Proiect: Gratuitate pe calea ferată și reducere de 75% la metrou pentru elevi
Elevii ar putea beneficia de gratuitate pe calea ferată și de 75% la metrou, potrivit unei propuneri de modificarea Legii educației naționale. Inițiatorii, mai mulți parlamentari PNL, amintesc că legea actuală prevede că studenţii au gratuitate totală la transportul feroviar, în timp ce elevii din învățământul preșcolar, școlar și gimnazial au doar 50% reducere:
“În acest moment, elevii sunt disciminați pe transportul feroviar intern, în raport cu studenții. Totodată, reducerea de doar 50% la metrou, pentru ambele categorii, poate fi de 75%, pentru tot anul calendaristic”, mai argumentează inițiatorii modificării legii, în expunerea de motive a proiectului.
Proiect de lege pentru completarea art. 111 din Legea educației naționale nr. 1/2011
“(7) Elevii din învățământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat, elevii orfani, elevii cu cerințe educaționale speciale, cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială, în condițiile legii, sau tutelă, precum și studenții români/străini înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență – licență, master, doctorat – în instituțiile de învățământ superior acreditate în România, studenții orfani sau studenții proveniți din casele de copii, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferet de distanță sau rutele călătoriilor.
(8) Elevii din învățământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat, precum și studenții români/străini înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență – licență, master, doctorat – în instituțiile de învățământ superior acreditate din România, beneficiază de tarif redus cu 75% pentru transportul cu metroul, în tot cursul anului calendaristic.”
Pentru categoriile speciale de elevi – cerințe educaționale speciale, orfani, menționate la alin. (7), tariful la metrou este redus cu 100%, nu doar cu 75%.
Conform proiectului, Guvernul va adopta Norme metodologice privind acordarea acestor facilități, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi. Ca să fie adoptată, noua lege va trebui să fie votată în Camera Deputaților, forul decizional. Inițiativa legislativă este, deocamdată, în dezbatere la Senat, prima cameră sesizată.
Sursa: legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
„PSD a decis azi să nu voteze Bolojan 2.0”: Anunțul lui Sorin Grindeanu după ședința conducerii partidului. Social-democrații nu susțin Guvernul Mureșan
„PSD a decis azi să nu voteze Bolojan 2.0”: Anunțul lui Sorin Grindeanu după ședința conducerii partidului. Social-democrații nu susțin Guvernul Mureșan Biroul Politic Național al PSD a decis, luni, să propună Consiliului Politic Național ca partidul să nu susțină învestirea Guvernului condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Decizia finală urmează să fie luată de […]
Când vom trece la ora de iarnă în 2026: Ceasurile se dau înapoi cu o oră, iar ora 04:00 va deveni ora 03:00
Când vom trece la ora de iarnă în 2026: Ceasurile se dau înapoi cu o oră, iar ora 04:00 va deveni ora 03:00 România va trece la ora de iarnă în ultimul weekend din octombrie 2026. În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre duminică, 25 octombrie, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar […]
Perchezițiile DIICOT la locuința lui Călin Georgescu: Procurorii caută bani ascunși în pereții casei. S-ar fi găsit deja aproximativ 5.000 de euro cash
Perchezițiile DIICOT la locuința lui Călin Georgescu: Procurorii caută bani ascunși în pereții casei. S-ar fi găsit deja aproximativ 5.000 de euro cash La locuința lui Călin Georgescu din Mogoșoaia continuă perchezițiile DIICOT după mai multe ore. Anchetatorii verifică inclusiv dacă în pereții sau în alte spații ascunse ale imobilului se află bani ori alte […]