Prognoza meteo pentru primul weekend din 2020: Încep ninsorile și scad temperaturile
Prognoza meteo pentru primul weekend din 2020: Încep ninsorile și scad temperaturile
În prima parte a acestui weekend, valorile termice se vor menține mai ridicate față de normalul perioadei, dar din noaptea de sâmbătă spre duminică începe o răcire accentuată a vremii și în mai multe zone din țară vom avea parte de lapoviță și ninsoare.
Valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât în mod obişnuit la aceastã datã în zonele de deal şi de munte, precum şi în regiunile sudice şi estice, iar în restul teritoriului se vor situa în jurul normelor climatologice. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri pe crestele montane, în special ale Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, unde rafalele vor depãşi 70 km/h spulberând zãpada.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -10 şi 0 grade, mai coborâte în depresiuni. Dimineaţa şi noaptea va fi ceaţã asociatã cu chiciurã în interiorul arcului carpatic, pe arii restrânse persistentã şi izolat în restul teritoriului, informează Antena 3.
Prognoza meteo pentru sâmbătă, 4 ianuarie 2020. Valorile termice diurne se vor situa în continuare peste cele caracteristice datei. Ziua cerul va fi variabil, dar dupã orele amiezii nebulozitatea se va extinde în regiunile vestice, nordice şi centrale unde, pe arii restrânse, se vor semnala precipitaţii slabe, mixte.
Noaptea vor fi înnorãri şi precipitaţii în aproape toatã ţara, ninsori la munte- unde se va depune un strat nou de zãpadã, mai ales ninsori în Transilvania, Maramureş şi nordul Crişanei, în timp ce în celelalte regiuni vor predomina ploile la început dar care se vor transforma treptat în lapoviţã şi ninsoare.
Pe suprafeţe mici se va forma polei. Vântul va avea intensificãri la munte, în special pe creste, cu rafale de peste 80 km/h viscolind ninsoarea, iar local şi la cote mai reduse, cu viteze în general de 45…55 km/h şi în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -4 şi 3 grade. Dimineaţa, pe arii restrânse, va fi ceaţã.
Prognoza meteo pentru duminică, 5 ianuarie 2020. Valorile termice vor fi în scãdere faţã de intervalul precedent. Cerul va avea înnorãri, iar local şi temporar se vor semnala precipitaţii slabe -sub formã de ninsoare la munte, predominant ninsori în jumãtatea de nord a ţãrii şi mixte în rest. Izolat vor fi condiţii de polei.
Vântul va avea intensificãri la munte, cu viteze de peste 90 km/h pe creste spulberând şi viscolind zãpada, iar la cote mai reduse, în general între 45 şi 55 km/h, în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 6 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.
sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Stimulente financiare pentru absolvenţii din România care au obţinut media 10 la examenele naţionale din anul 2026: Câți bani vor primi
Stimulente financiare pentru absolvenţii din România care au obţinut media 10 la examenele naţionale din anul 2026: Câți bani vor primi Guvernul a aprobat, joi, 3 sptembrie 2026 acordarea unor stimulente financiare pentru absolvenții care au obținut media 10 la examenele naționale din 2026, ca formă de recunoaștere a performanțelor școlare și de încurajare a […]
Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru cei care își construiesc o casă la țară: Casele de până la 150 de metri pătrați, ridicate pe baza unor proiecte-tip. Ce altceva mai prevede
Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru cei care își construiesc o casă la țară: Casele de până la 150 de metri pătrați, ridicate pe baza unor proiecte-tip. Ce altceva mai prevede Printre cele mai importante modificări ale noului Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) se numără simplificarea procedurilor pentru anumite lucrări realizate […]
Piața neagră a țigaretelor explodează în România: Contrabanda atinge aproape 14%, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu
Piața neagră a țigaretelor explodează în România: Contrabanda atinge aproape 14%, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu Piața neagră a țigaretelor din România a înregistrat în luna iulie 2026 cea mai puternică majorare din ultimii zece ani, ajungând la aproape 14% din consumul total, față de 10,5% în luna mai. Creșterea de 3,4 puncte […]