Proiectul KAIZEN continuă în judeţul Alba, cu acţiunea pentru Oameni şi Natură
Consiliul Judeţean Alba, în parteneriat cu RNP ROMSILVA – Direcţia Silvică Alba, Centrul Local „Axente Sever” Alba Iulia al Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României”, Institutul KAIZEN România, KAIZEN Manager Club, AOTS România (Asociaţia de Instruire în Management Japonez) cu sprijinul companiilor Supremia Grup şi Hirschmann România, va organiza în data de 13-14 martie 2012 la Alba Iulia, acţiunea „KAIZEN pentru Oameni şi Natură”, parte integrantă a proiectului „KAIZEN pentru judeţul Alba”.
Proiectul „KAIZEN pentru judetul Alba”, urmăreşte promovarea culturii în mediul public prin intermediul tehnicilor şi practicilor japoneze, specifice managementului de tip KAIZEN. Primul eveniment, al proiectului, „5S Public – Strălucire Japoneză pentru Oraşele României”, a fost organizat în 14 octombrie 2011, dovedindu-se un real succes, prin numărul mare de voluntari participanţi la acţiunile menite să înfrumuseţeze oraşul.
Acţiunea „KAIZEN pentru Oameni şi Natură” continuă acest proiect, propunându-şi să ducă la un stadiu mai avansat promovarea culturii KAIZEN în rândul cetăţenilor din judeţul Alba prin utilizarea şi dezvoltarea resurselor interioare de care judeţul dispune: Oamenii, Natura şi Companiile Industriale.
Pe parcursul a două zile, 13 şi 14 martie, vor exista două direcţii de acţiune: KAIZEN pentru IMM-uri şi KAIZEN pentru tineri. KAIZEN pentru IMM-uri este un produs dezvoltat de către Institutul KAIZEN România prin care se urmăreşte creşterea performanţelor companiilor mici şi mijlocii din judeţul Alba prin aplicarea tehnicilor specifice KAIZEN.
În cadrul unui cocktail ce va avea loc la Vila Preciosa, în data de 13 martie a.c., ora 19.00, dr. ing. Julien BRATU, Directorul Institutului KAIZEN România, va prezenta o abordare specifică de implementare a managementului de tip KAIZEN în IMM-uri. La acest eveniment vor fi prezente personalităţi din sectorul public şi din mediului de afaceri din Alba. KAIZEN Individual pentru tineri este o acţiune ce va avea loc în data de 14 martie a.c., de la ora 09:00, în Aula Universităţii „1 Decembrie 1918”. Proiectul vizează dezvoltarea capacităţilor individuale ale tinerilor şi creşterea performanţelor personale prin utilizarea metodelor KAIZEN by Harmony. Principalul scop este de a facilita integrarea armonioasă a tinerilor în societate.
Pentru a exemplifica unul din conceptele specifice ale evoluţiei personale în stil „KAIZEN by Harmony” – Armonia cu Natura, următoarea etapă constă în deplasarea în „GEMBA”- localitatea Oarda, aflată la o distanţă de 5 km de Alba, a voluntarilor pentru plantarea de „tineri arbori”. „Acest proiect – KAIZEN pentru judeţul Alba – a început anul trecut ca un proiect realizat de Consiliul Judeţean Alba şi destinat mediului de afaceri, un proiect ce vizează susţinerea companiilor din judeţul nostru prin dezvoltarea managementului după principii moderne şi de succes. Iată că acest proiect continuă şi, mai mult, se extinde cu o latură adresată tinerilor, ce pune accent pe dezvoltarea personală a acestora şi pe pregătirea lor pentru o viitoare carieră de succes”, a precizat Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba. (N.L.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește” Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului, că în 2027 nu vor fi majorate taxele pentru populație și companiile românești. Acesta a criticat politicile de austeritate ale fostei guvernări Bolojan, pe care […]
Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor
Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe, la nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate. Românii ar putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă […]
Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari
Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari Moneda Euro ar putea crește în raport cu leul în anul 2027, potrivit estimărilor analiștilor financiari din România. Un sondaj realizat de Asociația CFA România, care reuneşte renumiţi analişti financiari, arată că aproape toți participanții se […]
