Opinii - Comentarii

Problemele de sănătate provocate de stresul de la muncă, neglijate de angajatori

Ioana Oprean

Publicat

în

Problemele de sănătate provocate de stresul de la muncă nu discriminează pe nimeni. Indiferent de job-ul pe care îl ai, stresul nu te-a ocolit și, cu siguranță, ai la activ multe nopți nedormite.

La nivel european, stresul la locul de muncă este a doua cea mai întâlnită problemă de sănătate legată de activitatea profesională, după afecţiunile dorsale, afectând 28% dintre angajaţi. Pe lângă impactul semnificativ asupra sănătăţii oamenilor, efectele stresului se răsfrâng în organizaţii şi, implicit, în economie. Mai mult, este principalul factor pentru apariţia sindromului „burnout“, adică o formă de epuizare emoţională, asociată cu atitudini negative, chiar cinice, faţă de propria persoană sau faţă de cei din jur.

„Se vorbeşte în companii despre rezultate, cultură orga­nizaţională şi performanţe, însă se ignoră nevoile emoţionale esenţiale ale fiecăruia dintre noi. Care fac posibile rezultatele fără un cost emoţional uriaş şi nesănătos. Nevoi care ne dau siguranţă. Fără de care nu suntem motivaţi. Frica, vina şi teama sunt folosite ca forme de control în relaţiile de muncă, din păcate, prea des“, explică Domnica Petrovai, psiholog clinician.

De asemenea, mai spune specialistul, promovarea şi susţinerea sănătăţii mintale la locul de muncă înseamnă relaţii sănătoase de muncă, înseamnă cooperare şi colaborare, înseamnă încredere. Însă, dacă ne gândim că 70% dintre adulţi au un comportament problematic cauzat de mecanismele de protecţie, un training de comunicare nu va rezolva problemele.

„Sănătatea mentală la locul de muncă înseamnă recunoaşterea dificultăţilor în sfera sănătăţii mentale, cum este depresia sau anxietatea şi înseamnă accesul la servicii directe de consiliere psihologică pentru angajaţi. Depresia şi anxietatea nu dispar de la sine, nu sunt semne de slăbiciune sau ruşine. Stigma asociată acestor tulburăriu prin care trecem aproape cu toţii face ca accesul la serviciile de sănătate mentală să fie redus“, conchide Domnica Petrovai.

Cultura de business spune că îţi laşi problemele personale la uşa biroului, odată ce ajungi în companie. Anca Boalcă, psiholog clinician, spune că este o provocare pentru oricine să vorbească despre problemele emoţionale, chiar şi cu persoanele apropiate. Prin urmare, cu atât este mai greu să faci asta la locul de muncă.

„Pericolul este ca percepţia celor cu care lucrăm se poate schimba sau apare teama că ne putem pierde locul de muncă. Sentimentul de vulnerabilitate este greu de acceptat şi mult mai dificil atunci când eşti nevoit să-l manifeşti faţă de anumite persoane cu care nu ai legături emoţionale profunde“, spune medicul. Potrivit declaraţiilor sale, următorul trend în materie de management în companii impune colaborarea cu un psiholog clinician sau psihoterapeut.

Atunci când nu te simţi apt pentru a-ţi duce la bun sfârşit îndatoririle, dar continui să lucrezi într-un mediu stresant, poţi afecta buna funcţionare a companiei.

Tulburările psihice ale angajaţilor îi afectează şi pe colegii lor de muncă. „Atunci când nu te simţi apt pentru a-ţi duce la bun sfârşit îndatoririle, dar continui să lucrezi într-un mediu stresant, poţi afecta buna funcţionare a companiei“, explică psihologul Horaţiu Sima. El dă exemplu unei persoane care suferă de atacuri de panică, care îşi cunoaşte diagnosticul, însă nu ia măsuri pentru a-l ameliora.

„Dacă eşti, să spunem, conducător auto şi ai ghinionul să ai parte de un atac de panică în timpul serviciului, poţi produce daune atât ţie cât şi instituţiei pentru care lucrezi. Tulburarea psihică se produce atunci când apare un dezechilibru emoţional în viaţa individului. Relaţiile lui cu ceilalţi sunt afectate şi productivitatea sa scade“, zice specialistul.

Psihologul Keren Rosner a observat că, în ultima perioadă, din cauza vieţii stresant şi a provocărilor de zi cu zi, tot mai multe persoane dezvoltă anxietate, atacuri de panică, depresie, diverse tulburari afective sau de comportament. „Este un adevăr că jumătate din bolile pe termen lung sunt legate de problemele de sănătate mintală. Afectează capacitatea de a lucra însă cu toate acesta cu sprijinul potrivit persoanele cu probleme de sănătate mintală se pot bucura de oportunităţi şi pot prospera la locul de muncă“, spune ea.

Psihologul recomandă ca aceste persoane să se ferească să-şi nege stările prin care trec, şi să treacă peste teama de a fi excluşi, concediaţi sau neînţeleşi. „Sănătatea min­­tală începe să fie un subiect important la locul de muncă şi este foarte bine să devină o preocupare pe agenda angajatorilor. Cu cât vor alege să vorbească pe acest subiect, vor face schimbări pozitive în firma lor“, mai spune Keren Rosner.

28% dintre angajaţi sunt afectaţi, la nivel european, de stresul la locul de muncă.

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea

Ioana Oprean

Publicat

în

13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea Ciocolata are, în calendarul internațional al zilelor dedicate alimentelor, mai multe date de sărbătoare. Una dintre ele este 13 septembrie, desemnată în unele calendare drept Ziua Internațională a Ciocolatei. Data este asociată atât cu istoria industriei ciocolatei, cât și […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești

Ioana Oprean

Publicat

în

11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești 11 septembrie 1867 marchează un moment important în istoria limbii române. După dezbateri îndelungate, Societatea Academică a adoptat proiectul de ortografie susținut de Timotei Cipariu, una dintre cele mai puternice personalități intelectuale ale românilor din Transilvania. Propunerea lui Timotei Cipariu avea […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Video | 25 de ani de la atacurile care au zguduit America și au schimbat istoria: Răni care nu se văd în fotografii

Ioana Oprean

Publicat

în

25 de ani de la atacurile care au zguduit America și au schimbat istoria: Răni care nu se văd în fotografii 11 septembrie 2001. Patru avioane deturnate. Aproape 3.000 de oameni uciși. Două turnuri transformate în ruine, Pentagonul lovit, iar un al patrulea avion prăbușit în Pennsylvania. Douăzeci și cinci de ani mai târziu, 9/11 […]

Citește mai mult