Programul Work&Travel – România pe al doilea loc în lume în ceea ce privește numărul celor admiși în acest program
Peste 6.000 de tineri din România pleacă în fiecare vară peste ocean prin programele Work&Travel, iar faptul că sunt muncitori și serioși i-a transformat în favoriții angajatorilor din America. În plus, românii știu foarte bine limba engleză, iar asta plasează țara pe al doilea loc în lume, după Jamaica, în ceea ce privește numărul celor admiși în acest program.
Anual, mii de studenţi români trăiesc visul american prin intermediul programului Work and Travel. România este pe locul doi în lume la numărul de studenţi care muncesc în America.
Pentru această vară, reprezentanţii Ambasadei SUA se așteaptă să primească peste 8.000 de cereri. Sunt şanse ca peste 95% să fie acceptate.
Caitlin Hartford, ofiţer la reprezentanţa diplomatică face un tur de forţă în toată ţara să recruteze studenţi. Secretul succesului este că tinerii noştri sunt foarte buni vorbitori de limba engleză şi extrem de muncitori.
„Angajatorilor din SUA le place să lucreze cu studenţi români, pentru că știu că există o şansă mult mai mare ca aceștia să își primească vizele, să muncească din greu, să urmeze regulile”, a explicat consulul Ambasadei SUA în România, Caitlin Hartford.
Salariul mediu pe oră este de 10 dolari. Iar de cele mai multe ori, studenţii au chiar două job-uri.
„Păi și muncești, dar vezi și locuri noi și îți faci și mulți prieteni”, a spus un tânăr.
„Te disciplinează, înveți să lucrezi în echipă, înveți să respecți un orar, înțelegi ce înseamnă să lucrezi cu mulți oameni, cu clienți”, a adăugat un alt student.
În 16 ani, de când Work and Travel a fost implementat la noi, peste 50.000 de studenți au muncit în Statele Unite, în fiecare vară. Tinerii care vor să aplice trebuie să fie studenți la cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară acreditată, să aibă între 18 și 29 de ani și să cunoască limba engleză. Urmează mai multe etape, printre care și un interviu cu potențialul angajator și interviul pentru obținerea vizei la Ambasada SUA.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi vremea de Crăciun în 2026: El Niño se intensifică şi mai mult și atinge apogeul în decembrie. Aduce timp cald și și fără zăpadă
Cum va fi vremea de Crăciun în 2026: El Niño se intensifică şi mai mult și atinge apogeul în decembrie. Aduce timp cald și și fără zăpadă El Niño, fenomenul meteorologic aflat în desfăşurare, se va intensifica şi mai mult în lunile următoare și va atinge apogeul în decembrie 2026, urmând să persiste până în […]
VIDEO | Care este stadiul lucrărilor pe Autostrada Sibiu–Pitești: A fost străpunsă a doua galerie a tunelului Boița 1, cu o lungime de 264 de metri
Care este stadiul lucrărilor pe Autostrada Sibiu–Pitești: A fost străpunsă a doua galerie a tunelului Boița 1, cu o lungime de 264 de metri A doua galerie a tunelului Boița 1, de pe secțiunea 2 a autostrăzii Sibiu–Pitești, a fost străpunsă. Lucrările pe secțiunea Boița–Cornetu au ajuns la un stadiu fizic de 16%, însă constructorii […]
Foto | Holocaustul, o rană a istoriei: Lecția memoriei și a toleranței, transmisă și în 2026 de elevii Colegiului Militar din Alba Iulia
Holocaustul, o rană a istoriei: Lecția memoriei și a toleranței, transmisă și în 2026 de elevii Colegiului Militar din Alba Iulia Cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, marcată anual la 9 octombrie, elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au desfășurat activități educative dedicate păstrării memoriei victimelor Holocaustului, promovării toleranței […]
