Primăria Alba Iulia: Din 15 octombrie întregul traseu din șanțurile Cetății va fi deschis pentru public
Proiectul „Reconstituire şi punere în valoare acces Latura de Vest Cetatea Alba Carolina, Fortificaţia de tip Vauban, Municipiul Alba Iulia”, cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013 este foarte aproape de finalizare. Potrivit reprezentanților Primăriei Alba Iulia, lucrările se vor încheia până în 15 octombrie, iar după această dată întregul traseu din șanțurile Cetății va fi deschis pentru public.
Lucrările au vizat reconstituirea și punerea în valoare a zonei dintre elementele defensive ale Fortificației de tip Vauban situate pe Latura de Vest, prin crearea unui sistem de acces auto și accese pietonale, iluminat și agrementare aferentă traseelor cultural-artistice de vizitare. Concret este vorba despre amenajarea zonei din fața Arhivelor Statului; contragarda bastionului Sf. Mihail, intrarea în Șanțul de Sud; construirea celor trei poduri de beton (de 8, 10 și 37 m); estacada și podul mobil dintre Poarta a IV-a și a V-a, podul de lemn și pasarela de la Poarta a VI-a; acces semipietonal pod și pasarelele II și III.
În prezent se mai lucrează la accesul din zona parcului Unirii, se amenajează grupurile sanitare din apropierea parcării şi accesul la locul de joacă pentru copii, din vecinătatea sediului Arhivelor.
Silvia Moldovan, directorul Serviciului Tehnic din subordinea Primăriei Alba Iulia a precizat că valoarea totală a proiectului a fost de 68.347.406,8 lei, din care 50.562.051,68 lei cheltuieli de implementare (80,35% finanțare europeană, 17,65% finanțare de la bugetul de stat şi 2% finanțare de la bugetul local).
După recepția lucrărilor, administraţia locală va organiza licitaţii pentru concesionarea spaţiilor multifuncţionale unde sunt prevăzute terase și un loc de joacă pentru copii, spațiul fiind ideal și pentru organizarea de evenimente cultural-artistice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos
Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos Dr. Bogdan Nicolae, medic specialist urolog în cadrul Compartimentului de Urologie al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, a realizat în premieră în cadrul spitalului o adenomectomie bipolară minim invazivă, oferind pacienților cu adenom de prostată […]
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]
