Proiect: Copiii vor fi consultaţi periodic, pentru identificarea tulburărilor de creştere şi dezvoltare
Potrivit unui proiect MS şi CNAS copiii vor fi supuşi unor consultaţii preventive pentru identificarea tulburărilor de creştere şi dezvoltare şi a riscurilor specifice pe grupe de vârstă şi sex, consultaţii ce vor avea loc la două, trei şi şase până la 2 ani, iar apoi anual.
Persoanele cu vârste de până la 18 ani vor fi supuse acestor consultaţii preventive periodice privind creşterea şi dezvoltarea, starea de nutriţie şi practicile nutriţionale, depistarea şi intervenţia în consecinţă pentru riscurile specifice grupei de vârstă/sex etc., potrivit unui proiect de ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), pus în dezbatere publică pe site-ul CNAS.
Consultaţiile vor fi realizate la externarea din maternitate şi la o lună – la domiciliul copilului. Apoi, consultaţiile vor fi realizate la două, patru, şase, nouă, 12,15,18 şi 24 de luni, iar ulterior, până la 18 ani, vor fi făcute anual.
Consultaţia preventivă a copiilor la vârsta de 2 ani, 3 ani, 4 ani şi 5 ani cuprinde, printre altele, evaluarea practicilor nutriţionale (anamneza nutriţională adresată părinţilor) şi consiliere pentru o alimentaţie sănătoasă şi comportament alimentar sănătos al întregii familii, profilaxia rahitismului numai în perioadele reci ale anului, evaluarea dentiţiei şi igiena orală, administrarea de fluor pentru profilaxia cariei dentare, evaluare şi consiliere pentru activitatea fizică, evaluare şi consiliere pentru dezvoltarea neuro-psiho-emoţională, identificarea eventualelor deficienţe ale dezvoltării psiho-motorii ale copilului prin aplicarea unui chestionar care vizează arii de dezvoltare psiho-motorii care ar putea fi afectate în tulburarea de spectru autist. Pentru un scor care indică un risc mediu şi sever se recomandă trimiterea către medicul de psihiatrie pediatrică.
Sursa Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Reguli mai stricte pentru românii care își închiriază apartamentele turiștilor. Autoritățile locale ar putea limita închirierile turistice
Reguli mai stricte pentru românii care își închiriază apartamentele turiștilor. Autoritățile locale ar putea limita închirierile turistice Românii care închiriază locuințe turiștilor pentru câteva zile ar putea fi vizați de reguli mai stricte în următoarea perioadă. Comisia Europeană pregătește un nou cadru privind locuințele și închirierile pe termen scurt, într-un moment în care tot mai […]
Apulum Alba Iulia, unul dintre furnizorii locali ai IKEA, cifră de afaceri în scădere cu peste 10% în 2025. Producătorul de articole din porţelan, pierdere de 9,6 milioane lei
Apulum Alba Iulia, unul dintre furnizorii locali ai IKEA, cifră de afaceri în scădere cu peste 10% în 2025. Producătorul de articole din porţelan, pierdere de 9,6 milioane lei Apulum Alba Iulia, unul dintre furnizorii locali ai IKEA, a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu peste 10% în 2025, producătorul de articole din […]
Președintele Nicușor Dan, anunț despre desemnarea premierului: ,,Evident că nu putem să mai așteptăm”
Președintele Nicușor Dan, anunț despre desemnarea premierului: ,,Evident că nu putem să mai așteptăm” Președintele Nicușor Dan a anunțat luni, în Finlanda, că vor avea loc noi consultări cu partidele politice pentru formarea Guvernului, precizând că una dintre variantele luate în calcul este constituirea unui Executiv în jurul PSD. Președintele României, Nicușor Dan, a declarat […]