Ştirea zilei
Primăria Sebeș a obținut definitiv în justiție anularea a două contracte de ipotecă și poate deveni proprietarul imobilelor preluate de la firma Nichi Ardeal Construct
Primăria Sebeș a câștigat definitiv procesul privind anularea contractelor de impotecă care împiedicau instituția să intre în posesia imobilelor din Parcul Arini, care au făcut obiectul unui asocieri cu firma Nichi Ardeal Construct.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins în 25 aprilie 2018 recursul formulat de banca comercială raportat la o decizie din iulie 2017, de la Curtea de Apel Alba Iulia. Decizia definitivă înseamnă, practic, că Primăria Sebeș poate deveni proprietarul construcțiilor din Parcul Arini obținute printr-o altă hotărâre definitivă a instanțelor de judecată. Curtea de Conturi a constatat anul trecut că administrația locală a încălat legea prin diminuarea în mod nejustificat a disponibilităților bănești ale administrației locale cu suma de 1.266.518,77 lei, prin poprirea pe conturi, în condițiile în care plata nu s-a concretizat în preluarea efectivă a construcțiilor din Parcul Arini de la societatea Nichi Ardeal Construct SRL.
Cele două contracte de ipotecă au precedat două contracte de credit, unul în valoare de 1.000.000 de euro din 3 octombrie 2008 și al doilea de 335.000 euro din 16 iulie 2010. Împrumuturile au fost garantate cu imobilele din Parcul Arini, respectiv ”pășune, rât, construcție anexă (compusă din: bar, saună, vestiar, grup social, centrală termică) și terenuri sport în suprafață de 8.585 mp”. Beneficiarii creditelor au fost două societăți deținute de patronul Nichi Ardeal Construct SRL (Nicola Matei), respectiv N & A Forest Production SRL și Nichi Ardeal Group, prima în faliment, în prezent, iar a doua în procedură de insolvență.
”Contractele de ipotecă, așa cum temeinic a reținut instanța de fond, au fost încheiate cu încălcarea unor cerințe imperative care determină nulitatea, respectiv că garantul ipotecar declară și garantează Băncii că este titularul dreptului de proprietate și singura persoană îndreptățită să constituie ipotecă în favoarea BRD, precizând în mod expres că imobilele ipotecate «au fost stăpânite continuu de mine și autorii mei și garantăm împotriva oricăror evicțiuni pe creditorul ipotecar» ori construcțiile erau aportul în cadrul asociației. Întrucât desființarea dreptului de proprietate al constituitorului ipotecii, ca modalitate de stingere a garanției dă aplicare principiului resolute jure dantis resolvitur jus accipientis, nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune și atribuirea construcțiilor care au făcut obiectul acestuia Municipiului Sebeș, în temeiul accesiunii imobiliare, are ca efect desființarea retroactivă a acestuia, ca și cum nu ar fi existat, consecința imediată fiind și nulitatea absolută a contractului de ipotecă subsecvent, nefiind incident principiul ocrotirii bunei – credințe ca excepție de la regula anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal”, se susține în motivarea deciziei de la Curtea de Apel, rămasă definitivă la ÎCCJ.
Instanța a considerat că nu poate fi primită poziția băncii potrivit căreia încheierea contractelor de ipotecă s-a făcut cu analizarea situației juridice a bunului la momentul respectiv, situație din care nu se desprindea concluzia că dreptul de proprietate al SC Nichi Ardeal Construct SRL ar fi incert. ”Apelanta nu poate invoca buna credință în apărarea valabilității contractelor, întrucât principiul ocrotirii bunei credințe ca excepție de la desființarea actului subsecvent privește pe subdobânditorul unui bun cu titlu oneros, ipoteza care este străină de cauză, contractele de ipotecă încheiate de bancă nefiind contracte translative de proprietate cu titlu oneros. Efectul nulității absolute, respectiv retroactivitatea nulității și restabilirea situației anterioare impune și anularea tuturor actelor subsecvente, potrivit principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis. Astfel, desființarea retroactivă a titlului constitutorului ipotecii atrage toate consecințele ce decurg din acesta, inclusiv acela de desființare a actelor subsecvente actului anulat, cum sunt contractele de ipotecă”, se mai susține în motivarea instanței de judecată.
Ştirea zilei
FOTO VIDEO| Polițiștii EROI din județul Alba: Poveștile din spatele agenților care au dat dovadă de curaj deosebit sau au contribuit la salvarea de vieți omenești
FOTO VIDEO| Polițiștii EROI din județul Alba: Poveștile din spatele agenților care au dat dovadă de curaj deosebit sau au contribuit la salvarea de vieți omenești
Vineri, 24 martie, în contextul sărbătoririi Zilei Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a organizat activități deschise publicului, care s-au desfășurat în zona Pieței Cetății din municipiul Alba Iulia.
Ședința festivă a avut loc la Muzeul Principia din Alba Iulia, prilej cu care, în prezența invitaților, a fost evocat momentul aniversar, au fost prezentați polițiștii avansați în gradul profesional următor și au fost acordate diplome și distincții polițiștilor care au dat dovadă de curaj deosebit sau au contribuit la salvarea de vieți omenești.
În după-masa zilei de 10 martie, Poliția municipiului Sebeș a fost sesizată cu privire la faptul că la o sală de jocuri din municipiu, o persoană înarmată și purtând o mască a sustras o sumă de bani de la unul dintre angajați. În mai puțin de o oră de la sesizare, agentul de poliție Mărar Gheorghe, împreună cu un coleg jandarm, a reușit să îl identifice și să îl rețină pe autorul faptei de tâlhărie. Acesta a fost ulterior arestat preventiv.
Agentul principal Coc Ionuț Marius din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia era de serviciu împreună colegul său, Laslău Petru-Alexandru, când printr-un apel la 112, o mamă îngrijorată a sesizat faptul că fiica sa este captivă într-un apartament din municipiu. Din apartament se auzeau țipete de ajutor iar cei doi polițiști nu au ezitat să spargă ușa și au eliberat astfel de sub amenințarea cuțitului o tânără de 30 de ani pe care fostul său partener o agresase și o ținea captivă. Agresorul a fost reținut, iar apoi a fost arestat preventiv.
În după-amiaza zilei de 28 octombrie, agent principal Vulturar Alexandru, împreună cu un alt coleg din cadrul secției, au salvat viața unui bărbat în vârstă de 63 de ani din localitatea Cricău.Aceștia au fost sesizați prin 112 de o femeie, cu privire că soțul său urmează să își pună capăt zilelor și amenință că se spânzură. În câteva minute, la fața locului, s-au deplasat cei doi polițiști și au constatat că într-o anexă a imobilului, bărbatul se afla pe o scară, în stare de inconștiență. Fără a sta pe gânduri, cei doi polițiști i-au acordat primul ajutor, acesta revenindu-și la starea de conștiență.
La data de 16 decembrie, agent principal de poliție Poșa Călin Ioan, de la punctul de Poliție Valea Lungă a fost informat în legătură că două persoane din comună au fost căutate la domiciliu de angajații primăriei, dar nu au răspuns. Polițistul a intuit în mod corect că cei doi frați, un bărbat și o femeie în vârstă de 70, respectiv 53 de ani, erau în pericol, și a forțat ușa de acces în locuința acestora.I-a găsit inconștienți, intoxicați cu monoxidul de carbon emanat de o sobă defectă, dar prezentând semne vitale. Imediat, a luat măsuri pentru acordarea primului ajutor. Cei doi au fost preluați de medici și și-au revenit complet. Îi este înmânat și certificatul de apreciere emis de Direcția Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Vineri, 3 februarie, agentul șef Nemeși Valer se afla pe strada Simion Barnuțiu din Cugir se afla în drum spre secție, când a observat un bărbat căruia i se făcute rău și era căzut la pământ, inconștient. Polițistul a sărit în sprijinul acestuia și și-a pus în aplicare imediat cunoștințele pe care le deține în acordarea primului ajutor. I-a eliberat căile respiratorii, i-a aplicat manevre de resuscitare, la care în cele din urmă, bărbatul a răspuns. Acesta a fost preluat de o ambulanță și transportat conștient la spital.
Ştirea zilei
Bărbat din Alba, fără respect pentru educație: A furat materialele de construcție pentru o școală din județ, însă a ajuns în fața magistraților
Bărbat din Alba, fără respect pentru educație: A furat materialele de construcție pentru o școală din județ, însă a ajuns în fața magistraților
Un bărbat din județul Alba, care a sustras mai multe materiale de construcție din curtea școlii din Doștat, s-a ales cu închisoare cu suspendare din partea Judecătoriei Sebeș.
La data de 18 ianuarie 2021, polițiștii au fost sesizați de către o persoană, în calitate de director tehnic al unei firme, cu privire la faptul că în luna decembrie 2020, persoane necunoscute au sustras din incinta Scolii Gimnaziale Doștat 20 de baxuri polistiren, 7 popici metalici, și 10 bucăți de dulapi rășinoase.
După sustragerea bunurilor, inculpatul a depozitat baxurile de polistiren într-o anexă gospodărească, loc unde au fost găsite și cele 10 bucăți dulapi rășinoși.
De asemenea, popii metalici i-a vândut unor persoane, însă toate bunurile sustrase au fost recuperate de către organele de poliție si predate persoanei vătămate.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut în integralitate fapta reținută în sarcina sa, relatând pe larg modalitatea de comitere a acesteia.
„În temeiul art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpat, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.
În temeiul art. 91 C.pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 C.pen.”, se arată în hotărârea Judecătoriei Sebeș.
Ştirea zilei
O nouă disciplină pentru elevi, din toamnă: „Educația privind schimbările climatice” are acum o programă școlară
O nouă disciplină pentru elevi, din toamnă: „Educația privind schimbările climatice” are acum o programă școlară
Ministerul Educaţiei a anunţat joi, 23 martie, că disciplina opţională „Educaţie pentru schimbările climatice”, prevăzută în programa pentru elevii de clasa a VII-a şi a VIII-a, are acum o programă școlară.
„Este o certitudine faptul că schimbările climatice sunt consecinţa comportamentului nostru. Copiii au nevoie să înţeleagă cauzele şi impactul acestor schimbări şi, în aceeaşi măsură, să cunoască soluţii pentru combaterea lor”, a informat instituția condusă de Ligia Deca.
Potrivit Ministerului Educaţiei, la elaborarea programei au fost avute în vedere rapoartele privind schimbările climatice şi dezvoltarea durabilă.
„Elevii vor dobândi, la clasă, competenţe precum: identificarea unor fenomene şi a unor procese privind schimbările climatice, descrierea unor fenomene întâlnite în natură, formularea unor ipoteze cu privire la cauzele schimbărilor climatice”, se arată în comunicat.
Competenţele dobândite vor putea fi aplicate în timpul activităţilor practice organizate în cadrul Programului naţional „Săptămâna verde”.
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Buna Vestire: Zi aducătoare de veste minunată în care oamenii nu au voie să se certe. Credincioșii au dezlegare la pește
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
25 martie: Creştinii sărbătoresc Buna Vestire sau Blagoveştenia. Tradiţii şi obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
25 martie: Ziua naţională a pădurilor: De la dezastre naturale la defrișări, aceste importante resurse au nevoie de ajutorul nostru
-
Sportacum 7 ore
FOTO: Colegiul Național “Inochentie Micu Clain” Blaj, calificat la faza pe țară la ONSS volei feminin licee
-
Curier Județeanacum 10 ore
O cetate dacică din Alba, una dintre cele mai vechi din spațiul intercarpatic va fi redată circuitului turistic. Cum o numea Ptolemeu
-
Ştirea zileiacum 8 ore
Patrulaterul aurifer din Apuseni o adevărată „bonanza”: Cel mai mare zăcământ de metale prețioase din Europa. Tone de aur scoase în 80 de ani