Actualitate

Propunere legislativă: Polițiștii și cadrele militare să primească, în loc de chirie, bani de la stat pentru rata la casă

Ioana Oprean

Publicat

în

Un deputat PSD  a iniţiat o propunere legislativă prin care propune ca poliţiştii şi cadrele militare să poată utiliza suma compensatorie acordată pentru chirie şi pentru achitarea ratei pentru achiziţia unei locuinţe, motivând că, prin acest demers, personalul poate fi loializat. În prezent, poliţiştii au dreptul la o compensaţie lunară, dar numai pentru chirie, nu şi pentru plata unei rate dintr-un credit pentru locuinţă.

„Poliţiştii şi militarii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestor instituţii, fie că este vorba despre poliţiştii şi militarii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sau militarii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi ai Serviciului de Pază şi Protecţie sunt cadre cu o pregătire profesională specifică şi acceptă desfăşurarea activităţii lor în condiţii speciale, atât sub aspectul riscurilor implicate, programului individualizat, confidenţialităţii, respectării mai multor obligaţii şi incompatibilităţi”, spune deputatul PSD Mihai Weber în expunerea de motive, informează  Mediafax.

Iniţiatorul susţine că se impune recompensarea acestui personal, proporţional cu rolul şi locul pe care îl ocupă în societate.

„Astfel, prin prezenta iniţiativă legislativă propunem ca suma compensatorie acordată cu titlu de chirie cadrelor vizate să poată fi utilizată de către acestea fie în vederea achitării chiriei, fie în vederea achitării ratei (fracţiunii din rată) pe care o plătesc pentru achiziţia unei locuinţe. În considerarea realităţilor contemporane vizând deficitul de cadre şi plecarea acestora din sistem (pensionări masive), opinăm că este necesar un set de măsuri pentru loializarea acestui acestui personal”, precizează deputatul PSD.

Potrivit modificărilor făcute de iniţiator la Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, aceştia vor avea dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie sau pentru rata unui împrumut în cuantum de până la 50% din salariul de bază.

„Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător are dreptul la o compensaţie pentru chirie sau plata ratei/fracţiuni din rata unui împrumut contractat în vederea achiziţionării unei locuinţe, în cuantum de până la 50% din salariul de bază”, prevede textul normativ.

În prezent, poliţiştii au dreptul la o compensaţie lunară, dar numai pentru chirie, nu şi pentru plata unei rate dintr-un credit pentru locuinţă.

În ceea ce priveşte compensaţia lunară pentru cadrele militare, iniţiatorul a modificat Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, astfel încât aceştia vor putea beneficia de o sumă pentru plata chiriei sau pentru plata unei rate.

„Cadrele militare în activitate numite în prima funcţie sau mutate în interesul serviciului într-o altă garnizoană decât cea în care îşi au domiciliul şi care nu deţin locuinţă proprietată personală în acea garnizoană, nici ei şi nici soţiile sau soţii acestora, în situaţia în care nu li se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, au dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie sau plata ratei/fracţiuni din rata unui împrumut contractat în vederea achiziţionării unei locuinţe, în cunatum de până la 50% din solda lunară”, potrivit textului legislativ.

Conform legislaţiei actuale, cadrele militare beneficiază de o compensaţie lunară, dar numai pentru plata chiriei, nu şi pentru plata unei rate.

„Efectele concrete ale acestei iniţiative legislative sunt eminamente pozitive, deoarece cadrele sunt loializate suplimentar faţă de angajatorii lor, cu atât mai mult acum, în contextul pensionărilor masive din sistem şi a sporirii îndatoririlor ce ne revin în calitate de stat membru UE”, susţine Weber

De asemenea, deputatul PSD precizează că ulterior adoptării acestei iniţiative, se va opta fie pentru emiterea unor Hotărâri de Guvern distincte pentru stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a sumei, fie pentru amendarea Hotărârilor de Guvernprivind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie.

Propunerea legislativă este susţinută de mai mulţi deputaţi PSD şi a fost înregistrată la Camera Deputaţilor, for decizional fiind Senatul.

sursa: mediafax

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Proiect energetic de peste 200 milioane de lei, în execuție la Sebeș. Un parc solar de 52 MW va fi cuplat cu baterii de 181 MWh

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiect energetic de peste 200 milioane de lei, în execuție la Sebeș. Un parc solar de 52 MW va fi cuplat cu baterii de 181 MWh Unul dintre cele mai mari proiecte hibride de energie regenerabilă din România a intrat în etapa de execuție la Sebeș. Investiția dezvoltată de Windin Capital și Elmor Renewable Energy, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii 2026 | Cu cât au crescut într-un singur an activele fondurilor facultative de pensii din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii 2026 | Cu cât au crescut într-un singur an activele fondurilor facultative de pensii din România Fondurile de pensii facultative (Pilonul III) au ajuns la active de 8,8 miliarde de lei la finalul lunii iunie 2026, în creştere cu aproximativ 40% faţă de aceeaşi perioadă din 2025, potrivit celui mai recent raport al Autorităţii […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, recunoscută oficial: Ce avantaje aduce acest pas comunității de români din Peninsulă

Ioana Oprean

Publicat

în

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, recunoscută oficial: Ce avantaje aduce acest pas comunității de români din Peninsulă Președintele Sergio Mattarella a promulgat legea prin care Statul Italian recunoaște oficial Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, după un vot unanim în ambele camere ale Parlamentului italian, a anunțat, duminică, 9 august 2026, ministrul român de Externe, Oana […]

Citește mai mult