Publicitate electorală| Ion Dumitrel – angajamentul meu pentru comuna Cricău este unul simplu: voi pune umărul la dezvoltarea comunei din punct de vedere socio-economic
Primele două proiecte mari pe care le vom realiza în cel mai scurt timp, împreună cu Constantin Corodeanu, sunt asfaltarea tuturor străzilor din Cricău, Tibru și Craiva și dezvoltarea turismului.
Știu foarte bine că pentru a dezvolta comunitățile locale este necesar să valorificăm specificul local, să
punem baza pe ce caracterizează comune și orașele județului și mai ales să facem aceste lucruri împreună cu oamenii locului.
Comuna Cricău are o tradiție viticolă care se pierede în secolelele vechi ale istoriei. Situarea acesteia pe Drumul Vinului înseamnă o deschidere importantă pentru turismul viniviticol. Importanța istorică a comunei este de netăgăduit. Unul dintre cele mai importante obiective, situat într-un cadru natural de excepţie, este Piatra Craivii, vechi sanctuar dacic unde se mai pot admira vestigiile Cetăţii Apoulon. Nu trebuie să uităm de meşteşugurile străvechi al cusutului şi cel al ţesutului.
După cum spuneam, toate aceste lucruri pot fi făcute doar cu oameni care doresc să se implice, oameni cărora nu le este frică de muncă. În comuna Cricău aceste lucururi le vom realiza împreună cu Constantin Corodeanu, candidatul PNL pentru funcția de primar. Am încredere deplină că împreună vom reuși să ducem la capăt tot ceea ce ne propunem.
Vrem și știm cum să facem ca toate aceste lucruri să devină motorul dezvoltării comunei. Primul pas va fi finalizarea lucrărilor de infrastructură întrucât aceasta este baza dezvoltării. Și angajamentul nostru ferm este asfaltarea tuturor străzilor din toate cele trei localități ale comunei. Atsfel, vom pune în valoare potențialul turistic, natural și istoric.
Ziua de 27 septembrie va fi foarte importantă întrucât este ziua în care decidem cine vor fi cei care vor conduce destinele comunei în următorii ani. Apelul meu pentru cricăuani este să aleagă echipa Partidului Național Liberal și pe Constantin Corodeanu, fiind garanția că lucrurile vor merge în direcția corectă în anii care vor veni.
Comandat de Partidul Național Liberal, distribuit de SC UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro, cod unic mandatar financiar coordonator 21200012.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
