Actualitate

Profesorii nu mai au voie să compare elevii între ei sau să discute rezultatele lor. Orice discuție despre performanțe în clasă sau la ședințele cu părinții este acum interzisă

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Profesorii nu mai au voie să compare elevii între ei sau să discute rezultatele lor. Noile reguli transformă notele într-un subiect strict privat între profesor, părinte și elev

Ministerul Educației a emis noi reguli care interzic învățătorilor și profesorilor să discute în fața clasei sau în cadrul ședințelor cu părinții despre modul în care s-a descurcat fiecare elev la examenele naționale, inclusiv la Evaluarea Națională care va avea loc primăvara viitoare.

Citește și: Program nou pentru elevii din clasa pregătitoare. Orele remediale devin obligatorii pentru învățători, cu rol preventiv

Cadrele didactice nu au voie nici să facă comparații între copii, chiar dacă unii părinți cer insistent astfel de informații. Psihologii avertizează că aceste măsuri pot duce la situații extreme, în care elevii cu note mai mici nu mai sunt menționați deloc, sub pretextul de a nu-i pune într-o lumină negativă.

Testările cu subiect unic devin confidențiale

La cinci ani după ce mediile examenelor naționale au început să fie afișate anonim, pe baza unor coduri, Ministerul Educației a extins principiul confidențialității și asupra testărilor cu subiect unic, pentru clasele mici. Chiar dacă rezultatele sunt inițial calificative și se transformă în note doar la cererea părinților, cadrele didactice nu mai au voie să le dezbată în clasă.

Ordinul precizează clar că accesul la documentele și informațiile despre punctajul obținut de fiecare copil este restricționat la profesor, elev și părinții acestuia. În practică, majoritatea părinților sunt de acord cu această limitare, pentru a evita ca notele copiilor să fie dezvăluite în ședințele cu părinții, ceea ce ar putea conduce la sentimentul de inferioritate și la scăderea motivației elevilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Val de praf saharian deasupra României, până la sfârșitul săptămânii: Ce efecte poate avea asupra sănătății. De ce apar „ploile murdare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Val de praf saharian deasupra României, până la sfârșitul săptămânii: Ce efecte poate avea asupra sănătății. De ce apar „ploile murdare” Un val de praf saharian ajunge în zilele următoare deasupra sudului României, adus de un ciclon de altitudine care intensifică transportul particulelor de nisip din nordul Africii spre Europa. Fenomenul va afecta mai multe […]

Citește mai mult

Actualitate

Câte autostrăzi noi ar putea avea România la finalul lui 2026: Promisiuni pentru 250 de kilometri, dar lucrări întârziate 

Ioana Oprean

Publicat

în

Câte autostrăzi noi ar putea avea România la finalul lui 2026: Promisiuni pentru 250 de kilometri, dar lucrări întârziate 2026 ar putea fi un an record pentru lucrările de infrastructură. România ar putea încheia 2026 cu încă 250 de kilometri de drumuri expres şi autostrăzi noi, promit cei de la Compania de Drumuri. Multe porţiuni […]

Citește mai mult

Actualitate

Reducerea accizelor la carburanți, măsură luată în calcul de Guvern. Ministrul Energiei: „Lucrăm la mai multe scenarii, inclusiv acesta”

Ioana Oprean

Publicat

în

Reducerea accizelor la carburanți, măsură luată în calcul de Guvern. Ministrul Energiei: „Lucrăm la mai multe scenarii, inclusiv acesta” Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că se lucrează la mai multe scenarii în ceea ce privește prețurile carburanților, unul dintre acestea fiind reducerea accizelor. Bogdan Ivan a spus că în România s-au înregistrat până miercuri […]

Citește mai mult