Politică Administrație

Președintele TNL Alba, Adrian Iancu: Tinerii liberali inițiază un protest online sub hashtag-ul #NuÎnNumeleMeu, împotriva complicității unor rectori de a susține un agramat la Ministerul Educației

Ioana Oprean

Publicat

în

Tineretul Național Liberal inițiază o formă de protest online sub hashtag-ul #NuÎnNumeleMeu, împotriva complicității unor rectori de universități de a susține un agramat la Ministerul Educației. Condamnăm demersul rectorilor!

Petrecerea Divorțaților

Tineretul Național Liberal condamnă complicitatea unor rectori de universități de a susține numirea lui Valentin Popa la conducerea Ministerului Educației și anunță inițierea unei forme de protest online sub forma unui hashtag: #NuÎnNumeleMeu: 

Citește și Daniel Breaz, între cei 45 de rectori ce au semnat scrisoarea pentru nominalizarea lui Valentin Pop ca ministru al Educației

“Tineretul Național Liberal consideră că este revoltătoare inițiativa unor rectori din universități de a susține, printr-o scrisoare deschisă, numirea lui Valentin Popa la conducerea Ministerului Educației. Nu doar că noul ministru a dovedit că nu stăpânește reguli elementare de limba română, iar termenul “agramat” din dicționar ar putea fi ilustrat cu o poză a sa, dar atitudinea față de fenomenul plagiatelor nu este demnă de un ministru al Educației care ar trebui să aibă toleranță zero față de acest subiect. Este inacceptabil să auzim afirmații de tipul: “este păcat că umbrim aceste valori ale învăţământului românesc printr-o scoatere în evidenţă a unor elemente nu atât de importante, cum ar fi plagiatele”, tocmai de la vârful educației românești. În acest ritm, în curând o să fim nostalgici după Liviu Pop.”

“Susținerea acordată de către rectori lui Valentin Popa, aduce grave prejudicii mediului universitar și reprezintă o gravă lovitură pentru credibilitatea universităților pe care le conduc. Nu putem să nu remarcăm faptul că nu am auzit poziții publice ale acestor rectori de susținere a reformei în sistemul de învățământ, de pildă, dar se grăbesc să susțină un ministru propus de PSD. Politica nu are ce căuta în școli, licee, universități, dar se pare că acesta este un principiu de care nu toți rectorii țin cont. De aceea, inițiem o formă de protest în mediul online prin care vrem să demonstrăm că nu susținem demersul complice al mediului universitar de a sprijini la conducerea Ministerului Educației un agramat.”

“De asemenea, îi invităm pe toți studenții, toți tinerii din România, indiferent de crezul politic, să se ralieze demersului nostru pe rețelele de socializare. Mai exact, este vorba despre crearea unui frame la poza de profil cu un hashtag #NuÎnNumeleMeu.

Folosind link-ul următor, veți primi o notificare în aplicația Facebook de pe mobil:

www.facebook.com/fbcameraeffects/tryit/1986579188289412/ . Este important, ca tineri, să ne delimităm de aceste acțiuni regretabile girate tocmai de cei care ar trebuie să apere mediul universitar de orice suspiciuni de interferență politică. În acest sens, Tineretul Național Liberal va iniția și alte acțiuni publice de protest.”

Iancu Adrian

Președinte TNL ALBA


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației

Ioana Oprean

Publicat

în

Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației Municipiul Blaj ar putea avea, din primăvara anului viitor, noi reguli de circulație în mai multe zone ale orașului. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat miercuri, 28 octombrie 2026, că administrația locală pregătește un proiect de hotărâre […]

Citește mai mult