Proteste ale SANITAS Alba, generate de neacordarea stimulentului de RISC pentru COVID-19. A 8-a zi de grevă japoneză
Salariații din unitățile sanitare, unitățile de asistență socială, serviciile de ambulanță, DSP-uri, medicina școlară, din întreaga țară se confruntă cu o încărcătură de lucru fără precedent, iar unitățile sanitare sunt suprasolicitate.
Extenuați de muncă, lucrând în medii de lucru stresante și înspăimântătoare, cu urme dureroase pe fețe, lăsate de măștile de protecție pe care trebuie să le poarte în permanență, echipați în combinezoane, viziere și măști, în care se sufocă, sunt la datorie și nu pot ceda nicio clipă. Acești soldați în alb își pun efectiv viața în pericol, precum și siguranța celor dragi, expunându-se la o posibilă infecție.
Adriana Cristea, liderul Sanitas Alba, a specificat pentru ziarulunirea.ro faptul că ,, În unele unități sanitare, aceste sporuri au fost onorate, în timp ce în altele, nimeni nu și-a primit banii promiși. Am lansat o serie de revendicări și de asemenea am avut o întâlnire cu echipa guvernamentală, care au spus că analizează impactul bugetar al acestui spor. Astfel, am organizat această grevă japoneză și noi continuăm să mergem la muncă.”
Revendicările Sanitas sunt astfel următoarele:
1. Punerea în aplicare a legislației cu caracter salarial, în vigoare la această dată:
a. Acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unitățile sanitare, serviciile de ambulanță, DSP-uri, medicina școlară, unitățile de asistență medico-socială, care în perioada stării de urgență a intrat în contact cu pacienți confirmaţi/suspecți de infecția cu virusul SARS-COV-2.
b. Acordarea stimulentului de risc pentru personalul din unitățile de asistență socială care în perioada stării de urgență a fost implicat direct în activităţile specifice unităţilor în care îşi desfăşoară activitatea.
c. Acordarea sporului de până la 30% pentru personalul din sistemul sanitar și cel de asistență socială conform Legii nr. 56/2020 și a Ordinului comun 1070/ 94/ 2087/2020.
d. Acordarea voucherelor de vacanță pentru tot personalul din sistemul sanitar și cel de asistență socială, din unitățile de asistență medico-socială și din medicina școlară.
e. Acordarea sporului de 55 – 85% pentru personalul din unitățile sanitare și DSP-uri conform Legii nr. 153/2017 și HG nr. 153/2018.
2. Deblocarea posturilor în unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială.
3. Asigurarea echipamentelor/materialelor de protecție în cantitatea/calitatea necesare pentru o optimă protecție a personalului expus infectării cu noul virus.
4. Acordarea, începând cu 1 ianuarie 2021, a salariilor prevăzute de Legea nr.153/2017 pentru anul 2022, pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistență socială și medico-socială.
5. Calcularea sporurilor la salariul de bază actual pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistență socială și medico-socială.
6. Relansarea dialogului social real la toate nivelurile.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Tragedie pe DN 15: Doi morţi şi patru răniţi, între care un minor, în urma unui accident rutier teribil
Tragedie pe DN 15: Doi morţi şi patru răniţi, între care un minor, în urma unui accident rutier teribil Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, duminică, 13 septembrie 2026 în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în localitatea Gornești, județul Mureș. În accident au fost implicate două autoturisme. „Pompierii […]
Video | Șofer de 58 de ani din Sebeș, reținut după ce, cu 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, a lovit cu mașina o femeie pe trotuar
Șofer de 58 de ani din Sebeș, reținut după ce, cu 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, a lovit cu mașina o femeie pe trotuar Sâmbătă, 12 septembrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 58 de ani, […]
Se caută șef pentru Serviciul buget venituri al Consiliului Județean Alba: În ce constă concursul pentru o funcție-cheie în administrația județeană
Se caută șef pentru Serviciul buget venituri al Consiliului Județean Alba: În ce constă concursul pentru o funcție-cheie în administrația județeană Consiliul Județean Alba caută un nou șef pentru Serviciul buget venituri, una dintre structurile importante ale aparatului de specialitate al instituției. Postul de conducere este vacant, iar ocuparea lui se va face prin concurs […]