Rămâi conectat

Actualitate

Primul pas către reducerile de personal din aparatul bugetar și scumpirile în lanț. Ministerul de Finanțe a publicat ordonanța, spre dezbatere publică

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

E oficial! Ministerul Finanțelor a dat publicității, spre dezbatere publică, noul proiect de ordonanță care prevede reducerea numărului de posturi în aparatul de stat, majorarea accizei la țigarete, introducerea taxei pe zahăr, pe lângă alte măsuri fiscale și bugetare.

Actul propune includerea în baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii (CAS, CASS și CAM), a biletelor de valoare sub forma tichetelor cadou acordate potrivit legii, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, pentru alte situații decât decât cele cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cele oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie.

Se menține regimul de exceptare de la plata contribuțiilor sociale numai pentru tichetele cadou acordate de angajator/plătitor cu ocazia Paștelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum și cele oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie, în limita plafonului de 150 lei/eveniment/persoană.

Actul normativ propune diminuarea numărului de posturi aferente cabinetului secretarului de stat, subsecretarilor de stat și asimilaților acestora din cadrul ministerelor și aparatului de lucru al Guvernului, precum și cele aferente cabinetului conducătorului de organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu rang de secretar de stat. Totodată, se propune completarea alin.(2) al art.548 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, referitor la eliberarea din funcție a persoanelor din cadrul cabinetului demnitarului, respectiv ca urmare a acordului părţilor și a desfiinţării postului ocupat de salariat.

De asemenea se propune ca ministerele și Secretariatul General al Guvernului să supună Guvernului spre adoptare proiectele de acte normative prin care numărul total de posturi de secretar de stat, subsecretar de stat și de funcții asimilate funcțiilor de secretar de stat și subsecretar de stat la nivelul tuturor ministerelor, precum şi a celorlalte instituţii şi autorităţi publice din subordinea/coordonarea Guvernului sau a ministerelor se va reduce cu 50%.

Se propune modificarea art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.28/2013, în sensul că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este responsabil de programarea, coordonarea şi utilizarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru implementarea proiectelor de investiţii din Programul naţional de dezvoltare locală. La data intrării în vigoare a ordonanţei se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe a Guvernului se continuă procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată.

După data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, ordonatorii de credite pot ocupa prin concurs sau examen posturi conform principiului: ”unu la trei” din totalul posturilor ce se vor vacanta, respectiv la trei posturi ocupate devenite vacante, un post ocupat.

Prin excepţie, se pot organiza concursuri sau examene pentru: ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante de personal didactic de predare; ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante de personal medico-sanitar; posturile vacante necesare încadrării, în condiţiile legii, a promoţiei de ofiţeri, subofiţeri, agenţi de poliţie, maiştri militari, funcţionari publici cu statut special din anul 2019; posturile vacante necesare încadrării promoţiei 2019 a Institutului Național al Magistraturii.

Se propune ca autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, să nu poată achiziţiona din fonduri publice servicii de telefonie mobilă pentru personalul angajat, cu excepția demnitarilor.

sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Schimbări la WhatsApp. Funcții noi care vor putea fi folosite de utilizatori

Unirea Ziarul

Publicat

în

Schimbări la WhatsApp. Funcții noi care vor putea fi folosite de utilizatori Utilizatorii WhatsApp vor putea folosi, în curând, filtre pentru a separa şi localiza mai rapid mesajele. WhatsApp anunţă introducerea filtrelor pentru accesarea mai rapidă a mesajelor, o funcţionalitate care seamănă cu ceea ce există de foare mulţi ani în Gmail. Vor exista trei […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea