Proteste de stradă la un an de la închiderea spitalului din Ocna Mureş
Câteva zeci de persoane din Ocna Mureş în frunte cu primarul Augustin Drăguţ protestează la această oră în centrul localităţii la împlinirea unui an de când Ministerul Sănătăţii a pus lacătul pe spitalul din localitate.
Spitalul Orăşenesc Ocna Mureş şi-a închis porţile, la 1 aprilie 2011, în baza HG 212/2011. Aproximativ 12.700 de persoane (conform recensământului din noiembrie 2011) din oraşul Ocna Mureş şi localităţile aparţinătoare: Războieni, Micoşlaca, Cisteiul de Mureş, Uioara de Jos şi Uioara de Sus au rămas fără asistenţa medicală ce le era oferită în acest spital. Iar cifra de 12.700 de locuitori este una indulgentă, nepunând la socoteală populaţia din comunele Noşlac, Fărău, Lunca Mureş şi Unirea, care apela la acest spital, cel mai apropiat de casă. Deci, în plus, aproximativ 4000 de locuitori din aceste zone rurale extinse au rămas fără spital. Tuturor, vreo 16.000 de suflete, li s-au închis uşile spitalului în nas şi li s-a promis, pentru urgenţe medicale…elicopterul SMURD.
La data închiderii, spitalul a rămas cu datorii neachitate faţă de furnizori: apă, energie electrică, gaz metan, medicamente, etc. toate însumate reprezentând circa 1,5 miliarde de lei vechi. Deoarece Consiliul Local Ocna Mureş nu avea baza legală pentru a putea achita aceste datorii pe care nu le-a contractat, a solicitat includerea acestei datorii în bugetul judeţului Alba pe 2012. Suma necesară achitării acestor datorii nu a fost aprobată în şedinţa Consiliului Judeţean Alba din 26 ianuarie a.c..
Mai mult, din primăvara anului trecut, la spitalul din Ocna Mureş a fost imobilizată aparatură medicală de aproximativ 500.000 de lei. Pe lista transmisă Direcţiei de Sănătate Publică Alba figurează “în conservare” aparate precum analizatorul automat cu microscop, a cărui valoare este de 240.000 de lei, coagulometrul cu valoare de inventar de 4.500 de lei, un analizator fotometric automat de 7.800 de lei, dar şi un aparat pentru anestezie, a cărui valoare de inventar este de 78.000 de lei.
Marea majoritate a acestei aparaturi a fost achiziţionată din banii comunităţii, din impozitele plătite de oamenii din Ocna Mureş, unii care acum, fiind bolnavi, sunt nevoiţi să se trateze la zeci de kilometri distanţă de casă. În prezent la Ocna Mureş funcţionează doar un centru de permanenţă care asigură asistenţă medicală primară.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea
13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea Ciocolata are, în calendarul internațional al zilelor dedicate alimentelor, mai multe date de sărbătoare. Una dintre ele este 13 septembrie, desemnată în unele calendare drept Ziua Internațională a Ciocolatei. Data este asociată atât cu istoria industriei ciocolatei, cât și […]
11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești
11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești 11 septembrie 1867 marchează un moment important în istoria limbii române. După dezbateri îndelungate, Societatea Academică a adoptat proiectul de ortografie susținut de Timotei Cipariu, una dintre cele mai puternice personalități intelectuale ale românilor din Transilvania. Propunerea lui Timotei Cipariu avea […]
Video | 25 de ani de la atacurile care au zguduit America și au schimbat istoria: Răni care nu se văd în fotografii
25 de ani de la atacurile care au zguduit America și au schimbat istoria: Răni care nu se văd în fotografii 11 septembrie 2001. Patru avioane deturnate. Aproape 3.000 de oameni uciși. Două turnuri transformate în ruine, Pentagonul lovit, iar un al patrulea avion prăbușit în Pennsylvania. Douăzeci și cinci de ani mai târziu, 9/11 […]