Actualitate

Prețul la strugurii din care se produce vinul va crește

Dragoş Suciu

Publicat

în

Prețul unui kilogram de struguri pentru producerea vinului va crește în acest an, iar producătorii vor obține profit din vânzare, a declarat, miercuri, la Alba Iulia, directorul executiv al Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicolă (ONIV), Emil Dumitru.

Petrecerea Divorțaților

struguriPrețul mediu pentru un kilogram de struguri destinat producerii vinului a fost, anul trecut, 1,31 de lei, a spus directorul executiv al ONIV.

”Dacă alte sectoare nu sunt așa de bine organizate, spre exemplu, anul acesta, am adoptat acordul interprofesional cu relațiile contractuale cadru, apropo de prețul strugurelui, în care procesatorii au fost de acord să stabilească niște criterii de calitate a strugurelui și el să plătească un preț mai bun. Anul trecut am avut un preț mediu de 1,31 de lei pe kilogramul de strugure, anul acesta eu cred că o să fie mai mult de atât, ceea ce înseamnă că și micul producător, care nu are unde să proceseze, își poate relua ciclul de producție și să facă struguri de calitate destinați obținerii vinului de calitate și numai așa profitul acesta pe filieră se poate împărți în mod echitabil”, a spus Emil Dumitru, în cadrul unei conferințe de presă.

Directorul ONIV a adăugat că aceasta este voința ”și a celor care au înețels că viticultura nu înseamnă doar cramele mari”, înseamnă și micul producător de struguri și numai așa se poate încuraja replantarea și plantarea vițelor de vie.

Întrebat cu cât se vor scumpi strugurii, directorul executiv al ONIV a spus că ”e clar că vor fi prețuri mai bune”, însă a precizat că în momentul de față nu poate spune o sumă sau un procent al creșterii prețului.

”Dacă sunt struguri proveniți dintr-o plantație autorizată destinați obținerii vinurilor cu denumire, de origine și cu indicație geografică sigur că e o relație contractuală bilaterală, o negociere, dar e clar că vor fi prețuri mai bune. Asta înseamnă că producătorul de materie primă nu va intra în noul an viticol decapitalizat și va obține un anumit profit. Nu pot să vă dau o sumă pentru că de acum se începe culesul, noi primim săptămânal niște informații din partea membrilor cu cât se achiziționează în medie pe regiune viticolă strugurii pe diverse soiuri și o să facem un comunicat din partea organizației și o să vă spunem la momentul la care se centralizează niște date, nu vreau să spun un preț, dar e clar că e o cerere de struguri, materie primă, din ce în ce mai mare pentru vinurile de calitate, ceea ce nu e rău”, a mai spus Emil Dumitru.

Directorul ONIV a participat, miercuri, la o conferință de presă, la Alba Iulia, cu ocazia încheierii Concursului ”Strugurele de Aur” 2016, în cadrul căruia au fost premiate 78 de vinuri, dintre care 33 cu aur și 45 cu argint.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Inspectoratele şcolare se desființează: Posturile de inspector, ocupate prin concurs. Ministrul Sorin Ionescu: ‘Este ceea ce ne dorim’

Ioana Oprean

Publicat

în

Inspectoratele şcolare se desființează: Posturile de inspector, ocupate prin concurs. Ministrul Sorin Ionescu: ,,Este ceea ce ne dorim” Inspectoratele şcolare județene ar trebuie să fie desfiinţate şi înlocuite cu direcţii judeţene de învăţământ, potrivit legii. Deocamdată însă, reorganizarea a fost prorogată. Sorin Ionescu, ministru delegat pentru învăţământul preuniversitar, anunță că se lucrează în acest sens, […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 430 de localități ar putea fi comasate până în 2028. Ministrul Dezvoltării: Reforma obligatorie ar urma să elimine referendumurile

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 430 de localități ar putea fi comasate până în 2028. Ministrul Dezvoltării: Reforma obligatorie ar urma să elimine referendumurile Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a declarat că 429 de localități cu populații reduse sunt vizate de planul de comasare a administrațiilor locale, reforma urmând să producă efecte începând cu alegerile din 2028. Într-un interviu video […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Economiei dorește majorarea substanțială a voucherelor de vacanță: ,,Este o prioritate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Economiei dorește majorarea substanțială a voucherelor de vacanță: ,,Este o prioritate” Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, susține că valoarea voucherelor de vacanță ar trebui majorată substanțial, acestea reprezentând, în opinia sa, o investiție în economie și turism. Acesta a precizat că a discutat pe această temă atât cu premierul Luca Niculescu, […]

Citește mai mult