Economie

Prevederea referitoare la impozitarea bacșișului prezentă în Noul Cod Fiscal, deși s-a renunțat la această măsură în vara anului trecut

Ioana Oprean

Publicat

în

Normele Codului Fiscal conțin o prevedere referitoare la impozitarea bacșișului, deși acestă măsură a fost abrogată încă din vara anului trecut, după ce s-a dovedit imposibil de pus în practică.

Petrecerea Divorțaților

bacsisÎn normele Codului fiscal, Hotărârea de Guvern nr. 1 din 2016 se află prevederi referitoare la impozitarea bacșișului. Astfel, la capitolul venituri din alte surse, la punctul 34 se arată că în această categorie (a veniturilor din alte surse n.r.) se includ veniturile obținute de persoanele fizice sub forma bacșișului, potrivit prevederilor legale.

Însă, prevederile privind bacșișul au fost abrogate prin Legea nr. 186 din 2015, care a intrat în vigoare pe 9 iulie 2015. Deși legea este în vigoare de opt luni, normele de aplicare ale Codului fiscal, scrise în toamnă și aprobate de guvern pe 30 decembrie 2015, au menținut, în mod eronat, referiri la bacșiș.

Potrivit unor surse din ministerul de Finanțe, aceste prevederi vor fi eliminate, în perioada următoare, când vor fi aduse și alte modificări normelor Codului fiscal. (Z.U.)

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț de mediu – 3 noiembrie 2026: Decizie etapă de încadrare PUZ „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj”

Dana Opruta

Publicat

în

Decizie etapă de încadrare PUZ „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj” UAT MUNICIPIUL BLAJ, cu sediul in Blaj – Piața 1848 nr. 16, titular al PUZ – „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ” […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 29 octombrie 2026: Lansare proiect „Dezvoltarea societății SC Bonterm SRL”

Dana Opruta

Publicat

în

DATA: 29.10.2026 Comunicat lansare proiect DEZVOLTAREA SOCIETATII BONTERM S.R.L.   Scopul proiectului: Obiectivul general al proiectului consta in intensificarea cresterii sustenabile si competitivității economice a firmei in domeniul fabricarii de de usi si ferestre din metal prin achizitionarea unor echipamente eficiente energetic, prietenoase cu mediul, crearea de locuri noi de munca, inclusiv prin investitii productive dar si in […]

Citește mai mult

Economie

Anunț de mediu – 22 octombrie 2026: Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus”

Dana Opruta

Publicat

în

Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus” Comuna Cetatea de Baltă, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, propus a fi amplasat în comuna Cetatea de Baltă, sat […]

Citește mai mult