PROIECT: Transportul rutier județean de călători, posibil și cu firme private
Un proiect de hotărâre prin care se vrea ca operatorii economici privați să transporte călători pe căile județene, așa cum este posibil, la acest moment, și în transportul interjudețean, a fost postat în dezbatere publică pe pagina Ministerului Dezvoltării, urmând să fie aprobat ulterior în ședința de guvern.
Prin proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului se propune eliminarea transportului rutier judeţean de călători din sfera serviciilor publice, situaţie în care acesta se desfăşoară în regim comercial, cu respectarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Până la data de 2 decembrie 2019, Consiliile judeţene au obligaţia să încheie contracte de servicii publice de transport călători, însă, pentru evitarea concurenţei neloiale între cursele regulate speciale şi serviciile publice, este necesar ca autorităţile administraţiei publice locale să aprobe locurile de îmbarcare.
Așadar, operatorii economici vor avea nevoie de licență de autorizare și apoi să respecte traseele și punctele de îmbarcare stabilite de autorități. Proiectul nu prevede ca biletele de călătorie să se încadreze într-o anumită sumă.
Sursa: legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor
Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor Cea mai mare pensie de serviciu plătită în România ajunge la aproximativ 67.000 de lei pe lună, potrivit declarațiilor președintei Casei Naționale de Pensii Publice, […]
