Proiectul educațional ,,RECICLEAZĂ! FII ECO!’’ Ediția I, la Ocna Mureș: Zeci de copii și cadre didactice implicați în activități cu scop educativ
Evenimentul “RECICLEAZĂ! FII ECO!“ s-a desfășurat la Casa de Cultură “Ion Sângerean “din Ocna Mureș, în data de 20 Noiembrie, Ediția I, și a avut un real succes datorită implicării atât a cadrelor didactice, cât și a copiilor minunați și dornici de implicare în activități cu scop educativ!
Scopul acestui proiect a fost acela de a crește gradul de conștientizare asupra importanței grijii față de mediul înconjurător precum și dezvoltarea simțului creativ prin confecționarea de obiecte din materiale reciclabile.
Printre obiectivele proiectului s-au numărat următoarele:
-creșterea responsabilității față de problemele mediului,
-cunoașterea aprofundată a aspectelor esențiale ale mediului ,
– crearea de sentimente, motivații, valori de a participa la menținerea unui mediu curat,
-stimularea creativității,
– dezvoltarea imaginației copiilor prin realizarea de diverse obiecte din materiale reciclabile,
– legarea de noi prietenii între participanții acestui proiect!
Desfășurarea activităților:
-18 noiembrie 2019 – a avut loc deschiderea proiectului și activități de confecționare de obiecte din materiale reciclabile
-19 noiembrie 2019 – activități de confecționat obiecte din materiale reciclabile
-20 noiembrie 2019 – finalizarea lucrărilor, întâlnirea participanților și expoziția ”Reciclează! Fii Eco!”.
Pe parcursul evenimentului, copiii participanți, dar și profesorii coordonatori au cântat și s-au bucurat de versurile unui cântec pregătit special pentru acest eveniment de către prof. de muzică Ilea Camelia Victoria, cântec care a devenit ”IMNUL ECOLOGIȘTILOR”. Versul cel mai important al acestui imn și care a marcat acest eveniment, ” CU NATURA SUNTEM FRAȚI”, a fost cântat ca semn de respect pentru ceea ce ne înconjoară, pentru propria casă-Natura!
Organizator: Casa de Cultură ,, Ion Sângerean” Ocna Mureș – Director Stoica Liana
Parteneri implicați:
Școala Gimnazială ” Avram Iancu”, Turda, jud. Cluj
Clubul ,, Leo Potaissa’’ – Turda , jud. Cluj
Liceul Teoretic ”Petru Maior”, Ocna Mureș
Școala Gimnazială ”Lucian Blaga”, Ocna Mureș
Asociația Asmeea- Centrul de zi ”Egalitate în șanse”- Ocna Mureș
Clubul copiilor, Ocna Mureș
Centrul de copii ”Sf. Ciprian”, Ocna Mureș
ECHIPA DE PROIECT:
Dr. Szabo Adel Antoinette
Prof.înv. primar Ciurtin Cristina-Maria
Prof.înv. primar Ignat Alexandru
Prof. Popovici Doina
Prof. Nemeș Voichița
Prof. înv. primar Oprea Martha
Prof. înv. primar Barbu Laura
Prof. Oțoiu Ioan
Prof.înv. primar Nemeș Ligia
Prof.înv. primar Șipoș Denisa
Prof. înv. primar Leahu Gabriela
Prof. înv. primar Jurj Claudia- Daciana
Prof. Timar Mariana
Dir. Prof. Pop Elena
Prof. înv. primar Turcu Monica
Prof. Ilea Camelia Victoria
Prof.înv. preșcolar Ungureanu Nicoleta Maria
Prof. înv. preșcolar Lepădatu Teodora Lucia
Prof. înv. primar Baciu Ileana -Dorina
Prof. Hegheduș Emilia
Prof. Stoica Claudia
Prof. Badu Istina
Prof. Morar Carmen
Prof. Damian Marinela
Prof. Birta Daniela
Prof. Goga Mircea
Dir. Prof. Verdeş Marinela
Prof. Marian Ileana Claudia
Prof. Bartha Emilia
Director Orga Ciprian
Prof.Oprea Florin Ioan
Prof. Mihaela Hosu
Pedagog Repede Mioara
Pedagog Kopandi Gyongyi
Mulțumiri tuturor celor care s-au implicat și dorim ca acest eveniment să devină o tradiție a orașului Ocna Mureș!
dir. Stoica Liana
prof. Ilea Camelia Victoria
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
A rupt gardul, a ocupat un teren și a furat bare de fier beton: Ce pedeapsă a primit un bărbat în primă instanță la Judecătoria Câmpeni
A rupt gardul, a ocupat un teren și a furat bare de fier beton: Ce pedeapsă a primit un bărbat în primă instanță la Judecătoria Câmpeni Judecătoria Câmpeni a pronunțat, joi, 29 octombrie 2026, o sentință penală într-un dosar care vizează mai multe incidente petrecute în anul 2023, pe două terenuri din oraș. Un bărbat […]
Video | Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg: Parcurs impecabil cu patru victorii consecutive
Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg: Parcurs impecabil cu patru victorii consecutive Laura Bogdan a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg, după un parcurs impecabil, cu patru victorii consecutive, transmite Federația Română de […]
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 02.11-08.11.2026
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 02.11-08.11.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. IGHIU, Strada PRINCIPALA 13/11/2026 07:00 – 13/11/2026 08:00 2. IGHIU, TELNA, Strada PRINCIPALA 13/11/2026 […]

