Economie

Producția de struguri și vin se anunță bogată. Vom avea cu 50% mai mult vin comparativ cu 2012

Bogdan Presecan

Publicat

în

După recolta foarte bună de cereale de care s-au bucurat agricultorii români în acest an, iată că și producția de vin se anunță a fi una pe măsură. Și pentru zona Târnavelor din județul Alba vremea a fost darnică, calitatea strugurilor fiind deja una de excepție.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit zf.ro, “în cramele româneşti se va produce în acest an cu aproximativ 50% mai mult vin comparativ cu 2012, adică 5,5 milioane de hectolitri (550 mil. litri) , pe fondul unor condiţii meteorologice favorabile, arată o estimare a ZF pe baza datelor jucătorilor din această industrie. La o medie de un euro litrul la preţ de producător, producţia valorează circa jumătate de miliarde de euro.”

„Anul acesta vom avea o producţie bună. Avem cantitate pentru că a plouat, dar avem şi o acumulare bună de zaharuri în struguri“, a spus Ovidiu Gheor­ghe, directorul general al Pa­tro­natului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV).

Cu acest nivel, Ro­mânia îşi va păstra poziţia a 11 în topul celor mai mari producători mon­diali de vin ocupată anul trecut, însă este departe de recordul de 6,7mil. hectolitri înregistrat în 2009. Şi în alte state din Europa, producţia va fi în creştere anul acesta. Franţa, spre exemplu, cel mai mare producător de vin din lume, ar putea avea o producţie de 45,8 mil. hectolitri, în creştere cu 11% comparativ cu 2012, însă sub aşteptările iniţiale, potrivit Bloomberg.

Ovidiu Gheorghe a spus că datele privind producţia din acest an vor fi făcute făcute publice de PNVV în perioada următoare.

Producţia din anul precedent a fost slabă, fiind afectată de secetă, de îngheţul târziu şi de grindina care a lovit majoritatea podgoriilor.

Dintre producători, Mur­fat­l­ar aşteaptă o producţie cu 30% mai mare, Cotnari estimează un record, Carl Reh Wi­ne­ry aşteaptă un plus între 40 şi 120%, iar Agricola Ştirbey de 10-20%.”

sursa: www.zf.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă – 27 octombrie 2026: Lansare proiect „Dezvoltarea societății SC Bonterm SRL”

Dana Opruta

Publicat

în

DATA: 27.10.2026 Comunicat lansare proiect DEZVOLTAREA SOCIETATII BONTERM S.R.L.   Scopul proiectului: Obiectivul general al proiectului consta in intensificarea cresterii sustenabile si competitivității economice a firmei in domeniul fabricarii de de usi si ferestre din metal prin achizitionarea unor echipamente eficiente energetic, prietenoase cu mediul, crearea de locuri noi de munca, inclusiv prin investitii productive dar si in […]

Citește mai mult

Economie

Anunț de mediu – 22 octombrie 2026: Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus”

Dana Opruta

Publicat

în

Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus” Comuna Cetatea de Baltă, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, propus a fi amplasat în comuna Cetatea de Baltă, sat […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 20 octombrie 2026: Finalizare proiect „Reabilitare moderată a sediului Primăriei Comunei Ceru-Băcăinți, județul Alba”

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă finalizare proiect „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”   U.A.T. Comuna Ceru Băcăinți, în calitate beneficiar la investiției, anunță finalizarea proiectului cu titlul: „REABILITARE MODERATĂ A SEDIULUI PRIMĂRIEI COMUNEI CERU-BĂCĂINȚI, JUDEȚUL ALBA”, contract de finanțare nr. 3479/11.01.2023, cod C10-I3-1112. Proiectul este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, fiind  finanțat […]

Citește mai mult