Primăria Stremţ, nevoită să angajeze patru funcţionari cu ziua!
Deşi, potrivit normativelor, la cei aproape 3.000 de locuitori Primăria comunei Stremţ ar trebui să aibă 22 de angajaţi, în realitate sunt doar 9 funcţionari publici, la care se adaugă bibliotecara şi femeia de serviciu. Din cei 9 angajaţi, contabila, inginerul de la Fond funciar şi agentul agricol au ieşit la pensie, iar secretara este în concediu prenatal. Aşa cum ne-a declarat primarul comunei Stremţ, Traian Ştefan Popa (foto), pentru ca activitatea administrativă să se desfăşoare normal a fost nevoit să angajeze 4 tineri din localitate, absolvenţi ai învăţământului superior, cu contract pe perioadă determinată. „Cei 4 tineri vor să-şi întemeieze o familie, dar nu pot trăi cu salarii de 550 – 650 lei/lună. Ei sunt cuprinşi în mai multe activităţi: în recensământul agricol, stabilesc cuantumul ajutorului pentru încălzire, în inventariere şi altele. Vă spun sincer că mi-e şi jenă să le mai cer să muncească suplimentar, la salariile de mizerie pe care le primesc. E de neînţeles modul în care guvernanţii au operat reducerile de personal în primării. Sunt blocate posturile şi la şapte persoane care pleacă mai pot angaja o persoană. Pentru a pune în practică decizia Guvernului, la Stremţ ar trebui să plece toţi funcţionarii ca să mai pot angaja unul. Pe cei 4 tineri i-am angajat cu ziua, nu beneficiază de vechime şi carte de muncă”. Primarul Traian Ştefan Popa a precizat că pentru a rezolva situaţia a făcut 4 sau 5 adrese la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, primind acelaşi răspuns, „la 7 persoane care pleacă din primărie se va putea angaja una. Cred că joacă handbal acolo, nu pot să înţeleg cum gândesc cei de la ANFP”. O altă nemulţumire a primarului Popa este legată de fondurile aflate la dispoziţia Guvernului, care sunt direcţionate spre obiective de investiţii din localităţile conduse de primari PDL: „Spre exemplu, 8 localităţi din judeţul nostru, cu primari PDL, primesc peste două miliarde de lei vechi. Şi eu am în comună investiţii pe Măsura 3.2.2., dar nu mă ajută nimeni. S-a semnat contractul în urmă cu un an şi nici acum nu e terminată procedura de achiziţii. Când am avut inundaţii în comună am acţionat cu utilaje plătite de la buget, fiind asigurat că voi primi alţi bani. Au ajuns la primărie doar 10.000 lei, din 44 de localităţi care au primit bani, doar 4 sunt conduse de primari PSD şi au primit tot 10.000 lei, la restul s-au repartizat sume mai mari – 40.000 lei, 50.000 lei etc. Când au fost inundaţii, drumul spre Valea Mănăstirii a fost închis două zile şi nu am primit niciun sprijin de la cei din CJ Alba”. În ceea ce priveşte modificarea Legii privind ajutoarele pentru încălzire, edilul Stremţului spune că „toate oalele se sparg în capul primarului. Unii au beneficiat anul trecut de ajutor pentru încălzire şi acum nu înţeleg de ce nu mai primesc. Guvernul a stabilit criterii aberante. În luna octombrie au fost refăcute listele pe baza acestora. Sunt unii oameni care abia îşi duc zilele, dar au 20 de ari de teren în spatele casei sau o drujbă şi pentru asta nu primesc ajutor de încălzire”. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Update Video | Accident grav în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD
Accident în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru descarcerare și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, inainte de podul de la Mureș, a anunțat ISU Alba sâmbătă, 12 septembrie 2026, la ora 20.29. […]
VIDEO | Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă
Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă La marginea unui drum din Tăuți, județul Alba, într-o locuință improvizată din PVC și folie, își duce traiul […]
Foto | Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe
Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe Rezultat excepțional pentru județul Alba și pentru Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud! Andra Bunea a urcat pe podiumul IELO 2026 – The International English Language Olympiad, desfășurată la Suceava, […]