Psalmul zăpezilor

Albul pur şi imaculat al zăpezilor acoperă pământul negru şi hidos al vieţii noastre în haine de sărbătoare, viaţă care în ultimul timp ne-a pus atâtea probleme – o ţară coruptă, multe crime şi jafuri la care recurg din păcate şi adolescenţii. Niciodată n-au fost mai actuale ca în aceste zile vorbele pline de înţelepciune din Psalmul 51 – „Spală-mă pe mine, Doamne, eu voi fi mai alb decât zăpada”. Ce fericire pentru ochii pământeni – fulgi mari şi mici, steluţe ce cad din înaltul cerului vin şi se unesc cu pământul, cu lumina cerească! Poetul Lucian Blaga spunea că fulgii de zăpadă sunt praful ce-l scutură îngerii de pe aripile lor. Priveam în jurul meu zăpada de pe crengile pomilor, ca un rod ce dăruieşte viaţă ucigând alta. Era bucuria de a auzi lumina acestui alb imens cântând, de-a pluti într-o unduire nefirească, celestă. Era plăcerea de a-ţi elibera, de a-ţi lăsa sufletul să pipăie acel ceva de dincolo de toate. De a lăsa genele să-ţi fie grele sub greutatea fulgilor. De a lăsa necunoscutul să curgă uniform! De a-ţi lăsa dorurile să cheme alte doruri, de a lăsa tristeţea acestei lumi să ardă în lumina zăpezii, să se regăsească în imensitatea albă. O beţie albă, o legendă de argint în care fulgii dansează… Ce voluptate, ce desfătare pentru ochiul nostru pământean!
E. M., Blaj

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News