Principiul încleştării puterilor în stat

    Potrivit Constituţiei, preşedintele României veghează la respectarea acesteia (a Constituţiei) şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. Se vede, însă, că preşedintele nostru nu se poate limita la rolul de mediator, ci se implică de-a dreptul, abrupt, în treburile Justiţiei, adică vine cu putere peste o altă putere. O fi bine, o fi rău? Hai să vedem. Căci dreptatea, ca pe vremea lui Solomon, e undeva la mijloc. Pe de-o parte, judecătorii şi procurorii au dreptate neacceptând tonul dictatorial al lui Traian Băsescu, considerând că denigrarea Justiţiei a devenit „politică de stat”, iar comunicatul Asociaţiei Magistraţilor din România în acest sens este unul îngrijorător: „Într-un stat poliţienesc, în care se clădesc tot mai multe pârghii prin care Justiţia să fie controlată, îngenuncheată, în care legile se fac de azi pe mâine şi se modifică chiar înainte de a intra în vigoare, în care serviciile secrete îşi măresc bugetul iar pentru Justiţie nu se găseşte nici măcar mărunţiş, în care reformele există doar în vorbe şi prestaţii televizate, iată, un preşedinte, părintele naţiunii, îşi permite să cheme la ordine magistraţii, cu un ton dictatorial, stigmatizându-i, punându-i la stâlpul infamiei”. Grav acest lucru, aşa că nu ne mai miră faptul că Olanda ne-a atras atenţia că România nu este un stat de drept. Reacţia noastră a fost ofuscarea. Ne-am răţoit la olandezi şi… le-am oprit camioanele cu flori la vamă. În aceste condiţii, poziţia justiţiarului Băsescu este extrem de fragilă, cu atât mai mult cu cât nişte detalii (observabile, fiţi liniştiţi, din întreaga Europă democratică), ne pun pe gânduri. Este vorba despre faptul că nu se mai prea poate crede în justiţiarul Băsescu, din moment ce acesta a fost văzut de o lume întreagă dansând lângă Bercea Mondialu’, undeva, prin Argeş. Ca să nu mai vorbim despre o fotografie făcută recent la Casa Albă, din care, alături de preşedinte, zâmbesc membrii de vază ai UNPR Culiţă Tărâţă, Antonie Solomon, Miky Şpagă, Măgureanu, senatorul „butoniştilor”, precum şi nişte membri de vază ai coaliţiei de guvernare, precum Gheorghe Ştefan, Dan Păsat şi Monica Ridzi.
Dar, pe de altă parte, trebuie să-i dăm dreptate şi lui Băsescu, atunci când vorbeşte despre incompetenţa unora dintre magistraţi şi chiar despre corupţia instalată în rândurile acestei puteri. Iată că, dacă magistratul Costiniu a ieşit până acum basma curată, cu sprijinul colegilor, în schimb judecătoarei ieşene Georgeta Buligă nu i-a mai „ieşit pasenţa” şi a fost condamnată la 4 ani şi 6 luni de detenţie, pentru că a luat şpagă câteva mii de euro. Chiar ieri Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul formulat de cea acuzată. Îi dăm deci dreptate lui Băsescu, dar numai în parte, căci tocmai faptul că sunt acuzaţi, cercetaţi şi condamnaţi inclusiv magistraţi este un argument în favoarea profesionalismului şi calităţii morale a altor magistraţi, colegi cu cei corupţi. Tebuie să recunoaştem, însă, că şi arestările, cercetările şi condamnările spectaculoase din timpul mandatului lui Băsescu şi al aghiotantului său, Emil Boc, sunt puncte în favoarea guvernării. Ce, s-au pomenit astfel de reţineri, cercetări şi condamnări pe vremea lui Năstase?
În altă ordine de idei, desigur, nici de puterea judecătorească  nu trebuie să se facă abuz, căci multe hotărâri sunt stranii şi miros de la o poştă a corupţie. De pildă chiar unele cu privire la nişte drepturi salariale obţinute prin hotărâri judecătoreşti. Până acum, prin astfel de hotărâri, Ministerul de Finanţe este obligat să plătească 9 miliarde de lei, adică 2 miliarde de euro. E enorm, pentru un stat care se împrumută ca să poată funcţiona… Culmea este că hotărârile nu sunt unitare, adică nu au fost date la fel în toată ţara, căci există oameni din aceleaşi categorii profesionale, cărora li se cuvin aceleaşi drepturi, dar nu le-au obţinut la fel, căci judecătorii din Moldova nu judecă la fel cu cei din Oltenia sau cu cei din Ardeal. Şi atunci, ce încredere să mai ai şi în Justiţie? Oricum, deasupra acestor judecăţi relative şi deasupra împărţirii dreptăţii între preşedinte şi magistraţi stă, din nefericire, un principiu constituţional care ar trebui să fie cel al separării puterilor în stat. Ei bine, la noi, acest principiu este al… încleştării puterilor în stat! Nu al complementarităţii lor, ci al permanentei confruntări contraproductive, în urma căreia cel mai mult au de pierdut cetăţenii şi ţara, ca imagine.

Ioan HĂNŢULESCU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI