Psihoza „teroristă”, la Alba Iulia. Un maior din Miliția Alba ucis din „eroare de fapt” la Revoluția din decembrie 1989

Psihoza „teroristă”, la Alba Iulia. Un maior din Miliția Alba ucis din „eroare de fapt” la Revoluția din decembrie 1989

Psihoza „teroristă” a cuprins și Alba Iulia în perioada Revoluției din decembrie 1989. Astfel, s-a ajuns la oameni uciși din eroare de către militari sau alte persoane înarmate. Printre victimele nevinovate s-a aflat și maiorul de miliție Ioan Radu. Potrivit dosarului în care au fot realizate primele cercetări, cadrele militare din UM 02401 Alba Iulia – Liceul Militar Mihai Viteazul au acţionat în cartierul Cetate al oraşului, apărând clădirea Spitalului Judeţean Alba şi sediul unităţii. „La căminul de garnizoană din Alba Iulia au fost înarmaţi, începând cu data de 22 decembrie 1989, toţi salariaţii civili, organizaţi sub comanda plt. maj. Pop Alexandru în grupa de apărare a căminului.

Tot din acea zi, cpt. Buta Vasile şi cpt. Rusu Ioan, ambii din cadrul UM 01033 Alba Iulia, cu efective de militari, au preluat paza şi apărarea sediului fostei securităţi. În afara forţelor MApN, au fost înarmate şi subunităţi ale gărzilor patriotice”, potrivit anchetei realizate în 1990.

De asemenea, în posesia unor arme au intrat şi unii manifestanţi. „Datorită stării de tensiune specifică acelor zile şi a zvonurilor potrivit cărora forţe speciale din Ministerul de Interne, lucrători de miliţie şi securitate comit acte de terorism şi datorită unor deficienţe în organizarea dispozitivelor de luptă, în pregătirea şi conducerea efectivelor, precum şi în coordonarea acţiunilor întreprinse de militari şi membrii gărzilor patriotice, şi în municipiul Alba Iulia s-a făcut uz de armă, context în care au fost ucise sau au fost rănite mai multe persoane.

Citește și: Cugir, al doilea oraş liber de comunism după Timişoara. Filmul Revoluţiei din Decembrie 1989

Împrejurările în care s-au produs decesul sau rănirea mai multor persoane în municipiul Alba Iulia au făcut obiectul mai multor dosare ale Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, în cauzele respective dispunându-se soluţii de neîncepere a urmăririi penale sau de trimitere în judecată”, se mai precizează în dosar. Cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul nr. 97/P/1990, începând cu anul 2006, au fost audiate mai multe persoane rănite precum și soția maiorului decedat, care au solicitat continuarea cercetărilor şi tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate, constituindu-se şi părţi civile în cauză.

Memoriile soției maiorului decedat

Emilia Radu, soția maiorului Ioan Radu, s-a luptat mai bine de 15 ani pentru a afla cine l-a ucis pe soțul său. „(…) Dintr-o mașină de la armata cu portavoce, un ofițer al armatei anunța «că toți militarii (miliție și securitate) să se prezinte în timp de 10 minute la sediu, altfel sunt considerați trădători». Așa stând lucrurile, soțul meu împreună cu căpitanul Iuonaș Virgil, căpitanul Iancu Gheorghe și plutonierul Hărăguș Ioan au plecat cu autoturismul proprietatea cpt. Iuonaș către sediul Miliției Județene.

Ajungând în apropierea sediului, asupra autoturismului au fost trase mai multe rafale de armă automată, cu intenția evidentă de a ucide ocupanții, deoarece circa șapte gloanțe au penetrat caroseria și geamurile autoturismului, însă nici măcar unul nu a atins anvelopele, care au rămas intacte”, a susținut femeia într-un memoriu transmis autorităților judiciare.

 „Având singură vină de a fi fost cadru al Ministerului de Interne, a fost etichetat că terorist și tratat, chiar și după moarte, ca atare: aruncat pe scările Hotelului Parc, apoi pe sol, în curtea Spitalului Județean din Alba Iulia, lăsat la cheremul animalelor, iar mie mi s-a interzis să-l văd. În acest timp, i-au fost sustrase toate actele și verighetă de pe deget, de la morgă primind doar ceasul de la mâna, cheile și stiloul.

Țin însă să precizez, fapt cunoscut și de organele Procuraturii Militare Cluj, respectiv procurorul militar Andrieș, care a făcut cercetări în cauză, că soțul meu și colegii săi nu au fost somați să oprească, nu aveau armament asupra lor și nu au făcut nimic care să creeze o eventuală impresie celor care au tras că ar avea intenții agresive”, a mai afirmat în memoriu.

Dosar închis pentru „eroare de fapt”

În 2003 avea să primească un răspuns prin care era anunțată că dosarul fusese închis în 2002. „S-a stabilit că cei care au tras asupra autoturismului în care s-a aflat soțul dumneavoastră au acționat că urmare a faptului că mașina a intrat pe sens interzis, nu a oprit la somația verbală a militarilor și cu puțin timp înainte se trăsese asupra militarilor dintr-o mașină asemănătoare. A

cțiunea militarilor a avut la bază o eroare de fapt asupra intenției persoanelor din autoturism”, se precizează în rezoluţia nr. 18/P/1990, din data de 27 iunie 2002, a Parchetului Militar Cluj. În legătură cu persoanele rănite care au solicitat continuarea cercetărilor, dosarul a fost închis ca urmare a prescrierii faptelor.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI