Politică Administrație

Primarii ar putea pierde mandatul dacă sunt arestaţi preventiv mai mult de 90 de zile. Proiect legislativ, propus de PNL

Ioana Oprean

Publicat

în

proiectDoi senatori PNL propun, printr-un proiect de lege, ca mandatul unui primar sa înceteze de drept în cazul în care acesta este arestat preventiv mai mult de 90 de zile. Astfel, proiectul modifică Legea administrației publice locale, în sensul ca mandatul primarului să înceteze de drept și în cazul în care edilul este arestat preventiv mai mult de 90 de zile sau a fost încarcerat pentru executarea unei pedepse privative de libertate.

Petrecerea Divorțaților

În prezent, legea prevede ca mandatul unui primar inceteaza de drept in cazul in care acesta se afla in imposibilitatea exercitarii functiei mai mult de sase luni intr-un an pe motiv de boala, certificata, precum si in cazul in care nu isi exercita mandatul, in mod nejustificat, timp de 45 de zile consecutive.

Iniţiatorii, Marinică Dincă şi Marius Bălu, au arătat în expunerea de motive a proiectului că ”niciuna dintre ipotezele reglementate in prezent de lege nu acopera situatia care face obiectul prezentei propuneri legislative. Astfel, imposibilitatea exercitarii mandatului din cauza unei boli grave nu are legatura cu arestarea pentru mai mult de 90 de zile sau cu incarcerarea pentru o pedeapsa privativa de libertate. De asemenea, neexercitarea mandatului in mod nejustificat nu are nicio legatura cu ipoteza propusa de a fi reglementata, pentru ca o asemenea exercitare trebuie sa fie nejustificata, in timp ce reglementarea propusa este justificata de existenta unor mandate de arestare sau de incarcerare”.

Proiectul a fost in consultare publică până la începutul lunii mai, iar Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a trimis proiectul pentru dezbatere in comisiile juridice si de administratie, Camera fiind prima sesizata.

sursa:hotnews


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult