Politică Administrație

Publicitate electorală| Alina Coltor (USR PLUS)- Scrisoare deschisă către locuitorii Comunei Vințu de Jos

Ioana Oprean

Publicat

în

Numele meu este Alina Coltor, sunt economistă și candidez din partea USR PLUS pentru Primăria Comunei Vințu de Jos. Am absolvit studii universitare în domeniul științelor economice și în domeniul ingineriei mediului, la instituții de învățământ superior din Alba Iulia și Timișoara. Sunt căsătorită și mamă a 3 copii minunați. Am lucrat atât în mediul privat, cât și ca angajat la stat. Sunt o fire dinamică, muncitoare și am ales să candidez la funcția de primar al comunei Vințu de Jos deoarece apariția copiilor în viața mea m-a făcut să resimt și mai tare neajunsurile din comunitatea în care trăim.

Am alături o echipă redutabilă, de oameni harnici și care doresc schimbarea în bine a comunității.
Câteva dintre ideile din programul pentru dezvoltarea comunei Vințu de Jos, pe care le propun alături de echipa USR PLUS, sunt următoarele:

– Înființarea unei creșe și a unei grădinițe cu program prelungit,
– Implementarea unui program eficient de tip after-school pentru copiii de la grădiniță și școală,
– Asfaltarea drumului de pe Valea Vințului,
– Crearea unui spațiu de joacă modern și sigur pentru copiii de la școală,
– Transparentizarea activității primăriei,
– Crearea unui parc modern în comună,
– Repunerea pe picioare a echipei de fotbal ,
– Proiecte pentru ajutorarea familiilor tinere,
– Susținerea evenimentelor culturale din comună,
– Crearea unui brand local pentru micii producători,
– Crearea unui traseu turistic care să cuprindă zone pitorești din Vințu de Jos, Valea Vințului, Inuri, Zlatna și includerea lui pe lista obiectivelor turistice din Alba,
– Implementarea unui program eficient de curățenie în comună și de colectare selectivă a deșeurilor,
– Transparență în cheltuirea banilor publici și implementarea bugetării participative,
– Atragerea investitorilor în comună și crearea de noi locuri de muncă.

Am pornit cu mare încredere pe acest drum, mai ales că vedem cu toții că în comuna noastră este nevoie urgentă de o schimbare în bine. Avem atâția oameni care ne susțin și nu vrem să-i dezamăgim. Cu toții ne dorim o administrație locală care să fie tot timpul în slujba cetățenilor și care să fie interesată de problemele lor. A sosit momentul schimbării clasei politice dominante din comunitatea noastră! Am convingerea că împreună putem transforma Vințu de Jos în acel loc pe care cu toții ni-l dorim. Am susținut de la bun început proiectul USR PLUS și, în special, implicarea tinerilor în dezvoltarea comunităților în care trăiesc.

Consider că pot candida cu succes pentru funcția de primar, deoarece cunosc foarte bine nevoile social-administrative ale cetățenilor și am alături o echipă de oameni serioși, onești și buni profesioniști care se angajează să fie în permanență vocea cetățenilor în Consiliul Local. Iar cine vrea, de exemplu, să ne propună un proiect care să ajungă în Consiliul Local Vințu de Jos, poate oricând să ne scrie ideile la adresa de internet [email protected]. Suntem aici pentru toți concetățenii noștri. Pe 27 septembrie acordați o șansă oamenilor care pot să dezvolte comunitatea dumneavoastră.

OAMENI CA TINE SCHIMBĂ ALBA ÎN BINE!

Pe 27 septembrie, votați Alina Coltor pentru Primăria comunei Vințu de Jos și echipa de consilieri locali USR PLUS!

Votați Mihail David pentru Președinția Consiliului Județean Alba și echipa de consilieri județeni USR PLUS!

Comandat de Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (parte a Alianței USR PLUS), PUBLICAT / EXECUTAT DE SC UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro/,
Cod mandatar financiar 21200391


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă” Consiliul Județean Alba a început lucrările pentru reabilitarea completă a centurii orașului Ocna Mureș, investiție considerată de către autorități esențială.  Aceștia transmit că lucrările sunt de ,,necesitate maximă” pentru dezvoltarea zonei și pentru susținerea turismului, în contextul extinderii Băilor […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu Ca om cu experiență în administrație, nu pot înțelege nepăsarea și indolența președintelui Consiliului Județean Alba și ale PNL în privința transportului de persoane, un serviciu public esențial de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan Pasivitatea, ignoranța și incompetența cu care PNL și domnul Ion Dumitrel au tratat, ani la rând, transportul public de persoane în județul Alba se […]

Citește mai mult