Ştirea zilei

Foto | Tragedie pe DN 15: Doi morţi şi patru răniţi, între care un minor, în urma unui accident rutier teribil

Ioana Oprean

Publicat

în

Tragedie pe DN 15: Doi morţi şi patru răniţi, între care un minor, în urma unui accident rutier teribil

Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, duminică, 13 septembrie 2026 în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în localitatea Gornești, județul Mureș. În accident au fost implicate două autoturisme.

Petrecerea Divorțaților

„Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reghin au fost solicitaţi, cu puţin timp în urmă, la un accident rutier produs în localitatea Gorneşti, în care sunt implicate două autoturisme. La locul intervenţiei au fost mobilizate două autospeciale de intervenţie, dotate cu module de descarcerare, precum şi două ambulanţe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă”, a transmis inițial ISU Mureş, la ora 15.16

Potrivit pompierilor, în urma impactului au rezultat șase victime. Două dintre acestea au rămas încarcerate, iar echipajele medicale sosite la fața locului au constatat decesul acestora.

Celelalte patru persoane implicate în accident, printre care și un minor, au fost evaluate de cadrele medicale. Trei dintre victime se află în stare mai gravă.

În urma accidentului, circulația rutieră a fost oprită pe DN 15, pe ruta Târgu Mureș – Reghin, în zona localității Gornești.

Potrivit Centrului Infotrafic, traficul este estimat să fie reluat după ora 16:30.

UPDATE IPJ Mureș:

La data de 13 septembrie 2026, în jurul orei 15.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au fost sesizați pentru a interveni la un eveniment rutier produs pe DN15, în localitatea Gornești, în care au fost implicate două autoturisme.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 71 de ani, din comuna Vărgata, în timp ce conducea un autoturism în direcția municipiului Reghin, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite cu exactitate în cadrul cercetărilor, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din municipiul Reghin.

În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul conducătorului auto de 71 de ani, precum și al pasagerei aflate pe locul din dreapta-față al autoturismului condus de acesta, o femeie de 69 de ani.

De asemenea, în urma evenimentului rutier, patru persoane au fost transportate la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, respectiv un minor de 8 ani, care se afla în autoturismul condus de bărbatul de 71 de ani, precum și alte trei persoane aflate în celălalt autoturism.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

sursa foto: ISU Mureș


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos

Ioana Oprean

Publicat

în

Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos Dr. Bogdan Nicolae, medic specialist urolog în cadrul Compartimentului de Urologie al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, a realizat în premieră în cadrul spitalului o adenomectomie bipolară minim invazivă, oferind pacienților cu adenom de prostată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită

Ioana Oprean

Publicat

în

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]

Citește mai mult