Actualitate

Programul Prima Casă, modificat de Ministerul Finanțelor: Prag de venit de 4.500 de lei lunar şi un preţ maxim de achiziţie a locuinţei de 70.000 de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul ”Prima casă” ar putea fi modificat de Ministerul Finanţelor și se va numi „O familie, o casă” şi va fi destinat familiilor cu venituri mici, urmând să fie impuse un prag de venit pentru beneficiari şi un preţ maxim de achiziţie a locuinţei.

Pragul de venit ar urma să fie 4.500 de lei lunar pentru persoanele singure sau pentru familiile fără copii şi de 7.000 de lei pentru cele cu copii, iar valoarea maximă a locuinţei este stabilită la suma de 70.000 de euro.

”Ministerul Finanţelor Publice propune printr-un proiect de act normativ modificarea Programului „Prima casă” şi redenumirea acestuia în Programul „O familie, o casă” astfel încât acest program guvernamental să fie mai bine orientat spre caracterul social. Astfel, se vor revizui condiţiile de accesare prin introducerea unui prag de venit pentru beneficiari şi a preţului maxim de achiziţie al locuinţei care poate fi achiziţionată în cadrul Programului. În acelaşi timp, se propune acordarea de subvenţii de dobândă constând în reducerea ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata Programului pentru familiile cu un singur copil cât şi pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii”, anunţă Ministerul Finanţelor.

„Am finalizat Programul O familie, o casă, în urma consultărilor intense şi constructive cu reprezentanţii Băncii Naţionale a României. Iniţiativa guvernului are în primul rând un caracter social, deoarece ne dorim să venim în sprijinul persoanelor cu venituri reduse. Totodată, ne-am gândit să ajutăm familiile tinere să îşi cumpere o locuinţă decentă. În egală măsură, susţinem sectorul construcţiilor şi nu numai în condiţiile în care programul va avea efecte benefice în toată economia, va asigura menţinerea sau înfiinţarea de noi locuri de muncă şi va ajuta la dezvoltarea afacerilor”, a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

Proiectul de act normativ care modifică şi completează OUG nr. 60/2009 privind implementarea programului „Prima casă” propune modificarea titulaturii în programul „O familie, o casă”, introducerea pragului de venit pentru beneficiarii Programului.

De asemenea, la data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreuna cu soţul sau soţia, după caz, nu pot depăşi valoarea de 4.500 lei, iar pentru familiile cu unul sau mai mulţi copii, la data solicitării creditului garantat veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăşi valoarea de 7.000 lei.

”Mandatarea pe lângă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi a Fondului Român de Contragarantare în vederea emiterii de garanţii în numele şi în contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru achiziţia unei locuinţe în cadrul Programului. Menţinerea avansului minim de 5 % din preţul de achiziţie al locuinţei. Preţul de achiziţie a locuinţei este de maximum 70.000 EUR echivalent lei la cursul BNR valabil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar valoarea finanţării garantate este de maximum 66.500 EUR echivalent lei”, sunt alte măsuri care vor fi introduse.

Vor fi acordate următoarele subvenţii de dobândă: reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata Programului pentru familiile cu un singur copil; reducerea cu 1 punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii; refinanţarea creditelor obţinute în cadrul Programului, prin alte instrumente de finanţare, cu excepţia altor credite acordate in cadrul Programului.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Parteneriat între Poșta Română și Temu: Nouă opțiune de livrare pentru comercianții români care vând pe platformă

Ioana Oprean

Publicat

în

Parteneriat între Poșta Română și Temu: Nouă opțiune de livrare pentru comercianții români care vând pe platformă Poșta Română a încheiat un parteneriat cu Temu, care aduce o nouă opțiune de livrare pentru comercianții români care vând pe platformă. Pentru operatorul poștal de stat, acordul poate aduce volum suplimentar de colete, venituri din servicii logistice […]

Citește mai mult

Actualitate

România plătește de departe cele mai mari dobânzi din Europa. Expert: „Vom fi în curând o categorie specială în cărțile de economie”

Ioana Oprean

Publicat

în

România plătește de departe cele mai mari dobânzi din Europa. Expert: „Vom fi în curând o categorie specială în cărțile de economie” În septembrie 2026, Guvernul României plătește de departe cele mai mari dobânzi din Europa, afirmă, într-o postare în mediul online, economistul Radu Georgescu. „Erste Bank a publicat dobânzile la care se împrumută guvernele […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi structurat anul școlar 2026-2027: Aproape 2,9 milioane de elevi și preșcolari revin la cursuri în România pe 7 septembrie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi structurat anul școlar 2026-2027: Aproape 2,9 milioane de elevi și preșcolari revin la cursuri în România pe 7 septembrie 2026 Aproape 2,9 milioane de elevi și preșcolari încep luni, 7 septembrie 2026, noul an școlar, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar 2026-2027 va avea 36 de săptămâni de […]

Citește mai mult