Probe mai grele pentru viitorii agenți de poliție. MAI își dorește polițiști supli, pregătiți să sară un gard
Probe mai grele pentru viitorii agenți de poliție. MAI își dorește polițiști supli, pregătiți să sară un gard
MAI a anunțat că dorește să sporească dificultatea probelor pentru admiterea în școlile de agenți, pentru o mai bună pregătire fizică a viitorilor polițiști.
Din această cauză, școlile de agenți de poliție din țară au introdus probe sportive eliminatorii mai grele, pe care unii candidați nu au reușit să le treacă.
La școala de poliție din Câmpina, de exemplu, doar 30% dintre fetele înscrise la concurs au promovat, iar procentul nu este mare nici în cazul băieților.
Candidații la admiterea la Școala de Agenți de Poliție din Câmpina au 12 probe fizice de trecut. Pentru ca viitorii polițiștii să fie mai supli decât unii dintre cei pe care îi vedem acum pe străzi, testele sunt mai grele din acest an.
De pildă, manechinul pe care aspiranții la o carieră în poliție trebuie să îl care pe traseu are acum 60 de kilograme, cu 20 mai multe decât la probele din anii trecuți. Și greutatea ganterelor cu care candidații trebuie să facă un exercițiu a ajuns de la 5 la 10 kilograme, iar capra care trebuie sărită a fost înălțată cu 10 centimetri.
În plus, tinerii trebuie să atingă o minge aflată la o înălțime de 2 metri și jumătate.
La școala de agenți de poliție din Câmpina, 3.800 de tineri candidează pe 750 de locuri. Proba sportivă este eliminatorie și a cernut serios lista de candidați.
În ultimii ani, în România, meseria de polițist a devenit foarte atractivă.
La finalul celor 10 luni de pregătire, agenții au un salariu minim de 3.000 de lei. În plus, uniforma vine și cu alte avantaje.
Ion Dogaru, părinte: „Este o meserie stabilă.”
În ultimii ani, pentru a umple golurile lăsate de pensionarile masive ale polițiștilor, școlile de poliție au organizat și câte două sesiuni de admitere și au renunțat la limita de vârstă și de înălțime.
sursa: stirileprotv.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură
Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură Ferestrele devin, odată cu scăderea temperaturilor, unul dintre punctele prin care o locuință poate pierde căldură. Chiar dacă ai geamuri termopan, acest lucru nu înseamnă automat că ele izolează la fel de bine ca atunci când […]
Scutiri de taxe 5 ani și prioritate la finanțările de la centru pentru localitățile care acceptă comasarea voluntară. Cum vrea Ministrul Dezvoltării să convingă primarii și ce se întâmplă cu angajații primăriilor
Scutiri de taxe 5 ani și prioritate la finanțările de la centru pentru localitățile care acceptă comasarea voluntară. Cum vrea Ministrul Dezvoltării să convingă edilii și ce se întâmplă cu angajații primăriilor Localitățile din România care acceptă comasarea voluntară ar putea beneficia de facilități fiscale și să aibă prioritate la finanțările de la centru. Guvernul […]
Când sunt Moșii de toamnă în 2026: Zi rânduită pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Ce alimente se pun în pachetele de pomană pentru Sâmbăta Morților
Când sunt Moșii de toamnă în 2026: Zi rânduită pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Ce alimente se pun în pachetele de pomană pentru Sâmbăta Morților Moșii de toamnă în 2026 sunt prăznuiți sâmbătă, 7 noiembrie, fiind o zi rânduită pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Sărbătoarea face parte din calendarul zilelor dedicate […]
