care să precizaţi: reduceri de 70% pentru primii 200 clienţi în ziua respectivă (se lipeşte noaptea şi magazinul să aibă program după ora 8 sau chiar 9, să fie timp să facă lumea coadă).
Acesta este un mic „bagaj” de farse şi păcăleli, însă suntem siguri că imaginaţia voastră nu are limite…Aviz amatorilor, nici a celorlalţi!
Ai grijă cui vrei să-i faci farse!
În cazul în care te-ai gândit la o farsă mai dură, cum ar fii să spui unei persoane ca cineva apropiat lui s-a îmbolnăvit, ai grijă să eviţi persoanele în vârstă sau pe cele care au probleme cardiace.
La şcoală, ai grijă cui te gândeşti să-i faci faci păcăleli! Sunt foarte multe persoane care nu gusta glumele şi care ar putea reacţiona urât. Nu face farse colegilor care ştii că au probleme de sănătate sau care nu ştiu de „glumă”. Rişti să te spună profesorilor sau chiar părinţilor!
În privinţa profesorilor, încearcă să nu faci glume prea nesărate sau care ar putea să-i facă să se simtă ofensaţi. Cel mai important este să faci farse doar profesorilor care ştii că nu s-ar supăra! Pentru o păcăleală nu merită să rişti să-ţi pună un 3 sau chiar să-ţi scadă nota la purtare
Când eşti acasă, lucrurile sunt clare! Atâta timp cât nu o să exegerezi, toţi o să se amuze copios la farsele tale! Încearcă totuşi să eviţi persoanele „supărăcioase” sau pe cele care au probleme de sănătate!
Farse prin mesaje de 1 aprilie pentru prieteni, iubit(ă), părinți, bunici, mame, profesoare, colegi
M-am gândit iubitule că nu trebuie să mai trăieşti în minciună şi să-ţi zic cine sunt eu cu adevărat. Te înşel de 3 luni cu cel mai bun prieten al tău din clipa în care el s-a dat la mine, iar eu nu am putut să-l refuz. Îmi cer scuze pentru sentimentele rănite şi promit că e ultima păcăleală de 1 aprilie care ţi-o fac. Te iubesc!
Pentru că eşti unul dintre prietenii mei buni îţi trimit şi ţie acest mesaj să te anunţ că mâine mă mut la casă în Canada alături de alte neamuri ale mele. Dacă doreşti săptămâna asta ne putem întâlni pentru a ne lua la revedere.
Iubitul meu drag, doresc sa-ti dau o veste: SUNT INSARCINATA cu noi atribuţii la servici. Sper sa-mi dea si mărire de salariu!
Am auzit la ştiri ca a fost găsit un bărbat la grădina zoologica dezbrăcat, foarte urat cu spume la gură şi imediat m-am gândit sa te întreb daca eşti bine! Aştept răspuns!
Îţi trimit acest mesaj ca să ştii că nu ne mai putem întâlni pentru că am avut un accident, a dat o maşină peste mine, iar acum mă aflu la spital şi am aflat că trebuie să-mi fie amputat un picior, de aceea vreau să-ţi spun că trebuie să vii să mă vizitezi la spital ca să afli că de fapt a fost o păcăleală de 1 aprilie.
Astăzi este ultima zi din viaţa mea. Am decis să-mi iau zilele. Să ştii că te iubesc mult. Să vii la mine pentru că vei găsi un bilet de adio în care vei afla că a fost o păcăleală de 1 aprilie!
Draga mea, cred ca după atâta timp petrecut împreuna este timpul sa-ti spun adevărul: eu sunt, de fapt, GAY si m-am combinat cu tine doar pentru a fi mai aproape de (numele unui prieten al ei).
Ştiam ca îţi doreşti o maşina noua, asa ca … ai primit-o de 1 Aprilie.
De 1 Aprilie, eşti marele câştigător al unei … al unei felicitari haioase!
Suntem prieteni de atâţia ani si de aceea îmi este foarte greu sa iti spun ceea ce trebuie sa iti spun. Dar trebuie pentru ca nu mai pot trai in minciuna, nu mai vreau sa ma scald in aceasta mocirla… Iubita ta te înşeală cu mine. Eu te insel cu ea… Imi pare rau … S-a intamplat … Stii ca nu ai cum sa stai împotriva sentimentelor. Mi-am spus ca nu trebuie, ca nu se cade … O iubesc … Imi pare rau … Promit ca nu mai fac glume proaste de 1 Aprilie!
Citește și: MESAJE DE 1 MAI muncitoresc. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor
Alo, buna ziua, îmi cer scuze ca va deranjez … Nici nu stiu de unde sa incep … Am ceva foarte important sa va spun si nu stiu cum sa o fac, dar cred ca cel mai bine este sa va spun direct pentru ca astfel de lucruri numai asa se pot spune. Sunt fratele tau vitreg. Zilele trecute mama mi-a marturisit ca tatăl meu este si tatal tau. Mi-as dori mult sa ne cunoastem si sa ne avem ca fratii si sa nu ne suparăm pentru micile pacaleli de 1 Aprilie…
Buna, sunt Ioana, noua asistenta a domnului director. Dom’ Director m-a rugat sa iti comunic ca nu mai are nevoie de serviciile tale. Ii pare rau ca nu a putut sa iti spuna el asta, dar este foarte ocupat aşa cum bine ştii. Îmi pare rău si as vrea sa stii ca nu este nimic personal. Sunt sigura ca o sa te descurci. Pa.
Iubitule, m-a sunat mama … S-a saturat de stat singura si vrea sa vina la noi. Nu sta mult … cateva luni doar. Oricum ţie îţi place sa dormi pe jos. Te sarut. Vorbim mai multe cand vii acasa.
Pe 1 aprilie 2018, pe blogul organizaţiei PETA a aparut un articol in care se anunta un plan ingenios care sa apere căprioarele împotriva vanatorilor. Acesta implica intai tranchilizarea caprioarelor, apoi vopsirea lor cu un model de camuflaj, urmata cu eliberarea acestora in padure.
In 1980, tot BBC ii mai şochează o data pe britanici, anunţându-i ca istoricul ceasornic mecanic Big Ben devine electronic, pentru a tine pasul cu progresul.
Postului de radio BBC, in 1957 a anunţat ca Elveţia nu mai poate face fata stocarii unei senzaţionale recolte de macaroane, iar fermierii omorau gărgăriţele ce le puteau compromite stocurile pe timpul iernii. Britanicii, la rândul lor, visau deja la frumoase recolte de paste fainoase, întrebând BBC cum se cultiva acestea.
Google a anunţat ca cei care au accesat site-ul google.ro de mai mult de 200 ori intr-un an vor primi un voucher de 200 RON.
Citește și: Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
Salut iubita, îţi dau acest mesaj ca să ştii că relaţia noastră se încheie aici. Sunt implicat într-o altă relaţie cu prietena ta [Numele Prietenei].
Ţi-am trimis acest mesaj ca să te înştiinţez că mama a avut un accident de maşină, iar acum se află în comă la spital. Te rog anunţă-i şi pe ceilalţi.
M-am gândit iubitule că nu trebuie să mai trăieşti în minciună şi să-ţi zic cine sunt eu cu adevărat. Te înşel de 3 luni cu cel mai bun prieten al tău din clipa în care el s-a dat la mine, iar eu nu am putut să-l refuz. Îmi cer scuze pentru sentimentele rănite şi promit că e ultima păcăleală de 1 aprilie care ţi-o fac. Te iubesc!
Pentru că eşti unul dintre prietenii mei buni îţi trimit şi ţie acest mesaj să te anunţ că mâine mă mut la casă în Canada alături de alte neamuri ale mele. Dacă doreşti săptămâna asta ne putem întâlni pentru a ne lua la revedere.
Deşi nu vreau să-ţi stric ziua vreau să te anunţ că am fost depistat cu cancer şi doctorul mi-a mai dat maxim o lună de zile de trăit. Aş vrea dacă poţi să ne întâlnim pentru a ne lua adio şi pentru a sărbători această zi de primăvară de 1 aprilie.
Aseară mi-a luat foc apartamentul de aceea aş vrea să ne întâlnim în faţa blocului unde stau acum cu mobila ce a putut fi recuperată şi restul familiei şi să-ţi spun cum stă treaba despre păcăleala de 1 aprilie pe care ţi-am făcut-o.
Farse de 1 Aprilie la școală. Păcăleli pentru colegii de clasă si de școală
Schimba crema din biscuitii Oreo sau din gogosi
In orice clasa exista un coleg (sau mai multi) cu „bunul” obicei de a manca din bunatatile altcuiva sau chiar de a fura mancarea fara scrupule. Daca ai un astfel de coleg, te poti folosi de Ziua Pacalelii pentru a-i da o lectie. Ia un pachet de biscuiti Oreo (sau orice alta marca cu crema alba la mijloc), desfa-i si da la o parte crema, inlocuind-o cu pasta de dinti comestibila. Pune biscuiti intr-o punga si lasa-i undeva la vedere, pentru ca pofticiosul sa ii vada. Imagineaza-ti ce fata o sa faca cand o sa simta acel gust imposibil in locul cremei delicioase. O alternativa la fel de „savuroasa” este sa cumperi niste gogosi simple, sa le scobesti cu un cutit si sa pui in ele maioneza, care arata exact ca si crema de vanilie. Data viitoare se va gandi de doua ori inainte de a-ti manca din pachet!
Leaga-ti un coleg de scaun
Ai un coleg care mereu adoarme la ore si pare sa fie lipit de banca lui? Ia o sfoara sau un snur si leaga-i siretul de la incaltaminte de piciorul scaunului. Apoi, fie astepti sa se ridice singur, fie il rogi sa vina cu tine undeva. Probabil se va trezi complet din somn cand va tarsai scaunul dupa el!
Mananca un borcan intreg de maioneza in fata colegilor
Daca nu stii cu ce sa iti mai surprinzi (sau sochezi) colegii la scoala, te asiguram ca nu ai epuizat inca variantele. Cum ar fi, de exemplu, sa mananci un borcan intreg de maioneza in fata lor? Desigur, nu va fi vorba de maioneza adevarata. Scoate continutul unui borcan de maioneaza si umple-l pe acesta cu budinca de vanilie. Du-te la scoala, asaza-te nonsalant in banca, scoate borcanul si mananca budica cu o lingura, uitandu-te cu surprindere la colegii care se vor stramba la vederea unui asemenea spectacol ireal. Numai imagineaza-ti ce figuri revoltate vor avea!
Prepara o Coca Cola falsa
De fiecare data cand mergi cu o Cola la scoala, abia daca apuci sa iei si tu o gura, pentru ca restul se duce direct pe gaturile colegilor, nu? Din nou, 1 aprilie este o ocazie potrivita pentru o razbunare haioasa. Iti trebuie o sticla goala de Cola, o sticla nedesfacuta de Sprite si sos de soia. Toarna Sprite-ul in sticla de Cola in proportie de 80%, apoi toarna peste sos de soia pana cand lichidul capata exact culoarea celebrei bauturi. Cand cineva va incerca sa iti fure din bautura din nou, se va lecui de tot de acest obicei prost!
Bate palma cu colegii
Iata o farsa foarte simpla care ii va nedumeri si scarbi pe colegii tai pentru cateva secunde! Da-te cu vaselina pe una din palme si apoi du-te la colegii tai si bate palma cu ei. Probabil va fi cel mai scarbos high five pe care l-au avut vreodata, dar vei rade din plin de figurile lor contrariate si dezgustate.
Deseneaza un paianjen pe hartia igienica
Aceasta farsa este potrivita in special pentru fete, pentru ca se stie ca sunt absolut terifiate de paianjeni. Du-te in toaleta fetelor si deseneaza cu o carioca un paianjen pe rola de hartie igienica, avand grija sa nu fie chiar pe bucata de hartie vizibila, ci mai sus, ca sa devina vizibil abia cand este trasa hartia. Vei auzi urlete de groaza si vei zambi cu multumire datorita acestei farse simple si eficiente de 1 aprilie.
Opinii - Comentarii
CODUL BUNELOR MANIERE: Cum să te comporți dacă ești invitat la o nuntă
CODUL BUNELOR MANIERE: Cum să te comporți dacă ești invitat la o nuntă
Prilej de bucurie și emoție, atât pentru cei care își întemeiază o familie, dar și pentru părinții sau apropiații lor, nunta trebuie să fie un moment frumos, de neuitat pentru toți cei care participă la un astfel de eveniment.
Citește și: Mesaje de dragoste • Mesaje de iubire • Declarații de dragoste • Declarații de iubire
Dacă ați primit o invitație la nuntă, primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să mulțumiți pentru invitație și să confirmați participarea sau, dacă nu puteți onora invitația, să prezentați scuze și să anunțați că nu veți merge, adresând urări de bine tânărului cuplu care se căsătorește. Este important pentru cei care organizează nunta să știe câte persoane vor participa la petrecere, pentru a ști câte meniuri trebuie comandate la restaurant.
În cazul în care participați la nuntă, este foarte importantă punctualitatea. Dacă participați la cununia religioasă, evitați să ajungeți după ce a început slujba de cununie, iar dacă ați întârziat, intrați în biserică discret, fără a perturba oficierea evenimentului. După ce a fost încheiată oficierea slujbei de cununie, veți felicita mirii, nașii, părinții mirilor.
Citește și: Codul Bunelor Maniere: Top 40 de reguli de bază
Dacă nu participați la cununia religioasă și mergeți direct la restaurant, la sosire veți ciocni un pahar de șampanie cu mirii, nașii, toți cei care vă vor întâmpina. Vă veți așeza la locurile care v-au fost rezervate. În cazul în care sunteți la masă cu persoane pe care nu le cunoașteți, este politicos să vă prezentați și să purtați o conversație agreabilă cu aceștia, veți avea de petrecut ore bune împreună.
Invitații nu se vor grăbi pe ringul de dans, oricât de mult le-ar plăcea o anumită melodie, până când nu va începe dansul mirilor. Ei sunt cei care deschid dansul, iar apoi tot ei sau unul dintre organizatori vor invita pe toată lumea la dans.
În situația în care nu sunteți buni dansatori, nu veți sta întreaga seară lipiți de scaun la masă, veți da impresia că nu vă simțiți bine la nuntă, spre dezamăgirea mirilor. Încercați să dansați măcar de două-trei ori, pe ritmuri lente, care nu cer cine știe ce măiestrie de dansator.
Veți avea grijă să beți cu moderație, pentru că nimic nu e mai neplăcut la o nuntă decât un invitat în stare avansată de ebrietate, care nu-și mai poate controla nici mișcările, nici cuvintele.
Dacă aveți un regim special, aveți grijă să anunțați din timp organizatorii, pentru a vi se pregăti meniu special, spre exemplu vegetarian. Nu veți pleca de la nuntă înainte de momentul festiv al tăierii tortului.
Ținuta pe care o veți alege pentru nuntă va fi elegantă, doamnele vor alege o rochie sau un compleu, iar domnii vor purta costum clasic. Doamnele trebuie să evite ținutele de culoare albă, deoarece albul este rezervat miresei. Pantofii doamnelor vor fi cu toc.
Citește și: CODUL BUNELOR MANIERE: Cum trebuie să te comporți la masă? Ce tacâmuri folosești, ce faci cu șervetul, cum trebuie să te așezi și alte reguli de politețe
Tinerii trebuie să evite să vină la nuntă îmbrăcați ca pentru club, în jeans și tricou. Nu este politicos nici să poarte teniși sau pantofi de sport.
În cazul în care vremea este rece sau ploioasă și aveți pardesiu sau pelerină, le veți lăsa la garderobă, nu veți veni cu ele la masă.
Dacă ați pregătit un cadou pentru miri, acesta va fi frumos ambalat, însoțit de o felicitare sau de o carte de vizită pe care veți scrie câteva cuvinte și vă veți semna. Nu este neapărat nevoie să înmânați personal cadoul mirilor, îl puteți lăsa în locul rezervat cadourilor.
Chiar dacă masa cu băuturi este în apropiere, nu este politicos să vă duceți să vă umpleți singuri paharul. Așteptați să vină un ospătar la masă și-i veți spune ce doriți să beți.
Înainte de a începe să mâncați, veți pune șervetul din pânză pe picioare, îndoit. Nu-l veți agăța la gât, precum copiii.
Citește și: CODUL BUNELOR MANIERE: Cum să ne comportăm pe stradă
Dacă mâncarea este adusă în farfurii, veți mânca atât cât puteți, iar când ați hotărât că nu mai mâncați, veți pune tacâmurile așezate paralel pe farfurie. Dacă este o nuntă la care mâncarea este pe o masă specială, de unde trebuie să vă serviți singuri, veți lua ceea ce doriți, punând cu lingura din bol sau din platou în farfuria dumneavoastră. E nepoliticos să umpleți farfuria cu vârf. Puteți să mai luați și mai târziu, dacă mai doriți.
Fumătorii vor avea grijă să nu aprindă țigara lângă o persoană care mănâncă. Sunt și locuri speciale pentru fumat, dacă doriți să faceți acest lucru în timp ce persoanele de la masa dumneavoastră mănâncă.
Doamnele vor merge într-un loc retras pentru a-și reface machiajul sau pentru a-și aranja părul, este nepoliticos să scoată oglinda și rujul la masă.
La plecare, vă veți lua rămas bun de la miri, de la părinții acestora, de la nași, mulțumind pentru invitație și adresându-le urări de bine. (Z.U.)
Sursa: agerpres.ro; FOTO: arhiva
Opinii - Comentarii
10 iunie| Ziua Parașutiștilor Militar: Cum a luat naștere prima Companie
10 iunie| Ziua Parașutiștilor Militar: Cum a luat naștere prima Companie
An de an, la data de 10 iunie, este marcată Ziua Parașutiștilor Militari.
În urmă cu 81 de ani, la această dată, era înfiinţată, pe lângă Centrul de Instrucţie al Aeronauticii, Şcoala de Paraşutişti, denumită ulterior Compania de Paraşutişti. Aceasta a fost dislocată la Popeşti-Leordeni, în cadrul Flotilei I Aerostaţie, primul comandant fiind locotenentul Gheorghe Iordăchescu, căruia, la scurt timp, i-a urmat locotenentul Ştefan Soverth, se arată în volumul „Calendarul tradiţiilor militare” (2010).
La 31 martie 1942 s-a înfiinţat Batalionul de paraşutişti, reprezentând cea de-a II-a companie de paraşutişti. Batalionul a fost întrebuinţat în luptă începând cu 23 august 1944, iar la 1 martie 1945 a fost desfiinţat.
În baza ordinului ministrului Forţelor Armate, la 1 noiembrie 1950 a fost înfiinţat Batalionul 1 Paraşutişti, sub comanda căpitanului Vasile Cosma, la Centrul de Instrucţie al Aviaţiei din garnizoana Tecuci. La 6 februarie 1951, Batalionul a fost dislocat la Botoşani, iar la 25 noiembrie 1951, la Buzău. La 1 octombrie 1952, Batalionul de Paraşutişti s-a transformat în Regiment de Paraşutişti. A primit, la 2 octombrie 1954, drapelul de luptă, iar la 21 octombrie 1974 a primit denumirea onorifică Regimentul 60 Desant-Paraşutare „Băneasa-Otopeni”.
În 1980, au luat fiinţă Regimentul 56 Paraşutişti Caracal, Regimentul 62 Paraşutişti Luna şi Regimentul 64 Paraşutişti Boteni.
La 30 noiembrie 1990, s-au înfiinţat Brigada 1 Paraşutişti Luna, Brigada 2 Paraşutişti Clinceni, Brigada 3 Paraşutişti Bacău şi Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor din Trupele de Paraşutişti Buzău, conducerea unitară a acestora fiind asigurată de Comandamentul Trupelor de Paraşutişti din subordinea Comandamentului Aviaţiei Militare.
Procesul de reformă din Armata Română a adus unele modificări, astfel că, începând cu 1998, au fost desfiinţate un comandament de brigadă şi două batalioane, iar alte două batalioane de paraşutişti au fost transformate în batalioane de operaţiuni speciale.
La 15 martie 2001, Trupele de Paraşutişti au trecut în subordinea Statului Major al Forţelor Terestre. Paraşutiştii militari participă la misiuni externe în diferite teatre de operaţii, îndeplinind angajamente asumate de România în cadrul NATO sau în operaţiuni internaţionale de tip coaliţie.
Sărbătorind astăzi Ziua Paraşutiştilor Militari, cinstim, în fapt, ani de muncă, de neîncetate căutări şi încercări soldate cu succes şi rezultate care s-au constituit în adevărate pagini de istorie.
Opinii - Comentarii
5 iunie: Ziua Învățătorului. Nașterea dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern din România
5 iunie: Ziua Învățătorului. Nașterea dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern din România
Ziua Învățătorului se sărbătorește în data de 5 iunie, în România, dată ce coincide cu data de naștere a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern românesc. Gheorghe Lazăr a înființat în 1818, în București, prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava. Stabilirea Zilei Învățătorului a fost aprobată pe data de 9 octombrie 2007 de Parlament și apoi prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007. Manifestarea are caracter educațional, național, apolitic și cultural.
Ziua Mondială a Profesorilor, cunoscută și sub numele de Ziua Internațională a Profesorilor, este o zi internațională organizată anual pe 5 octombrie. Înființată în 1994, comemorează semnarea Recomandării UNESCO / ILO din 1966 privind statutul cadrelor didactice, care este un instrument de stabilire a standardelor care abordează statutul și situațiile cadrelor didactice din întreaga lume. Această recomandare prezintă standardele referitoare la politica personalului din educație, recrutare și formare inițială, precum și formarea continuă a cadrelor didactice, angajarea acestora și condițiile de muncă.
Ziua Mondială a Profesorilor își propune să se concentreze pe aprecierea, evaluarea și îmbunătățirea educatorilor lumii și să ofere o oportunitate de a lua în considerare problemele legate de profesori și predare.
În România, Ziua Profesorului este marcată diferit de Ziua Învățătorului (5 iunie) începând cu anul 2013, conform unei decizii luate de Ministrul Educației Naționale. Astfel, Ziua Învățătorului se dorește a fi un prilej bun de reflecție asupra școlii și a slujitorilor ei, o oportunitate pentru a ne manifesta gratitudinea față de dascăli. Nu întâmplător a fost aleasă ziua de 5 iunie, care reprezintă data nașterii ”fondatorului învățământului în limba națională în Țara Românească” – Gheorghe Lazăr.
Născut pe data de 5 iunie 1779, la Avrig, Gheorghe Lazăr a fost luat de mic în casa baronului Samuel von Brukenthal. Remarcându-i aplecarea pentru învățare, baronul l-a sprijinit prin trimiterea acestuia la gimnaziile din Sibiu și Cluj și apoi să îți continue studiile la Viena, prin cunoștințe superioare de filosofie, istorie și de științe fizico-matematice. Acesta a studiat și teologia ulterior. Gheorghe Lazăr a înființat în anul 1818 primele cursuri de ingineri hotarnici din Țara Românească, cu predare în limba română, la Şcoala Academicească pentru Științele Filozofești și Matematicești de la Mânăstirea Sfântul Sava din București, an în care a fost pusă piatra de temelie a Universității Politehnica din București.
Sursa: twinkl.ro
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
CODUL BUNELOR MANIERE: Cum să te comporți dacă ești invitat la o nuntă
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
10 iunie| Ziua Parașutiștilor Militar: Cum a luat naștere prima Companie
-
Actualitateacum 20 de ore
Alimentul îndrăgit de mulți, care crește riscul de anxietate și de depresie, potrivit unui nou studiu
-
Curier Județeanacum 24 de ore
FOTO| Fenomen SPECTACULOS pe cerul de la Sebeș: Curcubeu circular, în jurul soarelui. Ce este haloul solar și cum se formează
-
Actualitateacum 23 de ore
Românii își fac planuri, deja, pentru vacanța de Crăciun și Revelion. Care sunt destinațiile cele mai căutate
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
UPDATE FOTO| INCENDIU în Alba Iulia: Un apartament a fost cuprins de flăcări. Intervin pompierii cu două autospeciale