Opinii - Comentarii

Primarul Sebeşului, Mugurel Sârbu nu poate dispune încălcarea legii!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Referitor la articolul apărut în ziarul Unirea, cu titlul „Cazurile sociale care sunt de competenţa lui Mugurel Sârbu, continuă să „curgă” spre ziarul „Unirea” – Apel disperat al unei mame care luptă să-şi păstreze copilul lângă ea!”, am dori să facem unele precizări, fără a lăsa să se creadă că vrem să ne scuzăm în vreun fel (pentru că ştim că cine se scuză, se acuză) şi nici să aruncăm „pisica moartă” în curtea vecinului. Cazul care face obiectul acestui articol este cunoscut atât Serviciului Public de Asistenţă Socială, cât şi domnului primar Mugurel Liviu Sârbu, şi nu de puţin timp. O rezolvare a acestuia ar fi fost posibilă doar dacă doamna Daniela Gavrilaş şi-ar fi dat pe deplin interesul, actualizându-şi dosarele pentru obţinerea unei locuinţe sociale sau a unei locuinţe de tip ANL, lucru neîndeplinit până în prezent şi dacă Primăria municipiului Sebeş ar fi dispus într-adevăr de aceste locuinţe. Din păcate, nenumăratele cereri şi petiţii s-au constituit într-un singur dosar depus de doamna Gavrilaş în anul 2003, neactualizat până în prezent conform legislaţiei modificate ulterior. În ceea ce priveşte supărarea doamnei Daniela Gavrilaş, ca urmare a imposibilităţii de a-i face copilului său buletin la adresa la care locuiesc împreună, aceasta nu poate fi rezolvată de primar din simplul motiv că nu poate dispune ignorarea legislaţiei specifice în vigoare, legislaţie care prevede în mod expres ca proprietarul să-şi dea acordul scris. Până în prezent, nu există nici o lege prin care un primar, oricare ar fi acesta, să poată impune unui proprietar modul de a relaţiona cu chiriaşii. Este regretabil faptul că în paginile ziarului Unirea apar frecvent cazuri sociale care evident depăşesc atribuţiile administrative ale primarului, rezolvarea acestora depinzând mai mult sau mai puţin de încălcarea legii, dar nu putem să nu observăm care este scopul real al acestor articole: sensibilizarea cu orice preţ a laturii afective a cititorilor, chiar şi prin forţarea încălcării legii.

Petrecerea Divorțaților

Biroul de presă al Primăriei municipiului Sebeş


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani Pe 2 octombrie 1939 s-a născut la Aliman, în județul Constanța, Dan Spătaru, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică ușoară din România. Ar fi împlinit astăzi 87 de ani. Se stingea din viață pe 8 septembrie 2004, la aproape […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

NOSTALGIA revine la Cluj-Napoca. „Balul Bobocilor” transformă BT Arena într-o uriașă petrecere Retro-Disco-Future

Dan HENEGAR

Publicat

în

NOSTALGIA revine la Cluj-Napoca. „Balul Bobocilor” transformă BT Arena într-o uriașă petrecere Retro-Disco-Future, în 31 octombrie NOSTALGIA revine în această toamnă la Cluj-Napoca, iar următoarea întâlnire cu publicul din Transilvania este programată pentru sâmbătă, 31 octombrie 2026, la BT Arena. De această dată, conceptul evenimentului readuce în actualitate unul dintre momentele memorabile ale adolescenței: Balul […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Ce parfumuri a purtat Regina Maria: Făcea reclamă la Mon Boudoir în 1922, dar ar fi preferat unul de violete indiene, primit de la un Maharajah. Legenda parfumului care persistă pe holurile de la Pelișor

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce parfumuri a purtat Regina Maria: Făcea reclamă la Mon Boudoir în 1922, dar ar fi preferat unul de violete indiene, primit de la un Maharajah. Legenda parfumului care persistă pe holurile de la Pelișor Regina Maria apărea, în anul 1922, în reclama casei franceze Houbigant pentru Mon Boudoir, devenind una dintre primele figuri regale […]

Citește mai mult