Curier Județean

Primăria Municipiului Aiud face angajări. Post vacant de Director executiv al Direcției Economice, scos la concurs. Condițiile specifice de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

ALBA FEST 2026

Primăria Municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a unui post vacant, funcție publică de conducere de Director executiv al Direcției Economice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Aiud, organizat în baza art. II din Legea nr.203/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Condiţiile de participare la concurs pentru postul de Director executiv al Direcției Economice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Aiud :

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de știință: științe economice;

– absolvenți cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani.

Candidații trebuie să îndeplinească condiţiile de ocupare a unei funcții publice, prevăzute la art. 465 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Durata timpului de muncă pentru funcția publică de director executiv este de 8h/zi, respectiv 40h/săptămână, reprezentând durată normală a timpului de muncă.

Condiţiile de desfăşurare a concursului:

– Proba scrisă: 05.04.2021, ora 11:00 – sediul Primăriei Municipiului Aiud, sala Ion I.C.Brătianu;
– Interviul: se va susţine într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise;
– Dosarele de înscriere la concurs se depun în perioada 04.03.2021 – 23.03.2021 (ora 16:00), la Biroul Resurse Umane, Control Intern din cadrul Primăriei Municipiului Aiud.

Condiţiile de participare şi condiţiile de desfăşurare a concursului, bibliografia, tematica, atribuțiile stabilite în fișa postului, precum şi alte date necesare desfăşurării concursului se afişează la sediul Primăriei Municipiului Aiud şi pe site-ul instituției: www.aiud.ro.

Relații suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Aiud, situată în Aiud, str. Cuza Vodă, nr. 1, număr de telefon 0258 861 310, interior 1013/fax 0258 861280, e-mail: [email protected], persoana de contact: Cipcigan Patricia Tatiana, șef birou al Biroului Resurse Umane, Control Intern, precum și de pe site-ul instituției: www.aiud.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT rutier la Aiud: Un autoturism și o motocicletă, implicate. Traficul este blocat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Aiud: Un autoturism și o motocicletă, implicate. Traficul este blocat Un accident rutier a avut loc astăzi, 13 iunie 2026, pe strada Avram Iancu din Aiud. Din primele informații disponibile, în incidentul rutier au fost implcate o motocicletă și un autoturism. Traficul rutier este blocat. Potrivit IPJ Alba, traficul rutier este blocat […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Scenariu de film la Teiuș: O tânără a fost luată cu forța din locuința unui cunoscut de fostul partener. Tânărul a fost REȚINUT

Bogdan Ilea

Publicat

în

Scenariu de film la Teiuș: O tânără a fost luată cu forța din locuința unui cunoscut de fostul partener. Tânărul a fost REȚINUT Un tânăr de 25 de ani din Teiuș a fost reținut de polițiștii din Alba, după ce ar fi luat fără acord fosta sa iubită, o tânără de 18 ani din comuna […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Doi bărbați din Alba Iulia, REȚINUȚI: Au furat un transformator de curent. Cum au acționat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Doi bărbați din Alba Iulia, REȚINUȚI: Au furat un transformator de curent. Cum au acționat  Doi bărbați din Alba Iulia au fost reținuți după ce au furat un transformator de curent de pe proprietatea unui bărbat din localitatea Henig. Conform IPJ Alba, la data de 12 iunie 2026, polițiștii Postului de Poliție Berghin au luat […]

Citește mai mult