Politică Administrație

Principalele centre universitare din țară sunt de azi în grevă japoneză! Alba Iulia nu se află printre ele. Vezi de ce!

Ioana Oprean

Publicat

în

Conjudețeanul nostru din Abrud, Cristi Popescu,  președintele ANOSR a anunța miercuri că principalele centre universitare din țară sunt de azi în grevă japoneză.

Petrecerea Divorțaților

“Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță azi intrarea în grevă japoneză, ca avertisment pentru Parlamentul României și Ministerul Educației și Cercetării Științifice să facă demersurile necesare pentru schimbarea legii educației și creșterea participării studenților la alegerile de rectori. Studenții din mai multe centre universitare vor purta banderole albe, inscripționate cu „25%”, pentru a atrage atenția că vocea lor trebuie să conteze atunci când sunt aleși cei care conduc și dau direcțiile în universități.

greva studenti ANOSRPrincipalele centre universitare din țară vor intra azi în grevă japoneză, susținând solicitarea ANOSR de a asigura participarea studenților în procent de 25% în alegerile pentru rectori. Solicitarea ANOSR vine în urma analizei modului în care au fost respectate drepturile studenților în universități în ultimii 3 ani de zile și a atenției pe care au acordat-o universitățile în serviciile studențești și în investițiile pentru îmbunătățirea vieții sociale a acestora. Studenții sunt nemulțumiți de faptul că nu sunt consultați referitor la informațiile de multe ori învechite din cursurile pe care le primesc, că nu s-au mai făcut investiții în construirea de cămine și cantine noi, că nu au mai crescut bursele de câțiva ani de zile, că bursele sociale nu acoperă nici jumătate din cheltuielile minime de cazare și masă sau că universitățile percep o serie de taxe din ce în ce mai mari, undele dintre ele fiind chiar ilegale.

CITEȘTE ȘI: Cristi Popescu, moţul care duce din creierul Apusenilor reţeta schimbării întregului sistem de organizare a studenţilor din România – interviu cu preşedintele ANOSR

Studenții consideră că principala cauză a acestei situații o reprezintă faptul că vocea lor nu mai contează atunci când se aleg rectorii din universități, cei care propun strategiile și dau direcțiile în universități. Dacă până în 2011 aceștia participau în procent de 25% la alegerile pentru rectori, odată cu noua lege a educației s-a schimbat procedura de alegere a acestora, iar aceștia nu mai reprezintă decât aproximativ 10% din electorat în majoritatea cazurilor.

ANOSR a lansat și o scrisoare de susținere adresată tuturor membrilor comunităților academice și reprezentanților societății civile prin care îi îndeamnă să solidarizeze cu demersul lor.

Principale universități în care se va desășura greva japoneză sunt: Universitatea din București, Academia de Studii Economice din București, Universitatea Politehnica din București, Universitatea Maritimă din Constanța, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea „A.I.Cuza” Iași, Universitatea Babeș-Boylai din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Univesitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara”, se arată într-un comunicat remis presei.

“Anul universitar 2015-2016 e cel în care se vor alege din nou cei care vor conduce universitățile în următorii 4 ani, iar noi, studenții, nu contăm mai deloc în acest proces. Deși în universitate studenții sunt aproximativ 90% din membrii comunității academice, iar cadrele didactice doar 10%, atunci când vine vorba de alegerea rectorului lucrurile stau exact invers. Rectorul dă tonul schimbărilor în universitate, iar atunci când studenții nu contează la alegeri, majoritatea schimbărilor vor fi pentru binele cadrelor didactice și nu ale studenților. Greva japoneză de azi e doar un avertisment pentru Parlamentul și Guvernul României că vrem ca legea educației să se schimbe în cel mai scurt timp posibil, iar dacă în următoarele două săptămâni nu vedem acțiuni concrete în acest sens ne vom întoarce din vacanță pregătiți să facem tot ce ne stă în putință pentru a arăta că universitățile trebuie să fie pentru studenți, nu invers”– Cristi POPESCU,  președinte ANOSR .

B.P.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată

Ioana Oprean

Publicat

în

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult